La finele lunii Septembrie 2015 numărul total de șomeri înregistrați la AJOFM Bistrița-Năsăud este de 4.751 persoane, în creştere cu 120 persoane față de luna precedentă și în scădere cu 1.185 persoane față de aceeași lună a anului anterior. Dintre aceștia 2.124 sunt șomeri indemnizați, în creştere cu 151 față de luna precedentă și 2.627 șomeri care nu beneficiază de indemnizație, în scădere cu 31 persoane față de luna august.

„Structura șomajului din punct de vedere a grupelor de vârstă se prezintă astfel: 989 șomeri au vârsta sub 25 de ani; 325 șomeri au vârsta între 25 și 29 de ani; 845 șomeri au vârsta între 30 și 39 de ani; 1.186 șomeri au vârsta cuprinsă între 40 și 49 de ani; 594 șomeri au vârsta între 50 și 55 de ani; 812 șomeri au vârsta peste 55 de ani”, informează AJOFM BN.

Din punct de vedere al nivelului de instruire , șomerii fără studii și cei cu nivel de instruire primar, gimnazial și profesional au ponderea cea mai mare în totalul șomerilor înregistrați și sunt în număr de 3.181 , cei cu nivel de instruire liceal și postliceal sunt în număr de 1.281 persoane, iar cei cu studii superioare sunt 289 persoane.

„În ceea ce privește durata de care se află în evidență avem următoarea situație: până în 3 luni 1.909 persoane, între 3 și 6 luni 1.227 persoane, între 6 și 9 luni 667 persoane, intre 9 și 12 luni 722 persoane, între 12 și 15 luni 108 persoane și peste 15 luni 118 persoane”, adaugă AJOFM BN.

În decursul lunii, agenții economici au anunțat și declarat un număr de 1690 locuri de muncă vacante, iar prin implementarea masurilor active au fost ocupate 1064, cu următoarea compoziție pe grupe de vârstă: 342 sub 25 de ani; 240 cu vârsta între 25 și 34 de ani; 239 cu vârsta între 35 și 45 de ani; 243 cu vârsta peste 45 de ani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.