Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi E.ON România derulează în luna decembrie programul educativ „Lecţii de siguranţă” în zeci de şcoli din România. Programul urmăreşte să educe copiii cu privire la utilizarea corectă şi în condiţii de siguranţă a surselor de energie prin intermediul unor lecţii interactive, concepute special pentru elevii din învăţământul primar şi gimnazial.

 

În judeţul Bistriţa Năsăud lecţiile s-au desfășurat joi, 11 decembrie, la Şcoala Gimnazială din Corvineşti şi Şcoala Gimnazială din Budeşti, unde specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bistriţa” al judeţului Bistriţa Năsăud şi voluntarii E.ON au preluat pentru câteva ore rolul de dascăli. Aceştia i-au învăţat pe copii lucruri noi şi utile despre energia electrică şi gazele naturale, cum se produc, ce măsuri trebuie luate şi ce reguli trebuie respectate pentru a le utiliza în siguranţă acasă sau la şcoală.

 

La sfârşitul lecţiilor copiii s-au bucurat de pachetele de dulciuri primite, atmosfera creată fiind una de sărbătoare, acum când ne mai despart doar câteva zile de sărbătorile de iarnă.

 

Toate instituţiile de învățământ în cadrul cărora se va derula în această lună programul educativ „Lecţii de siguranţă” vor primi câte un calculator din partea E.ON România.

 

Aceste acţiuni fac parte din campania comună de informare preventivă derulată de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi E.ON România „R.I.S.C. Siguranţa nu e un joc de noroc”, în baza parteneriatului existent între cele două instituţii. Încheiat în luna septembrie 2012, parteneriatul şi-a propus realizarea şi desfăşurarea unor campanii de informare, prevenire şi conştientizare a cetăţenilor asupra pericolelor la care sunt expuşi în cazul utilizării necorespunzătoare a diferitelor surse de energie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.