Sursa foto: Playtech

Piaţa de investiţii imobiliare din România a înregistrat o valoare de 168 de milioane de euro în primul semestru al acestui an, aproape la jumătate comparativ cu nivelul din 2022, relevă datele cuprinse într-un raport Colliers citat de Agerpres.

Segmentul industrial şi logistic reprezintă aproximativ 36% din total, iar cel al birourilor circa 31%.

Conform raportului, cea mai mare tranzacţie a anului a fost una de tip vânzare şi reînchiriere a depozitelor FM Logistic, un operator 3PL, cu un portofoliu de aproximativ 100.000 de metri pătraţi în mai multe oraşe, cumpărat de CTP, liderul pieţei locale de spaţii industriale şi logistice. Deşi valoarea tranzacţiei nu a fost făcută publică, aceasta a fost estimată în jurul nivelului de 60 de milioane de euro. În ceea ce priveşte nivelul tranzacţiilor, numai această tranzacţie din categoria industrială a reprezentat aproximativ 36% din volumul total înregistrat în primul semestru.

De asemenea, birourile au rămas o clasă importantă de active şi au atras tranzacţii ce reprezintă 31% din volumul total, în prima jumătate a anului 2023, în timp ce retailul a generat aproximativ 23% din rulaj, iar hotelurile aproape 11%.

„Creşterea constantă a chiriilor, influenţată în principal de rata inflaţiei, dar, în cazul spaţiilor industriale, şi de tranziţia către o piaţă a proprietarilor, a contribuit într-o anumită măsură la limitarea presiunilor de creştere a randamentelor. Cu un cost de finanţare all-in de peste 5,5% în regiunea ECE, determinat în mare parte de saltul ratelor de pe piaţa monetară (Euribor la 3 luni a crescut de la -0,6% la sfârşitul anului 2021 la peste 3,7% în august 2023), costul banilor este cel mai relevant aspect în contextul creşterii randamentelor. Asta deoarece băncile româneşti rămân deschise la finanţarea tranzacţiilor, în măsura în care cumpărătorul se simte confortabil cu aceste rate. În alta ordine de idei, consultanţii Colliers observă o preferinţă clară pentru activele de o calitate superioară, care generează şi care sunt aliniate la standardele ESG”, susţin consultanţii Colliers.

Potrivit sursei citate, mai multe tranzacţii mari se află în diverse stadii şi ar putea fi încheiate în a doua parte a anului, ceea ce ar duce volumul total al anului la 500 – 600 de milioane de euro, aproximativ jumătate din cele 1,2 miliarde de euro înregistrate anul trecut.

La nivelul Europei Centrale şi de Est (Bulgaria, Cehia, Ungaria, Polonia, România şi Slovacia), la şase luni, volumul total al investiţiilor a scăzut de aproximativ trei ori, până la două miliarde de euro. În acelaşi timp, volumul total al investiţiilor pentru întregul an este estimat la 5 miliarde de euro, ceea ce reprezintă unul dintre cele mai slabe rezultate din ultimii 10 ani şi mai puţin de jumătate din media ultimilor 5 ani, de aproximativ 12 miliarde de euro, scrie G4media.ro.

Colliers este unul dintre liderii globali în servicii de consultanţă imobiliară şi de management al investiţiilor, cu operaţiuni în 66 de ţări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.