Un bărbat din Ilișua și-a pierdut viața vineri seara, după ce, în timp ce traversa strada – DJ 171, a fost accidentat de un autoturism condus de un tânăr din Năsăud, care s-ar fi aflat sub influența drogurilor.
La locul accidentului au intervenit un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Bistrița-Năsăud și echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD în localitatea Ilișua la un accident rutier, în urma căruia un pieton a fost accidentat de un autovehicul. Bărbatul a fost găsit inconștient, echipajele medicale fiind nevoite să aplice manevre de resuscitare a acestuia, care din păcate nu au dat rezultate.
„Din păcate, organismul bărbatului în vârstă de aproximativ 54 de ani nu a răspuns manevrelor aplicate de către echipajele SAJ Bistrița-Năsăud și terapia intensivă mobilă SMURD. După mai bine de o oră de aplicare a protocolului de resuscitare, medicul a fost nevoit sa ii declare decesul la locul solicitării”, a transmis ISU Bistrița-Năsăud.
La locul accidentului au fost prezenți și polițiștii.
Potrivit IPJ Bistrița-Năsăud, există indicii că șoferul, un tânăr din Năsăud, ar fi fost sub influența substanțelor interzise.
„Din primele date, un tânăr de 28 de ani din Năsăud, în timp ce conducea un autoturism prin localitatea Ilișua, a surprins și accidentat un bărbat de 53 de ani, din Ilișua, care ar fi traversat strada.
În urma accidentului, din nefericire, bărbatul de 53 de ani a decedat.
În urma testării cu aparatul din dotare a conducătorului auto, au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Menționăm faptul că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, bărbatul fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. Acesta a fost testat și cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.