La sesizarea procurorilor vasluieni ai Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT), conducerile Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Vaslui şi Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Vaslui vor declanşa anchete interne ce îi vor viza pe acei subofiţeri şi ofiţeri din cadrul celor două instituţii care ar fi întreţinut relaţii sexuale cu fete care le-ar fi fost puse la dispoziţie de fostul agent de poliţie Alin Remus Patrichi.

Anchetatorii susţin că, până la această dată, au fost identificaţi zece poliţişti şi jandarmi care, pentru serviciile sexuale primite, plăteau între 50 şi o sută de lei.

Un fost poliţist din Vaslui a fost reţinut, miercuri, de către procurorii DIICOT sub acuzaţia de trafic de minore, pe care le racola şi, potrivit anchetatorilor, le plasa inclusiv poliţiştilor şi jandarmilor din Vaslui. Conform informaţiilor oferite de anchetatori, Alin Remus Patrichi, în timp ce era angajat al Poliţiei Municipale Vaslui, a racolat mai multe minore, pe care le-a obligat să se prostitueze.

Alin Remus Patrichi a fost reţinut pentru 24 de ore şi va fi prezentat, joi, de procurorii DIICOT în faţa magistraţilor Tribunalului Vaslui cu propunerea de arestare preventivă pentru trafic de minore.

Patrichi a fost dat afară din Poliţie în septembrie 2010, după ce acesta a apărut pe internet în fotografii în care ţinea arma din dotare la tâmpla unei tinere, scene care s-au consumat într-un restaurant din Vaslui în timp ce agentul de Poliţie se afla în timpul serviciului.

 

sursa: www.mediafax.ro

2 COMENTARII

  1. Lumea zice ca va bazati prea mult pe tigani .Multi v-ar vota pentru ca voi stiti carte dar ati ajuns si voi sa fiti culegatori de voturi si ati inlaturat oamenii cu carte.nNu stiti valorifica mersul lumii in favoarea social democratiei-nationalizari in SUA EUROPA Lasati tigania si valorificati faptul caactuala guvernare a scapat puterea pe jos si doar trebuie ridicata .In rominia puterea nu se cistiga ci doar se PIERDE

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.