Poetul care traieste cu 300 de lei pe luna

Situată în strada Andrei Muresanu nr. 19, casa memorială a celui care a scris poezia „Un răsunet”, Andrei Mureşanu, adăposteşte din anul 1994 filiala Bibliotecii Judeţene pentru copii şi tineret.

Povestea casei memoriale din Bistriţa a poetului imnului naţional Andrei Mureşanu este una dramatică. Imobilul  a scăpat ca prin minune de un incendiu dar şi de buldozerele care au ras în anii 80 aproape toate casele din cartier.
În clădirea din fosta stradă a Năsăudului şi-a petrecut o parte a copilăriei Andrei Mureşanu, cel care a scris la Bistriţa versurile imnului naţional. Casa considerată acum parte a istoriei locale de autorităţile municipale, care au ajuns să denumească oficial Bistriţa drept oraş al imnului naţional, era să fie distrusă în două episoade.
Acum adăposteşte o expoziţie a Revoluţiei române de la 1848, acte oficiale, scrisori, cărţi şi publicaţii care ilustrează viaţa şi activitatea poetului Andrei Mureşanu, dar şi o secţie a Bibliotecii Judeţene.

Povestea unei case

Casa din Bistriţa în care a copilărit viitorul poet, construită la începutul secolului al XIX–lea în stilul caselor româneşti tradiţionale – plan dreptunghiular, cu tindă, cu “cameră de oaspeţi” şi bucătărie cu cuptor, totul mărginit spre curte de un pridvor de lemn cu stâlpi frumos ciopliţi – a fost redusă, prin grija Consiliului Municipal, în 1983–1984, la forma iniţială. Lucrările de restaurare au fost efectuate conform proiectului întocmit de arhitectura Mariana Michiu. După restaurare, din august 1984, casa adăposteşte o expoziţie de istorie a revoluţiei române de la 1848. Aici funcţionează, din anul 1994, filiala Bibliotecii Judeţene pentru copii şi tineret. Pe peretele dinspre stradă. pe o placă de marmură, se poate citi următoarea inscripţie: “În această casă şi–a petrecut o parte a copilăriei poetul Andrei Mureşanu, participant la Revoluţia de la 1848 “. Viaţa şi activitatea “bardului Revoluţiei de la 1848″ sunt ilustrate prin acte oficiale, scrisori, cărţi şi publicaţii, păstrându–se şi fotografia casei natale a poetului. Alături de creaţia literară, este reflectată şi cea de ziarist patriot, ca şi cea de dascăl şi traducător.
Totodată, expoziţia evidenţiază strânsele legături dintre revoluţionarii români din cele trei provincii istorice româneşti, puternicul caracter unitar al ideilor şi acţiunilor revoluţionare, precum şi aspecte în parte inedite ale evenimentelor revoluţionare desfăşurate pe teritoriul actual al judeţului Bistriţa–Năsăud

Istorie şi poezie: Oamenii care au avut curaj s-au opus demolărilor lui Ceauşescu

Nebunia a început la istoricul Congres al IX-lea al Partidului
Comunist Roman, când Nicolae Ceauşescu a prezentat faimoasele documente ce conţineau măsurile de sistematizare a satului românesc. Planurile cincinale, ca părţi integrante ale construirii societătii socialiste multilateral dezvoltate, implicau şi indicaţiile „pretioase” privind industrializarea forţată, adică transbordarea din comune şi sate a mii de ţărani pentru a lucra, mai apoi, în fabricile şi uzinele din ceea ce se va numi „zona industriala” a municipiului Bistriţa.

Cum toată suflarea mutată de la sat la oraş trebuia să locuiască
undeva, au răsărit în scurt timp sute de blocuri. Deceniul opt a adus însă cu sine şi criza economică mondială. În România, sistematizarea tindea şi, de fapt, a devenit o obsesie a lui Ceauşescu. Lamele buldozerelor nu mai ţineau cont nici de istorie, nici de arhitectonică. In acest malaxor al nebuniei sistematizării, a fost cuprinsă şi casa în care şi-a petrecut o parte din copilărie poetul versurilor Imnului Naţional, Andrei Mureşanu.

Poetul Alexandru Cristian Miloş, un salvator cu 45 de lei în buzunar

În acea dimineaţă, de 25 mai 1982, poetul Alexandru Cristian Miloş ieşise să cumpere carne, în goana românului după de-ale gurii. Oprindu-se la o „ţuică mică”, Miloş a văzut cum un buldozer rădea de pe faţa pământului o casă vecină cu cea a copilariei poetului Andrei Mureşanu. Aceasta urma să fie şi ea demolată. Locuitorii de atunci ai imobilului povesteşte Miloş, familia Pop, urmaşi direcţi ai familiei Mureşanu, erau disperaţi că primarul oraşului şi secretarul cu propaganda de la judeţ au trecut în planul de sistematizare şi casa strămoşului lor.
Interesantă este, oarecum, răfuiala morală dintre generaţiile de lideri comunişti, prin casa lui Andrei Mureşanu trecând în obsedantul deceniu 5 al secolului trecut Ion Gheorghe Maurer, Chivu Stoica, Vasile Patilineţ şi chiar Ştefan Andrei, cadre de nădejde ale PCR, dar neagreaţi, unii, de Gheorghe Ghoerghiu Dej şi, mai pe urmă de Nicolae Ceauşescu.

S-a împotrivit sistematizării

Cum a salvat casa copilariei poetului Mureşanu de la demolare, ne povesteşte chiar Miloş: „ Desi eram anchetat de Securitate, impresionat de lacrimile acelor bătrâni nevinovaţi, am făcut un gest disperat. Am completat o telegramă fulger şi cui puteam să o trimit in acele vremuri?… Poetului Adrian Păunescu la „Flacăra”, singurul atunci care putea să ţină spatele la astfel de chestiuni extrem de sensibile. Pe Păunescu îl ştiam de serile Cenaclului Flacăra şi de la întâlnirile de la Sindicate, unde am citit împreună poezie. Telegrama suna cam aşa: Casa din strada Andrei Mureşanu, numărul 31, în care şi-a petrecut o parte din copilărie poetul Andrei Mureşanu, e în pericol de-a fi demolată. Ziarul local tace. Am încredere în dumneavoastră ca veţi salva această casă. Semnat Alexandru Cristian Miloş”. Poetul ne-a mai povestit că telegrama l-a costat fix 45 de lei, iar în urma acesteia, pe 28 mai 1982, apărea pe prima pagină a României Libere un articol semnat de Adrian Păunescu: „Apărarea trecutului”, în care era pus în discuţie cazul de la Bistriţa. În aceeaşi zi, ne-a mai spus Miloş, Păunescu a mers cu problema la Suzana Gâdea, la vremea respectivă Ministru al Culturii şi Educaţiei Socialiste, după care au început sa „curga” telefoanele. Pentru că prim-secretarul de atunci, Mihai Marina, era plecat în Maramureş în concediu, a fost rechemat de urgenţă şi pus să dea cu subsemnatul la tovarăşa Gîdea. În urma scandalului care a izbucnit, secretarul cu probleme de propaganda m-a chemat la el şi m-a întrebat: „ Nu-i aşa, tovarăşe Miloş, că a făcut cineva o glumă proastă trimiţând o asemenea telegrama?”.

Nu tovule, eu, Miloş, am trimis-o!

”Ai grija, cetăţene, să vezi ce o să păţeşti. Astea sunt atribuţii
pentru adevăraţii comunişti, nu pentru omul de pe stradă”.
Desigur, în urma demersurilor făcute, ne-a mai spus Miloş, vechea casă a fost demolată, au fost efectuate o serie de măsuratori, iar arhitecţii au făcut planul noii case păstrând modelul anterior, pentru construcţia Casei Memoriale fiind alocaţi de la Ministerul Culturii nu mai putin de 300 de mii de lei. „ En fine, s-a decis de către culturnicii bistriţeni de atunci ca în cadrul casei memoriale să se deschidă şi o secţie a Muzeului Judeţean dedicată Revoluţiei de la 1848. Nu trebuie să vă mai spun că, la deschiderea oficială, eu nu am fost invitat”.
Alexandru Cristian Miloş ne-a mai povestit că la urmatorul spectacol al Cenaclului Flacăra la Bistriţa, cel din toamna lui 1982, „ Adrian Păunescu m-a luat şi dus cu el la primul secretar Marina, aşa ca să mă cunoască. Marina ne-a primit foarte amabil, ne-a servit cu
coniac albanez şi mi-a spus: Eu sunt maramureşan, patriot şi roman, ca dumneavoastră, tovaraşe poet Miloş. Vă felicit în numele Partidului Comunist pentru ceea ce aţi făcut. Am rămas blocat, nu-mi venea să cred ceea ce mi se întâmplă, din moment ce securiştii mă ameninţau că prea îmi bag nasul peste tot”, îşi mai minteşte Miloş.

Un destin implacabil

Salvată, casa va rămâne în picioaredoar un an, pentru că în 1983 un incendiu o va mistui. De astă dată, casa era intangibilă şi autorităţile locale au primit 300 de mii de lei de la Ministerul Culturii şi Educaţiei Socialiste pentru  ample lucrări de restaurare. După restaurare, din august 1984, casa adăposteşte o expoziţie de istorie a revoluţiei române de la 1848. Aici funcţionează, din anul 1994, filiala Bibliotecii Judeţene pentru copii şi tineret.

În prezent, scriitorul care a trimis telegrama salvatoare,Alexandru Cristian Miloş trăieşte doar cu o pensie de  300 de lei pe care o primeşte din partea Uniunii Scriitorilor din România. Marea sa bucurie este atunci când îşi poate lansa cărţile scrise, 21 la număr, în casa pe care a salvat-o cu 45 de lei.

Alin Cordoş