Pe parcursul zilei de vineri, 15 ianuarie, în jumãtatea de vest a ţãrii vor fi precipitaţii pe arii extinse, în general moderate cantitativ, urmând a se cumula local 15…20 l/mp. În zonele montane şi submontane va ninge şi se va depune strat de zãpadã, mai consistent îndeosebi în Munţii Banatului. În Maramureş şi în Transilvania vor predomina ninsorile, iar în Crişana, Banat şi Oltenia se vor semnala precipitaţii sub formã de ploaie, lapoviţã şi ninsoare, potrivit Administraţia Naţionalã de Meteorologie.

Vântul va avea intensificãri la munte, cu viteze ce vor depãşi, pe crestele înalte, 70…80 km/h la rafalã, viscolind sau spulberând zãpada, dar şi în sud-vestul teritoriului la începutul zilei şi local şi temporar în regiunile estice şi sud-estice, cu rafale de 50…60 km/h.

Începând din noaptea de sâmbãtã spre duminicã (16/17 ianuarie), vremea se va înrãutãţi în sudul şi sud-estul ţãrii, unde aria ninsorilor se va extinde, iar vântul se va intensifica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.