Alegerile parlamentare ar putea fi organizate la începutul lunii noiembrie sau pe 2 decembrie, a declarat, vineri, premierul Victor Ponta, într-o întâlnire cu presa străină, citat de Bloomberg, informează Gândul.

În urmă cu trei săptămâni, liderul PSD, premierul Victor Ponta a afirmat că alegerile parlamentare ar trebui organizate în luna octombrie, astfel încât noul Guvern să îşi poată promova în Parlament proiectul de buget cel târziu în luna noiembrie, spunând că speră să ajungă cu PDL la un acord politic în acest sens.

Potrivit sursei citate, premierul a arătat că alegerile parlamentare în luna octombrie se justifică prin faptul că nu avantajează nicio formaţiune politică, dar pot duce la prezentarea şi adoptarea în Parlament a bugetului de stat pentru 2013.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.