La antrenamentul fetelor de la Clubul Sportiv Municipal, părintele-paroh Vasile Rus de la Nepos, însoţit de preoteasă dar şi de mezina familiei Maria, a făcut o surpriză plăcută.
Acesta a venit cu un năr de 30 de plăcinte, borcane pline cu compot de prune dar şi mere, nuci şi pere din grădina familiei.

„M-am legat sufletește și de domnul Horațiu Pașca, de dumneavoastră, și văzând rezultatele pe care le-ați avut începând din acest an, a început să se înfiripe această dorință a noastră de-a ne califica echipa după atâta trudă și încercări în liga națională. Suntem și oameni în județul acesta, care vrem bucurii frumoase pe care voi le aduceți. Pentru noi dunteți modele pentru că succesul vostru stă în urma unei munci foarte grele, mult devotament, și cred eu că suntem oameni în județul acesta care știm să vă apreciem munca, efortul. Pentru că am fost alături de dumneavoastră de când a început campionatul ne-am gândit să vă facem o surpriză din partea familiei, nu a parohiei”, a precizat preotul Vasile Rus din Parohia Nepos.

În numele fetelor, Horaţiu Paşca a mulţumit părintelui Vasile şi a precizat că o asemenea surpriză nu vine decât să demonstreze încă o dată că handbalul feminin bistriţean este tot mai iubit şi respectat în judeţul Bistriţa-Năsăud.

„E important și pentru noi că toată munca pe care o depunem e apreciată și respectată. Și dumneavoastră vă mulțumim pentru faptul că v-ați legat sufletește de echipa aceasta și ne premiați cu astfel de bunătăți”, a precizat Horaţiu Paşca, antrenor CSM Bistriţa.

CSM Bistriţa ocupă primul loc în clasamentul serie B a Diviziei A la handbal feminin, cu 27 de puncte din 27 posibile. Fetele antrenate de Horaţiu Paşca şi Radu Moldovan vor juca cu Naţional Braşov în ultima etapă a turului competiţional, sâmbătă, 28 noiembrie cu începere de la ora 15.00.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.