Poliția Română a achiziționat echipamente IT în valoare de aproximativ 10 milioane de lei, fără TVA, de la QNET INTERNATIONAL SRL, o societate condusă de omul de afaceri Vladu Marius Corneliu, implicat în mai multe afaceri cu statul român și care este unul dintre proxi-urile afacerilor lui Sebastian Ghiță. Companiile omului de afaceri sunt implicate și în dosarul Microsoft. Firma Qnet este deținută de un off-shore cipriot reprezentată în România  de un om de afaceri prieten cu Virgil Măgureanu, fostul șef al SRI.

La jumătatea lunii trecute, Inspectoratul Român al Poliției Române (IGPR) a încheiat un contract în valoare de 9.867.124,55 lei, fără TVA, cu societatea QNET INTERNATIONAL SRL pentru achiziționarea de echipamente

IT și periferice. Societatea este administrată de Vladu Marius Corneliu, care are și 30% din acțiuni. Restul pachetului este controlat de off-shore-ul cipriot BRAMERTON INVESTMENTS LTD. În România, entitatea cipriotă este reprezentată de Orest Robciuc, ”tăticul” combinațiilor din domeniul IT și unul dintre apropiații fostului șef SRI, Virgil Măgureanu.

”BRAMERTON INVESTMENTS LTD (…) cu sediul social in Cipru, Limassol, str. Thessalonikis nr. 3025, centrul Nicolaou Pentadromos, et. 10, biroul nr. 1002, reprezentată de dl Orest Robciuc, deținător al 63.000 părți sociale, cu o valoare nominală de 10 RON și o valoare totală de 630.000 lei, reprezentând 70% din capitalul social al societății. Asociații au hotărât în mod expres să renunțe la îndeplinirea oricăror formalități prealabile de convocare prevăzute de Actul Constitutiv al Societății sau de Legea nr. 31/1990 a societăților, cu modificările ulterioare.

Toate condițiile prevăzute de lege și de documentele societare pentru ținerea unei adunări valide au fost îndeplinite.

Asociații au hotărât cu unanimitate de voturi: Articolul 1 Se majorează capitatul social al societății de la 900.000 lei la 1.500.000 lei. Suma de 600.000 Iei cu care a fost majorat capitalul social reprezintă suma cu care asociații au creditat societatea, respectiv:

– VLADU MARIUS CORNELIU – 180.000 lei;

– BRAMERTON INVESTMENTS LTD – 420.000 Iei.

Articolul 2 În urma acestei operațiuni, capitalul social al societății în valoare de 1.500.000 lei este compus din 150.000 părți sociale a câte 10 lei fiecare și este deținut de asociați după cum urmează:

– VLADU MARIUS CORNELIU va deține 45.000 părți sociale, cu o valoare nominală de 10 RON și o valoare totală de 450.000 lei, reprezentând 30% din capitalul social al Societății;

– BRAMERTON INVESTMENTS LTD va deține 105.000 părți sociale, cu o valoare nominală de 10 RON și o valoare totală de 1.050.000 lei, reprezentând 70% din capitalul social al Societății”, arată o notă a Monitorului Oficial.

Compania furnizează soluții și servicii IT&C din România, lansată în anul 1993. Pachetul majoritar de 70% din acțiuni a fost cumpărat de compania Bramerton Investments, deținută de Bramerton Investments Limited, o companie de tip holding. Până la acel moment, firma avea același acționariat cu furnizorul de soluții și servicii informatice Crescendo International. Acționarii celor două companii erau Marius Corneliu Vladu, Marius Tulea, Adriana Cârstoiu și Andrei Mircea Zăhărescu.

Suveica combinațiilor din IT

Q’Net International SRL apare pe lista celor 54 de firme pe care Sebastian Ghiţă le controlează, direct sau indirect, prin 23 de interpuşi, listă făcută publică de DNA în iunie 2015. Procurorii au pus atunci sechestru şi poprire şi pe conturile acestei societăţi, până la concurenţa sumei de 129.343.768 lei, considerat prejudiciu în dosarul de corupţie al lui Ghiţă.

Potrivit DNA, în perioada 2000-2015, Sebastian Ghiţă a obţinut nelegal importante sume de bani, prin traficarea influenţei, sau aparent legal din fonduri publice, pe care le-a introdus într-un circuit financiar care nu are la bază operaţiuni reale.

O parte din sumele de bani obţinute ilicit ar fi fost folosite de Sebastian Ghiţă în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 2012, când a obţinut un mandat de deputat, dar şi în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale din 2014, în scopul obţinerii de voturi pentru candidatul PSD Victor Ponta.

Ghiţă este acuzat în acest dosar de infracţiunile de trafic de influenţă, complicitate la schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor europene, spălare de bani, în formă continuată, evaziune fiscală, în formă continuată, coruperea alegătorilor şi efectuarea de operaţiuni financiare, ca acte de comerţ, incompatibile cu funcţia, în formă continuată. Aceste noi infracţiuni se adaugă celei iniţial reţinute în sarcina lui Sebastian Ghiţă, respectiv cea de sprijinire a unui grup infracţional organizat.

De curând, DNA a confirmat faptul că Sebastian Ghiță are calitatea de inculpat în trei dosare aflate pe rolul parchetului.

Compania a fost vizată şi într-o anchetă care vizează achiziţiile companiei de stat Electrica din perioada 2009 – 2012. Procurorii urmăresc contractele de 12 milioane de euro primite de Q’Net International de la Electrica pentru reînnoirea, respectiv mentenanţa licenţelor Microsoft. Firma a beneficiat, de-a lungul timpului, de mai multe contracte pentru livrarea de echipamente şi servicii IT către instituţii de stat, printre care ANAF şi ANOFM.

În 2015, judecătorii Curţii Supreme de Justiţie au ridicat sechestrul instituit de procurori, după ce firma a contestat măsurile asiguratorii în instanţă.

Indicatorii declaraţi la ministerul de Finanţe arată că firma Q’Net International SRL a avut o cifră de afaceri netă maximă în anul 2013, ajungând la 18,1 milioane de euro, iar în 2015 a avut 83 de angajaţi, o cifră de afaceri netă de 9,6 milioane de euro şi un profit net de 843.000 de euro.

Denunțătorul din dosarul Microsoft

Orest Robciuc este fostul director al Compaq HP România, iar numele lui apare şi în dosarul Microsoft, unde ar fi făcut denunţuri împotriva demnitarilor condamnaţi deja la închisoare în această speţă. Brokerul fugar Cristian Sima spunea despre Orest Robciuc că este tatăl combinaţiilor IT din România, iar în spatele acestuia s-ar afla fostul şef SRI, Virgil Măgureanu.

Virgil Măgureanu este primul șef al SRI de după căderea regimului comunist

Fostul șef SRI a fost suspectat că a fost omul din umbră în marile scandaluri de corupție – Eurocolumna, afacerile cu petrol, Țigareta I și Țigareta II, Bastos, Porțelanul, Megapower și Vila de la Giurtelec.

Împreună cu Alin Ardelean, fiul lui Virgil Ardelean, fostul șef al Direcției Generale de Informații și Protecție Internă (DGIPI) din MAI, au fost audiați, în calitate de martori, de procurorii DNA în dosarul mitei de la Hidroelectrica.

În dosar au fost arestați Ioan Mihăilă, membru în Consiliul de Supraveghere al SC Hidroelectrica SA și consilier al ministrului delegat pentru Energie, acuzat de dare de mită, și Eugen Brădean, director comercial al aceleiași societăți și membru al Directoratului, acuzat de complicitate la luare și dare de mită. Fiul lui Virgil Ardelean a fost asociat cu omul de afaceri clujean Rares Criste, fost administratorul firmei Energon, specializată în comercializarea energiei electrice. Energon a fost la un pas de a beneficia de un contract uriaș de furnizare de energie care ar fi prejudiciat Hidroelectrica cu aproximativ 90 de milioane euro.

Potrivit DNA, în luna octombrie, Ioan Mihăilă i-a promis lui Remus Vulpescu, membru în Consiliul de Supraveghere al SC Hidroelectrica SA, suma de 1,4 milioane euro pentru ca acesta din urmă, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, să voteze favorabil încheierea de către Hidroelectrica a unui contract bilateral pe patru ani de vânzare a energiei electrice către firma Energon Power and Gas SRL din Cluj, pentru cantitatea de 7.012.800 MWh (1.157.112.000 lei – aproximativ 262.980.000 euro), acestea reprezentând condiții defavorabile pentru societatea în cauză.

Răzvan Robu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.