Biroul Permanent al PNL a decis să-l susțină pe fostul ministru delegat pentru Administrație, Victor Paul Dobre, care este deputat și în cazul căruia Înalta Curtea de Casație și Justiție a cerut începerea urmăririi penale în dosarul "Referendumul".Hotărârea a fost luată în unanimitate, a anunțat vicepreședintele liberal Mihai Voicu. "Analiza noastră a arătat că nu există motive întemeiate", a spus el. Voicu a mai precizat că deputații liberali din Comisia juridică vor încerca să-i convingă pe colegii lor ca, înainte să analizeze solicitarea procurorilor, să întrebe Procurorul General dacă își mai menține solicitarea.