
Peste o mie de persoane s-au înscris pentru investigații și ecografii gratuite, care au început duminică la Bistrița și vor continua și luni, în cadrul campaniei „Din grijă pentru tine”. Medici din Cluj, Târgu Mureș, Brașov și Bistrița oferă consultații. Participanții pot beneficia de ecografii mamare, tiroidiene, pelvine, pentru prostată, ecografii cardiace cu EKG, eco-Doppler arterial și venos, ecografii urologice, dar și de consultații în domeniile Cardiologie, ORL, Stomatologie, Dermatologie și Medicină Internă. De asemenea, aceștia pot beneficia de consiliere psihologică, psihiatrică, nutrițională sau spirituală.
„M-am programat la un consult la ORL. Am o alergie, am sinuzită, tot îmi apare, tot dispare, am venit să văd dacă nu o pot trata. Ne-am programat ușor, prin telefon, ne-au zis să venim azi la ora 10.00. A fost foarte simplu. Cu toate că suntem angajați, foarte greu prindem loc să ne programăm la stat, la privat costă 300 de lei consultația. Dacă ni s-a oferit gratis, am venit. Mulțumim lui Dumnezeu că sunt oameni care vor să facă bine”.
„Am venit și eu tot la ORL pentru că am o ureche care, de vreo două luni, parcă mi-e înfundată. Am înceract să mă programez la Policlinică, dar durează uneori și două-trei luni până îți vine rândul. Așa că am venit aici să mă vadă un specialist. E o mare binecuvântare pentru noi că ne-au primit”, sunt declarațiile pacienților, conform TimpOnline.
Consultațiile și investigațiile sunt programate între orele 10.00 și 13.00 și între 14.00 și 17.00 la Sala Polivalentă din Parcul Municipal.