Un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din oraşul Borşa, judeţul Maramureş, în timp ce conducea un autoturism pe DN 17C, în direcţia Vişeu-Romuli, la intrare în localitatea Dealu Ştefăniţei, pe fondul neadaptării vitezei de deplasare într-o curbă deosebit de periculoasă şi al nerespectării indicatorului cu semnificaţie temporară „Drum îngustat”, a pierdut controlul volanului şi a părăsit partea carosabilă, răsturnându-se într-o râpă.
Conducătorul autovehiculului a fost rănit uşor iar un bărbat, în vârstă de 65 de ani, din acelaşi oraş, pasager în autoturism, a suferit leziuni corporale care au necesitat transportarea acestuia la Spitalul orăşenesc Năsăud în vederea acordării de îngrijiri medicale.
Faţă de bărbatul de 50 de ani cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.