Congresul Partidului Liberal Reformator (PLR), constituit în jurul lui Călin Popescu Tăriceanu, a început, vineri, la Palatul Parlamentului, cu un spectacol de laser, lumini și fum artificial și s-a încheiat cu conturarea siglei formațiunii, o pasăre, potrivit Mediafax.

În debutul congresului a fost intonat imnul național, respectiv doar prima și a treia strofă, fiind omisă a doua strofă, care conține sintagma „un nume de Traian”.

Congresul Partidului Liberal Reformator (PLR) a adoptat, vineri, Statutul partidului, care este în cea mai mare parte similar cu cel al PNL, dar această formațiune politică va avea 19 vicepreședinti aleși uninominal și 27 de membri ai Biroului Politic Central.

A fost preluată ideea Delegației Permanente, for suprem de conducere între congresele partidului, din care fac parte toți aleșii, fie parlamentari, europarlamentari, demnitari ai partidului, președinți de consilii județene, vicepreședinti de CJ, primari sau viceprimari de municipii reședință de județ.

În calitate de invitaţi la Congresul PLR au fost prezenți vicepreşedintele Consiliului Judeţean Bistriţa-Năsăud, Dorin Popescu, directorul AJPIS Ani Bob, consilierul judeţean Mircea Mereuţă, consilierul municipal Marius Armean, primariul Ioan Mate – Sînmihaiu de Câmpie, Ioan Moniţa – primar Romuli, Eugen Benţa – primar Poiana Ilvei, Ioan Cămărăşan – primar Silivaşu de Câmpie, Dumitru Tomşa – primar Urmeniş, Ioan Dedean – primar Şieuţ, Dumitru Bendean – primar Miceştii de Câmpie, viceprimarul comunei Livezile, Petru Cifor, preşedintele PNL Dumitra şi un reprezentant al primarului din Tiha Bârgăului, Vasile Dologa.

Sâmbătă, în a doua zi a Congresului, Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, a fost ales  cu 1147 de voturi „pentru” în funcția de președinte al PLR.

„În ceea ce mă privește, votul dumneavoastră îmi dă speranță și încredere că voi ajunge președintele României și voi ajunge să-i reprezint pe toți românii ca un președinte care își înțelege misiunea, o misune dificilă, de responsabilitate, care înseamnă a realiza coeziunea la nivelul societății, de a aduna energii în jurul unui proiect măreț care să ne facă mai mândri și mai demni”, a precizat Tăriceanu.

PLR reprezintă un proiect politic rezultat din parteneriatul dintre Grupul de Inițiativă pentru Păstrarea Identității Liberale, inițiat de președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, și Partidul Național al Mediului.


LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.