Poliţişti din structurile de prevenire a criminalităţii, ordine publică, proximitate şi poliţie rutieră, însoţiţi de elevii voluntari ai poliţiei bistriţene, au fost alături de copii, la data de 1 iunie, în Parcul municipiului Bistriţa, unde au împărțit materiale preventiv-informative referitoare la siguranţa minorilor.
De asemenea, aceștia au prezentat aspecte privind siguranţa proprie şi circulaţia rutieră şi au fost expuse câteva autospeciale aflate în dotarea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud, pe care copiii şi părinţii au putut să le observe îndeaproape.
„Ziua de 1 iunie a fost un nou prilej de a accentua faptul că poliţistul este un prieten care veghează întotdeauna pentru siguranţa copiilor şi a tinerilor”, informează IPJ BN.
Acţiunea organizată de 1 iunie, a marcat lansarea campaniei de informare „Vacanță în siguranță”, care vizează creşterea gradului de siguranţă a elevilor în perioada vacanţei de vară, perioadă în care poliţiştii au în vedere întâlniri cu elevii în şcoli, în taberele şcolare, precum şi în zonele frecventate de tineri.
sursa foto: IPJ BN