Politicienii români se întrec care mai de care în soluții hilare privind modul în care românii ar trebui să economisească energie electrică. Cel care a dat startul este chiar ministrul Energiei, Virgil Popescu, acesta precizând că „cel mai ieftin curent este curentul pe timpul nopții, pentru că nu este consum.”

Tot ministrul Energiei a îndemnat populaţia să schimbe becurile vechi cu becuri economice și, de ce nu, să poarte blugi în casă, așa cum face el indiferent de anotimp.

Despre reducerea consumului la energie electrică şi gaz a vorbit şi primarul Nicuşor Dan. Edilul a spus că a luat deja măsuri pentru a economisi energie la Primăria Capitalei și că a redus „foarte mult” consumul cu aerul condiţionat şi cu iluminatul pe timpul nopţii și a oprit centrala termică.

Întrebat dacă a luat măsuri de economisire a energiei și acasă, Nicușor Dan a spus că de aceste aspecte se ocupă soţia sa, deoarece el „nu prea stă” pe acasă.

„Trebuie să o întrebaţi pe soţie, pentru că eu nu prea stau pe acasă. Avem un bebeluş şi medicul i-a recomandat soţiei să ţină mai frig în casă, ca să mănânce mai puţin, să nu aibă reflux”, a mai spus el.

Ulterior, acesta a revenit cu precizări, afirmând că în niciun caz nu a vrut să sugereze că populația va trebui să ia măsuri drastice și că acea afirmație a fost „o nuanță” din viața sa privată.

Eurodeputatul PNL Gheorghe Falcă a intervenit și el în discuțiile din ultima perioadă referitoare la economia de energie și a afirmat că a fost acasă la mama lui, iar aceasta folosea în baie doar unul din cele două becuri pe care le are.

”Eu cred că fiecare român o să-și reducă din consum, costurile sunt foarte ridicate. Am fost săptămâna trecută, în week-end, la mama acasă și din cele două becuri pe care le avea în baie, doar unul era aprins, pentru că avea factura destul de mare. Fiecare o să ne adaptăm la aceste reduceri, deci nu trebuie să fie ceva forțat creat de stat. Statul în schimb poate să producă reduceri în structurile administrative, în instituțiile publice, în orele pentru iluminatul public”, a spus Falcă.

Europarlamentarul Rareş Bogdan, prim-vicepreședinte al PNL, a comentat, la rândul său, o știre devenită virală în mediul online. Este vorba de o afirmație a ministrului Energiei din Elveția, Simonetta Sommaruga, care recomandă dușul în doi.

„Sunt chestiuni izolate (n. r.: astfel de propuneri). Sigur că pot să facă duș în doi, dar să facă cu propria nevastă”, a spus Rareș Bogdan, scrie știripesurse.ro.

Citește și: Ungaria renunță la gazul lui Putin. Viktor Orban cedează presiunii liderilor europeni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.