Amenzi de peste 11.000 de lei au fost aplicate de poliţiştii bistriţeni, în urma unor controale efectuate, marţi, împreună cu jandarmii şi reprezentanţii Gărzii Forestiere.
Printre cei sancţionaţi se numără şi un bărbat din Parva care transporta lemne fără documente legale. Acesta a primit o amendă în valoare de 2.000 lei, iar lemnele i-au fost confiscate, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud (IPJ BN).
În urma unei acţiuni desfăşurate pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, de către poliţişti de ordine publică, rutieră şi poliţie rurală din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa Năsăud, în cooperare cu jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bistriţa-Năsăud şi reprezentanţi ai Gărzii Forestiere Cluj, au fost aplicate 43 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 9.210 lei, şi a fost confiscat material lemnos, în valoare de 400 de lei. Totodată, au fost reţinute două permise de conducere.
La aceeaşi dată, pe raza oraşului Năsăud, a fost depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 35 de ani, din Parva, care transporta material lemnos, cu o autoutilitară, fără a deţine aviz de însoţire şi documente legale de transport sau provenienţă.
„Cantitatea de material lemnos, în valoare de 114 lei, a fost ridicată în vederea confiscării iar bărbatul a fost sancţionat contravenţional, cu amendă în valoare de 2.000 de lei”, se precizează într-un comunicat al IPJ BN.
[…] Poliţia arde la buzunar! Amenzi de peste 11.000 lei şi material lemnos confiscat apare prima dată în Stiri Bistrita – Ziare Bistrita – Gazeta de Bistrita -Stiri […]