Partidul Național Liberal dorește audierea președintelui Camerei Deputaților, Liviu Dragnea, în Comisia de disciplină, după ce acesta a refuzat aprobarea sesiunii extraordinare. Solicitarea a fost depusă la Biroul Permanent al Camerei Deputaților.
Potrivit solicitării, PNL constată că președintele Camerei Deputaților, Liviu Dragnea realizează o abatere disciplinară gravă de la regulamentul Camerei Deputaților.
„Domnul Liviu Dragnea încalcă grav regulamentul Camerei Deputaţilor şi în baza articolului 248, PNL constată că domnul Liviu Dragnea realizează o abatere disciplinară gravă de la regulamentul Camerei Deputaţilor. Solicităm audierea domniei sale în Comisia de disciplină şi suspendarea activităţii acestuia pe o perioadă prevăzută în regulamentul modificat chiar de actuala majoritate PSD-ALDE, întru-cât domnul Liviu Dragnea se situează în afara regulamentului Camerei Deputaţilor, prin faptul că a refuzat convocarea unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaţilor, semnată de 114 deputaţi, aşa cum prevede regulamentul, numărul acestuia fiind chiar mai mare decât numărul minim prevăzut în regulament. Noi am depus şi în nume personal o plângere la Parchet”, a afirmat prim-vicepreşedintele PNL, Raluca Turcan, în Parlament, a subliniat Mediafax.
lasati ma… ca si voi cand ati fost la butoane erati impreuna cu cei de la PD… si in Parlament, toate legile erau „votate ” fara nici o numeratoare … Nu va mai spurcati unul pe celalalt, ca pana la urmatoarele alegeri legale, „ramane cum s-a stabilit ” … si crapati toti de ciuda si ba !