Secretarul exectuiv al PMP Bistrița-Năsăud și totodată consilier local în Beclean, Caius Cârcu, a anunțat pe Facebook că a fost la un pas să cadă pradă hoților. Un individ a rupt sâmbătă seara ușa de la scara blocului, a urcat până la etajul IV și a încercat să intre în apartamentul alesului local din Beclean.
Caius Cârcu atrage atenția că a fost atacat în propria casă de un individ care a rupt ușa de la scara blocului în care locuiește și după ce a urcat până la etajul patru, a încercat să îi intre în apartament. Cârcu îi avertizează totdată pe localnicii din Beclean să-și închidă bine ușile fiindcă astfel de tenative ar mai putea avea loc.
„Avertisment! În seara aceasta, în jurul orei 19,30 un individ a forțat și rupt ușa de la scara unde locuiesc pe Aleea Ghiocelului, a urcat până la etajul patru și a încercat să intre în apartament. Am ieșit după el însă a apucat să fugă. Cu siguranță va mai avea asemenea tentative! Fiți atenți la persoanele străine și asigurați-vă că v-ați închis ușile!„, a scris consilierul local beclenar pe Facebook.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, după ce au citit postarea de pe Facebook scrisă de consilierul local, polițiștii de Beclean s-au autosesizat și l-au invitat la poliție să le spună cu lux de amănunte ce s-a întâmplat mai exact și au demarat o anchetă.
Caius Cârcu a declarat pentru Gazeta de Bistrița că a depus o plângere la Poliție.
„Am depus plângere și l-am descris pe autor„, a spus consilierul local din Beclean.
No vedeti ma ” politrucii ” lu peste, DE AIA ESTE IMEPORIOS NECESAR SA MODIFICATI LEGEA ARMELOR SI MUNITIILOR SI IN FIECARE CASA SA EXISTE O ARMA DE ” PAZA SI APARARE ” ( nu de autoaparare cu bile de guma de mestecat … ) ASA CUM ESTE IN AMERICA PREVAZUT PRIN CONSTITUTIE si cand tabaraste cineva peste noi, sa-i putem arde una-n ” scafarlie ” … sa stie ca ” familia si casa-i SFANTA ” ( IN FATA ACESTOR LEGI DE C*CAT PE CARE LE AVEM ) . LASATI CA au ei HOTII, TALHARII SI CRIMINALII… pentru aia …