Peste trei sferturi dintre profesori au obţinut medii peste 8 la proba scrisă din cadrul examenului naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar, media luând în calcul, pe lângă nota la proba scrisă, care are o pondere de 70% din media finală, şi notele obţinute în urma a două inspecţii şi pe cea pentru portofoliu. La proba scrisă, peste 50% dintre candidaţi au obţinut note între 8 şi 10, iar aproape 400 de candidaţi au avut note sub 5, în timp ce patru profesori au fost eliminaţi pentru fraudă, conform datelor anunţate marţi de Ministerul Educaţiei.
”Rata de promovare din sesiunea 2023 (medii mai mari sau egale cu 8), înregistrată în urma desfăşurării probei scrise din cadrul examenului naţional pentru definitivare în învăţământul preuniversitar, este 76.97%, în creştere cu peste 6% faţă de anul anterior (70,80% ) şi cu aproape 4% faţă de anul 2021 (72,90%). Au fost declaraţi promovaţi, înainte de înregistrarea şi soluţionarea contestaţiilor la proba scrisă, 5.905 candidaţi cu medii între 8 şi 10 (dintre care 117 candidaţi au promovat cu media 10.)”, transmite Ministerul Educaţiei.
Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obţină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor la toate probele de examen, inclusiv cea scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puţin 8 (opt) pentru promovarea examenului.
Rezultate înregistrate la proba scrisăm care este parte constitutivă a examenului
Proba scrisă a fost susţinută în 42 de centre de examen la 105 discipline, iar lucrările au fost evaluate în 7 centre organizate la nivel naţional.
Dintre cei 8.485 candidaţi cu drept de participare, au fost prezenţi la proba scrisă 8.008 candidaţi (94,38%), care au îndeplinit cumulativ condiţiile prevăzute de metodologia de examen:
au efectuat un stagiu de predare în specialitate de cel puţin un an;
deţin pentru anul şcolar în curs calificativul „Bine” sau „Foarte bine”;
au avut minimum 8 media aritmetică a notelor obţinute la cele două inspecţii la clasă şi la evaluarea portofoliului profesional, dar note nu mai mici de 7 la fiecare din probele respective.
Dintre aceştia, 330 de candidaţi s-au retras, iar 4 candidaţi au fost eliminaţi pentru fraudă. Două lucrări au fost anulate în centrele de evaluare, conform prevederilor metodologice.
Astfel, din totalul celor 7.672 de candidaţi cu lucrări evaluate, 4.029 de candidaţi au obţinut note situate pe segmentul 8 – 10, reprezentând 52,52%. Dintre aceştia, 131 de candidaţi au fost notaţi cu 10, iar 421 de candidaţi au primit note între 9,50 şi 9.99.
Cu note sub 5 au fost evaluate lucrările a 394 de candidaţi.
Conform calendarului aprobat, contestaţiile se depun la centrele de examen marţi 25 iulie (până la ora 20:00) şi miercuri, 26 iulie (până la ora 12:00).
Rezultatele finale se afişează în centrele de examen şi pe site-ul dedicat, în data de 1 august. Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învăţământul preuniversitar.