O petrecere organizată la o pensiune din Bistrița-Năsăud, la care participau 13 persoane, a fost stricată de jandarmii bistrițeni, care au aplicat sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor impuse în contextul epidemiologic actual.

Astfel, potrivit Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Bistrița-Năsăud, cu sancțiuni s-a ales atât administratorul pensiunii, cât și o parte dintre persoanele care participau la petrecere, fiind sărbătorită o zi de naștere.

Jandarmii aflaţi într-o acţiune specifică de verificare privind respectarea măsurilor de prevenire şi combatere a răspândirii infecţiilor cu Covid-19, au identificat duminică, 8 noiembrie, la o pensiune, un eveniment privat la care participau 13 persoane. Jandarmii Detaşamentului 1 Mobil Bistriţa au aplicat o sancţiune de 3.000 de lei operatorului economic care a organizat evenimentul şi nu a ţinut cont de prevederile legale în vigoare. Totodată, au fost aplicate alte 9 sancţiuni persoanelor prezente la eveniment (1 amendă de 500 lei şi 8 avertismente scrise)”, se arată într-un comunicat al IJJ Bistrița-Năsăud.

Jandarmii bistrițeni atrag atenția că organizează acțiuni pentru prevenirea şi limitarea infectării cu noul coronavirus în fiecare zi. Aceștia acționează în tot județul, în special în zonele aglomerate precum magazine, mijloace de transport în comun, pieţe, lăcaşuri de cult, gări, autogări şi zone aglomerate.

Numai săptămâna trecută a fost verificat modul de respectare a măsurilor de protecţie individuală în 227 de locaţii, fiind aplicate 347 de sancţiuni, astfel: 68 de amenzi în valoare de 41.600 lei şi 279 avertismente scrise pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală.

Totodată, jandarmii solicită cetățenilor să țină cont de noile restricții care au intrat în vigoare la data de 9 noiembrie:

  • purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise, indiferent de incidenţa cumulată a cazurilor;
  • se interzice desfăşurarea de reuniuni cu prilejul unor sărbători, aniversări, petreceri in spaţii închise şi/sau deschise, publice şi/sau private;
  • în toate localităţile se interzice circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei în intervalul orar 23:00-05:00, cu unele excepţii expres menţionate de actul normativ; Pentru verificarea motivului deplasărilor, persoanele sunt obligate să prezinte, la cerere, legitimaţia de serviciu sau adeverinţă eliberată de angajator, ori o declaraţie pe propria răspundere, completată în prealabil;
  • se suspendă activitatea pieţelor agroalimentare în spaţii închise, târgurilor, bâlciurilor, pieţelor mixte şi volante şi a talciocurilor; Prin excepţie, se permite activitatea pieţelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecţie sanitară.

Vă recomandăm să evitaţi în această perioadă aglomeraţiile şi întâlnirile cu prietenii sau cu membrii familiei cu care nu locuiţi în aceeaşi gospodărie, pentru a limita răspândirea infecţiilor şi pentru evita îmbolnăvirile în rândul celor dragi. Respectaţi regulile de bază! Purtaţi corect masca de protecţie, respectaţi cu stricteţe igiena mâinilor şi păstraţi distanţa de minim 1,5 m faţă de celelalte persoane. Apelaţi imediat medicul de familie pentru îndrumare, dacă apar simptome de boală sau apelaţi 112 în cazul unor simptome severe”, transmite IJJ Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.