Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, şi reprezentanţii firmei SC Samus Construcţii SA Dej au semnat contractul de execuţie a celor nouă poduri de pe drumul Răchiţele – Ic Ponor. Contractul prevede ca podurile să fie finalizate în cinci luni de la data emiterii ordinului de începere a lucrărilor.
„În cursul zilei 4 aprilie vom preda amplasamentul, iar vineri, 5 aprilie, se va emite ordinul de începere a lucrărilor. În acest context, având în vedere prevederile contractului, există toate premisele necesare ca aceste poduri să fie gata la începutul lunii septembrie. Concomitent, se va lucra la asfaltarea drumului, cu excepţia zonelor de poduri, iar la o lună după finalizarea acestora, respectiv în octombrie, vor fi gata şi lucrările de modernizare a acestui drum”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj după semnarea actelor.

sursa: City News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.