Polițiștii locali bistrițeni continuă campania de identificare și eliberare a domeniului public de mașinile abandonate ce încurcă circulația sau ocupă inutil locuri de parcare.
„Solicităm proprietarilor care dețin astfel de vehicule sau care au fost deja somați să ia masuri în ceea ce privește vehiculele ce le au în proprietate, nefuncționale sau care nu mai îndeplinesc condițiile de circulație, să elibereze domeniul public, în caz contrar vor fi aplicate prevederile legii 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public.
Cetățenii pot sesiza ocuparea domeniului public de către vehicule presupus abandonate sau fără stăpân prin dispeceratul Poliției Locale a municipiului Bistrița la numărul de telefon 0263/239 376″, transmite Poliția Locală Bistrița.
De la începutul anului 2023 până în prezent, Poliția Locală a luat în evidență un număr de 51 de autovehicule despre care există suspiciunea că ar fi abandonate pe domeniul public sau fără stăpân.
Corect, Asta trebuia facut de 30 de Ani! O masina ce nu are platit impozitul,e parcata pe domeniul public, e radiata, cu o somatie prealabila trebuie ridicata! Asta nu la Bistrita, in tot judetul!
Așteptăm acțiune similară și la noi în orașul Năsăud. În zona Grănicerilor Sud- spre CFR avem un adevărat cimitir.