Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud au organizat o acţiune în cadrul taberei cu specific militar din Centrul de cazare pentru tineret de la Sîngeorz-Băi.
„Peste 80 de participanţi la tabără au avut ocazia să vadă demonstraţiile de forţă şi apărare, precum şi tehnica din dotarea Serviciului de Acţiuni Speciale. Aceştia au avut posibilitatea de a intra în autospeciala de intervenţie, de a proba veste antiglonţ şi de a admira diversele tipuri de armament folosit de poliţiştii SAS”, informează IPJ BN.
Totodată, autospeciala de poliţie rutieră a suscitat interes pentru tineri, care au testat sirenele speciale şi au urmărit îndeaproape modul în care funcţionează radarul.
Poliţiştii au făcut şi câteva recomandări celor prezenţi pentru ca aceştia să aibă parte de o vacanţă în siguranţă.
„Reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Sport, în calitatea acestora de organizatori ai taberei, au apreciat activitatea poliţiei ca fiind foarte interesantă şi au invitat instituţia să pregătească un modul de pregătire cu specific poliţienesc pentru viitoarele tabere militare”, a mai adăugat IPJ BN.