Home Știri Poliția Locală a făcut donații

Poliția Locală a făcut donații

Mai multe persoane au fost sprijinite cu alimente și bani, de către Politia Locală a municipiului Bistrița, în colaborare cu Sindicatul polițiștilor locali Bistrița.

„Au fost sprijinite astfel, cu sume de bani şi alimente, o familie aflată la Centrul de Plasament Bistriţa (compusă din doi adulţi şi patru copii minori), două familii din localitatea Sărata (compuse din doi adulţi şi cinci copii minori, respectiv doi adulţi şi şapte copii minori), ale căror locuinţe au fost distruse în incendii, dar şi o familie din localitatea Viişoara (compusă dintr-un adult şi 13 copii minori)”, potrivit municipalității.

Sumele de bani au provenit din donaţii ale angajaţilor şi membrilor de sindicat, iar cu o parte din aceşti bani au fost cumpărate alimentele donate.
În această activitate s-a implicat şi Sindicatul „Şoimul” al poliţiştilor locali din municipiul Botoşani, care a furnizat o mare cantitate de îmbrăcăminte ce a fost oferită familiilor menţionate.
În aceeaşi perioadă, 10 poliţişti locali au donat sânge la Centrul de Transfuzii Sanguine Bistriţa, iar tichetele de masă primite au fost destinate aceloraşi familii.
Toate acestea au fost ocazionate de perioada sărbătorilor pascale.

1 COMMENT

  1. Nu mai comentati ma la astfel de stiri?Sunteti primii la critici doar cand gresesc,dar cand fac si acte de caritate nu va intereseaza .

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version