Policlinica groazei

Cei care se află pentru prima dată în apropierea Policlinicii Bistriţa, situată pe strada Gării, ar spune că este o clădire bine întreţinută, în care recent s-au investit sume importante de bani pentru renovare. Ceea ce se ascunde în spatele uşilor glisante, al geamurilor de termopan este menit să îngrozească de-a dreptul. În aceeaşi curte se află şi Dispensarul Policlinic Bistriţa, un imobil desprins parcă din filme horror. Dispensarul, ale cărui servicii sunt solicitate de cele mai multe ori de către copii, îi îngrozeşte de-a dreptul pe micuţi, ce să mai zicem de părinţii acestora…

Termopane, termopane…

Faţada clădirii principale a policlinicii a fost recent renovată, geamurile de tip termopan integrându-se perfect în peisaj. Principala cale de acces a clădirii cu pricina a fost şi ea schimbată cu o uşă glisantă, însă în spatele căreia totul a rămas aproape la fel. În interiorul clădirii, pereţii sunt murdari, uşile de interior sunt la fel de vechi ca şi clădirea, iar vopseaua nu a mai fost împrospătată de mult. Plăcuţele care indică ieşirea din clădire datează cu mult înainte de anul 1985. De-a dreptul şocant este că în aceste condiţii, conducerea a simţit nevoia montării unui televizor cu plasmă în holul de la parterul clădirii, pe care se afişează pe rând cabinetele care se găsesc la etajele superioare. Instrumentul de ultimă generaţie este însă în total dezacord cu absolut tot ceea ce se află în respectiva clădire. Plasma a fost instalată în ciuda faptului că băncile de pe coridoare sunt şi ele vechi, antice şi de demult, iar mobilierul nu a fost înnoit niciodată. Pe coridoare domneşte un miros greu de transpiraţie amestecat cu clor, iar în faţa cabinetelor stă puhoiul de lume deja sătulă de aşteptare. Bolnavii care se văd nevoiţi să apeleze la serviciile policlinicii nu sunt deloc mulţumiţi de felul în care sunt tratataţi de cadrele medicale, însă nici nu au posibilitatea materială să apeleze la cabinetele particulare. Atitudinea peronalului este una total neadecvată, iar limbajul folosit  în discuţiile cu pacientul este total nepotrivit. „Stau la coadă de două ore. Doctoriţa încă nu a ajuns, deşi e ora zece. Am întrebat o asistentă dacă ştie când ajunge doctoriţa, dar mi-a zis să aştept că  trebuie să apară. I-am spus că stau de aproape două ore, la care mi-a spus că dacă nu mai am răbdare pot să plec că nu mă ţine nimeni legat” – declară nemulţumit unul dintre pacienţii policlinicii. Doar cei care vin cu relaţii sau cu o mică atenţie primesc tratamentul adecvat.

Alt cabinet, altă situaţie. La coadă stau peste zece persoane, iar de nicăieri apare o asistentă cu ceva hârtii în mână, urmată de o doamnă,  intră amândouă în cabinet fără a bate la uşă sau a-şi cere scuze de la cei care aşteaptă. Lumea este revoltată, însă în zadar. După câteva minute, asistenta iese din cabinet urmată de aceeaşi femeie, iar figura se repetă şi în următorul cabinet.

Peisajul dezolant nu se rezumă doar la asemenea comportamente. Mobilierul din cabinetele medicale este învechit, distrus, iar aparatura folosită ar fi trebuit casată de multă vreme. Aşternuturile de pe paturile de consultaţie sunt îngălbenite şi peticite, dar avem afişier cu plasmă, aşa că nu avem voie să ne plângem. Singurele încăperi care au beneficiat de acelaşi tratament de renovare ca şi faţada au fost toaletele. Deşi recent renovate, acestea sunt mizerabile, iar hârtia igienică pare a fi un lux care lipseşte cu desăvârşire. Astfel, pacienţii în căutare de vindecare în policlinica de pe strada Gării, pleacă mai bolnavi decât erau la venire.

Dispensar în ruină

În partea opusă a curţii policlinicii se află Dipensarul Policlinic Bistriţa, în incinta căruia se află laboratorul pentru copii, cabinetul de pediatrie şi cel de neuropsihiatrie infantilă. Clădirea pare desprinsă de pe platourile de filmare ale unui serial horror. Clădirea veche este plină de igrasie, majoritatea pereţilor fiind privaţi de tencuială, iar reabilitările sau măcar igienizarea lipsesc cu desăvârşire. Un peisaj de-a dreptul terifiant întâmpină micuţii care sunt nevoiţi să treacă pragul acestui dispensar. Aici nimic nu a fost înnoit de zeci de ani de zile. Singurele lucruri care ne fac să realizăm că nu mai trăim în secolul XVIII sunt afişele electorale lipite pe clădire. Încăperile nu au mai fost zugrăvite de o bună bucată de vreme, fapt pentru care pereţii au o culoare cenuşie. Mobilierul datează şi el de pe vremea construcţiei. Aceleaşi băncuţe în sala de aşteptare, aceleaşi scaune şi paturi de fier în cabinet, totul pare desprins din vremuri de demult apuse. Nimic, dar absolut nimic nu face acest spaţiu mai prietenos pentru cei micuţi aflaţi în suferinţă. La etajul aceleiaşi clădiri se ajunge pe un culoar întunecos cu scări foarte înguste, trecătorii fiind ameninţaţi de tencuiala care se desprinde în bucăţi mari de pe pereţi. Vopseaua de ulei în care este îmbrăcată partea de jos a peretelui este scorojită, lăsând impresia că treci prin gangul unui ghetou, nicidecum că te-ai afla într-un dispensar. La etaj mizeria este la ea acasă. Încăperile micuţe sunt îmbibate de un miros greu de praf care face aerul aproape irespirabil, iar sala de aşteptare este goală. Probabil nimeni nu are curajul să se aventureze la nivelul superior. Pe uşa încuiată a toaletei tronează un afiş cu următorul conţinut „WC ÎNCHIS DIN LIPSĂ DE APĂ”.

Epilog

Faptul că sistemul sanitar românesc este la pământ nu mai constituie o noutate pentru nimeni. Aşa-zisele servicii oferite de policlinica bistriţeană par a fi însă rupte de realitate. Condiţiile din clădirea ce se vrea sanitară sunt de-a dreptul infecte, lăsând un gust amar tuturor celor care trec de uşile glisante. Ce gândesc mai marii acestei unităţi, când în loc de încercarea de a schimba condiţiile mizere în care se desfăşoară întreaga activitate a policlinicii, ei montează plasme pe pereţi?!

Iulia Balazs