Multime de oameni

Conform datelor furnizate vineri de către Institutul Național de Statistică, populația după domiciliu înregistrată la 1 ianuarie 2024 a atins cifra de 21,83 milioane de persoane. INS distinge două categorii principale ale populației: populația după domiciliu și cea rezidentă.

Populația după domiciliu este definită ca fiind numărul de persoane deținătoare de cetățenie română și care își au domiciliul pe teritoriul României, indiferent de prezența lor efectivă în țară.

Pe de altă parte, populația rezidentă cuprinde întreaga populație care deține cetățenia română, precum și străinii și cei fără cetățenie, care au stabilit reședința obișnuită pe teritoriul României. Astfel, populația rezidentă exclude emigranții, dar include imigranții.

  • Populaţia urbană şi cea de sex feminin sunt majoritare (55,8%, respectiv 51,2%).
  • Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat, populaţia vârstnică de 65 ani și peste depășind cu peste 27,5% populația tânără de 0-14 ani (3966 mii față de 3110 mii persoane).
  • La 1 ianuarie 2024, populația după domiciliu din mediul urban a fost de 12,18 mil. persoane, în scădere față 1 ianuarie 2023 (1,0%); cea din mediul rural a fost de 9,64 milioane persoane, în creștere ușoară față 1 ianuarie 2023 (0,2%).
  • Populația feminină la 1 ianuarie 2024 a fost de 11,18 mil. persoane, în scădere cu 0,4% față de aceeași dată a anului precedent; aceeași evoluție o înregistrează și populația masculină, care a fost de 10,65 milioane persoane, în scădere cu 0,5% față de aceeași dată a anului precedent.

Procesul de îmbătrânire demografică a continuat în anul 2023, remarcându-se o scădere ușoară (de 0,3 puncte procentuale) a ponderii persoanelor tinere (0-14 ani) şi în acelaşi timp o creștere (de 0,4 puncte procentuale) a ponderii populaţiei vârstnice (de 65 ani și peste) în totalul populației.

Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 122,0 la 1 ianuarie 2023 la 127,5 persoane vârstnice la 100 persoane tinere la 1 ianuarie 2024.

Vârsta medie a populaţiei a fost de 42,5 ani, cu 0,3 ani mai mare decât la 1 ianuarie 2023. Vârsta mediană a fost de 43,2 ani, în creștere cu 0,4 ani față de 1 ianuarie 2023. Vârsta mediană este pragul peste care jumătate din populație are vârsta mai mare decât cea mediană iar cealaltă jumătate este mai mică.

La 1 ianuarie 2024, cea mai mare pondere în totalul populaţiei o deţinea grupa de vârstă 45-49 ani (8,6%). Aceeași grupă de vârstă a avut cea mai mare pondere atât în rândul persoanelor de sex feminin (8,3%) cât și în rândul persoanelor de sex masculin (9,0%).

Ponderea grupei de 0-4 ani a fost de 4,4%, mai mică decât cea a grupelor de vârstă 5-9 ani (4,9%), 10-14 ani (5,0%) și 15-19 ani (5,2%).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.