De câţiva ani de zile, omenirea produce mai puţină mâncare decât consumă, la această problemă ajungându-se prin consumarea stocurilor acumulate în anii mai buni. Din 1999, stocurile de cereale pe plan global s-au redus la jumătate: dacă în 1999 ele puteau hrăni lumea pentru 116 zile, acum abia o mai pot face pentru 57 de zile.
Omenirea consumă mai mult decât produce
Populaţia umană va creşte de la an la an, iar producţia de cereale pentru consumul uman este ameninţată de trei factori diferiţi: creşterea animalelor pentru carne, încălzirea globală – şi declinul petrolului – şi nu în ultimul rând, producţia de biocombustibili.
Revoluţia verde
Miracolul care ne hrăneşte pe noi şi întreaga generaţie actuală se numeşte “revoluţia verde”, care semnifică agricultura intensivă mecanizată, folosirea pe scară largă a îngrăşămintelor chimice şi a pesticidelor. Aceasta e cea care a permis triplarea producţiei de cereale între 1950 şi 1990, în timp ce suprafaţa cultivată nu a crescut cu mai mult de 10% în acelaşi perioadă.
Creşterea numărului populaţiei
Cu toate că producţia de cereale a scăzut, numărul populaţiei este în continuă creştere, chiar dacă se manifestă într-un mod mai încet decât era cu o generaţie în urmă. Ceea ce este cert, e că trebuie găsite metode de a hrăni o populaţie foarte numeroasă, iar ideile pentru a face asta folosindu-te de resurse limitate sunt puţine – producţia cerealieră este ameninţată de factori actuali.
Încălzirea globală ca factor ce ameninţă alimentele
Un alt factor ameninţător este încălzirea globală. Ea reprezintă de fapt cauza principală pentru scăderea producţiei de cereale de la un an la altul. Anul acesta se prevede o producţie chiar mai redusă, de doar 1,98 miliarde de tone. O parte din vină o au perioadele tot mai mari secetoase, iar secetele sunt strâns legate de degradarea climatică. De asemenea, creşterea temperaturii influenţează direct producţia – estimările actuale arată că pentru o creştere de un grad Celsius peste temperatura optimă, producţia poate scădea până la 10%.
Biocombustibilii, o alternativă
Ideea pare elegantă – pe de-o parte, avem un înlocuitor regenerabil pentru petrol, iar pe de altă parte, dioxidul de carbon eliminat prin arderea biocombustibililor este absorbit de creşterea plantelor (necesare pentru a-l produce), deci procesul nu creşte procentul de dioxid de carbon din atmosfera şi ar fi chiar bine, dacă terenurile pe care le folosim pentru a creşte biocombustibilii nu ar putea avea şi alte întrebuinţări – ceea ce însă în general nu e cazul.
Astăzi, oxigenul e sacrificat pentru a hrăni maşinile, iar ceea ce e mai grav e că şi mâncarea e transformată în combustibil – cantitatea de alcool etilic necesară pentru a face plinul unui SUV reprezintă de fapt cantitatea necesară de a hrăni o persoană pe timp de un an.
Soluţie salvatoare
O soluţie parţială ar fi aceea de a redirecţiona o parte din producţia de cereale destinată creşterii animalelor către hrănirea oamenilor. Actuala tendinţă de scădere a producţiei cerealiere se va accelera, atât din cauza încălzirii globale cât şi a declinului producţiei de petrol, ceea ce va face tot mai problematică utilizarea pe scară largă a pesticidelor, îngrăşămintelor şi maşinilor agricole. Biocombustibilii, prezentaţi drept o “soluţie” la criza petrolieră, încurcă şi mai mult lucrurile – nu au trecut decât două sute de ani de când un număr tot mai mare de ţări au reuşit să evite foametea endemică, dar se pare că această stare de lucruri nu va mai dura mult.
Apocalipsa vine încet
Creşterea demografică accentuată şi încălzirea globală vor provoca o adevărată penurie alimentară care ar putea genera războaie şi migraţii. Populaţia totală a planetei va creşte, în 30 de ani, de la şase miliarde de locuitori la nouă miliarde, iar oamenii, animalele şi chiar motoarele maşinilor vor necesita un consum suplimentar de cereale, toate acestea în condiţiile în care suprafeţele cultivabile ale Pământului nu prea mai pot creşte.
Mihaela Mocanu