Autoritatea Naţională de Reglementare în Domeniul Energiei a finalizat realizarea platformei online de schimbare a furnizorului de energie electrică şi gaze naturale la nivel naţional (POSF), informează ANRE printr-un comunicat preluat de Agerpres.
„Platforma online de schimbare a furnizorului de energie electrică şi de gaze naturale la nivel naţional (POSF) este necesară în vederea îndeplinirii obiectivului general al proiectului «Dezvoltarea capacităţii instituţionale a Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei pentru simplificarea procesului de schimbare a furnizorului de energie electrică şi de gaze naturale». Adoptarea unor măsuri de simplificare a procedurilor administrative pentru toţi consumatorii implicaţi în procesul de schimbare a furnizorului de energie electrică şi de gaze naturale, concomitent cu implementarea unei soluţii informatice intuitive şi inovative, va conduce la reducerea termenului actual de 21 de zile în vederea îndeplinirii noilor cerinţe europene care prevăd ca până în anul 2026 procesul tehnic de schimbare a furnizorului să se finalizeze în 24 de ore”, se menţionează în comunicat.
Proiectul POCA, cu termen de finalizare la data de 2 decembrie 2022, este cofinanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020, iar valoarea totală a proiectului este de peste 19,223 milioane lei, din care 98% cheltuieli nerambursabile (circa 18,839 milioane lei) şi 2% cheltuieli contribuţie proprie ANRE (384.465 lei).
Obligaţia de realizare a POSF rezidă în prevederile din Legea energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare. În vederea transpunerii prevederilor în legislaţia secundară, ANRE a aprobat, prin Ordinul nr. 3/2022, cu modificările şi completările ulterioare, Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea platformei online de schimbare a furnizorului de energie electrică şi gaze naturale şi pentru contractarea furnizării de energie electrică şi gaze naturale.
Ca urmare a obligaţiilor instituite prin Regulament, în data de 10 octombrie 2022, operatorii de reţea şi furnizorii de energie electrică şi de gaze naturale au început procesul de încărcare a metadatelor aferente celor aproximativ 15 milioane de locuri de consum şi a contractelor aferente de furnizare şi de reţea. După finalizarea acestei etape, ANRE va verifica cu furnizorii şi operatorii de reţea modul de funcţionare a POSF şi fluxurile de schimbare a furnizorului atât de energie electrică, cât şi de gaze naturale, de la accesarea ofertelor în comparator până la semnarea contractului.
Imediat după perioada de verificare şi validare a bazei de date a POSF, ANRE va anunţa public data de la care platforma poate fi utilizată de către consumatorii finali. Utilizatorii POSF sunt persoanele fizice sau juridice – clienţi finali de energie electrică şi/sau de gaze naturale, precum şi operatorii economici implicaţi în procedura de schimbare de către clientul final a furnizorului de energie electrică şi/sau de gaze naturale şi de contractare a furnizării de energie electrică şi/sau de gaze naturale, înregistraţi în POSF.
„Această iniţiativă demonstrează, încă o dată, importanţa pe care ANRE o acordă optimizării proceselor operaţionale din piaţa de energie, în scopul diminuării birocraţiei şi consolidării concurenţei prin reducerea duratei de schimbare a furnizorului în beneficiul consumatorului final”, se precizează în comunicat.
Citește și: Serviciile de stare civilă și evidența populației din Bistrița urmează să fie relocate
Sursa: g4media.ro