In DEX, plicul este definit drept „obiect confectionat dintr-o hartie impaturita in chip special si lipita pe trei parti, pentru a inchide o scrisoare, un act etc (in vederea expedierii lor); obiectul impreuna cu scrisoarea, actul etc pe care le continte”. Cuvantul vine din limba neogreaca, unde era denumit „plikos”. Desi in esenta plicurile nu s-au schimbat foarte mult de la momentul aparitiei lor, iar definitia este una relevanta, aceasta nu acopera un aspect crucial al acestor produse de papetarie.
Practic, plicurile ajuta la protejarea continutului, atat la propriu, cat si la figurat. In primul rand, ele acopera documentele, actele, alte hartii sau chiar mici obiecte din interior cu inca un strat protector, dar le si feresc de privirile indiscrete ale curiosilor. Cu alte cuvinte, in prezent, intr-o era in care informatiile personale trebuie protejate din ce in ce mai bine, aceste mici obiecte de papetarie au ajuns sa aiba rolul de a asigura confidentialitatea.
In prezent, exista numeroase tipuri de plicuri, asa cum vom vedea in continuare. Daca in trecut ele aveau dimensiuni cat mai mici, din ratiuni practice, in prezent au ajuns sa fie de marimea unei coli A4, astfel incat acestea sa nu mai trebuiasca impaturite, sau chiar mai mari. Un furnizor profesionist, asa cum este OfficeClass, magazinul online de papetarie, birotica si mobilier de birou nr 1 din Romania, are in oferta sa numeroase modele de plicuri, impartite in urmatoarele categorii:
1. Plicuri din plastic. In aceasta categorie intra plicurile din plastic cu arici si cu capse, in diverse formate: A5, A4 si pentru CD / DVD. Acestea au diverse culori, de la negre, albe, gri si transparente la albastre, galbene, rosii, roz, verzi si violet. Produsele de papetarie din aceasta categorie provin de la branduri precum Office Products, Q Connect si Tarifold si au preturi cuprinse intre 0,81 de Lei si 20 de Lei.
2. Plicuri din hartie. Aceste articole de papetarie se impart in: plicuri pentru corespondenta, documente, cu burduf, color, antisoc si pentru CD / DVD. Ele au formate diverse, de la B5 si C4 la E4, iar lipirea este fie gumata, siliconica sau autoadeziva. Producatorii sunt Herlitz, Iternet si Viamond, iar culorile disponibile – alb, albastru, galben, portocaliu, rosu, verde si maro.
3. Plicuri adezive portdocumente pentru colete. Cat despre aceste obiecte de papetarie, ele au formatele A4, A5, A6 si DL, adezivul folosit este siliconul, iar plicurile sunt transparente si au preturi intre 190 si 560 de Lei (cutiile de 1.000 de bucati).
Prin urmare, daca detii sau administrezi o companie, iar activitatea acesteia presupune primirea si trimiterea de scrisori, documente sau colete, vei avea nevoie de un numar mare de plicuri. Un furnizor profesionist de obiecte de papetarie iti va oferi de departe cele mai bune preturi, dar si cea mai mare varietate de produse, precum si numeroase reduceri, oferte si promotii. Totodata, avand in vedere ca plicurile provin de la branduri recunoscute, acestea au garantia calitatii si a durabilitatii.