Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Teaca, au fost sesizați la data de 6 august, că în localitatea Pintic, a avut loc o încăierare în urma căreia o persoană a fost rănită.
La fața locului au identificat un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Pintic, bănuit că ar fi agresat fizic un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din aceeași localitate, după care împreună cu un alt tânăr, în vârstă de 19 ani, din Pintic, ar fi pătruns, fără drept, în curtea imobilului persoanei vătămate.
Un echipaj al ambulanței a sosit la fața locului pentru a acorda îngrijiri medicale bărbatului, în vârstă de 40 de ani, moment în care un alt tânăr, în vârstă de 22 de ani, din localitate, a aruncat cu un pbiect contondent în parbrizul zutospecialei de ambulanță, provocând distrugerea acestuia.În urma agresiunii bărbatul a suferit leziuni corporale ușoare, care nu au necesitat spitalizarea. Față de tânărul, în vârstă de 28 de ani, polițiștii Postului de Poliție Teaca efectuează cercetări sub asăectul săvârșirii infracțiunilor de „Lovire sau alte violențe” și „Violare de domiciliu”.
Tânărul de 19 ani, este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „Violare de domiciliu”, iar față de tânărul, în vârstă de 22 de ani, cercetetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „Distrugere”.