Peste 240 de poliţişti din cadrul Structurilor de Ordine Publică, Poliţie Rutieră, Investigaţii Criminale, Investigare a Fraudelor, Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi Acţiuni Speciale, în cooperare cu structurile Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Bistriţa-Năsăud, au acţionat în sistem integrat pentru menţinerea climatului de normalitate şi siguranţă publică, în perioada 29 noiembrie- 1 decembrie.

„Dispozitivele de ordine publică şi cele de investigaţii criminale au avut misiunea de a monitoriza stările conflictuale, de a preîntâmpina producerea unor evenimente negative, precum şi de a combate infracţionalitatea stradală, faptele de cerşetorie şi vagabondaj, în zonele circumscrise acestei sărbători şi în locurile evaluate cu risc public. De asemenea, poliţiştii rutieri au fost prezenţi pe căile de acces din zona de desfăşurare a manifestărilor, în punctele cu risc crescut de producere a accidentelor şi la orele cu trafic intens, pentru prevenirea producerii accidentelor de circulaţie şi a blocajelor rutiere, precum şi pentru fluidizarea traficului rutier”, potrivit IPJ BN.

În urma acţiunilor întreprinse, poliţiştii bistriţeni au aplicat 324 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 57.150 de lei, dintre care 241 au fost aplicate pentru încălcări ale normelor legale privind circulaţia pe drumurile publice, 69 privind faptele de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi 14 sancţiuni pentru abateri la alte acte normative.
Totodată, au fost reţinute 13 permise de conducere şi au fost retrase 6 certificate de înmatriculare.

„Prin desfăşurarea acestor activităţi s-a urmărit, cu precădere, menţinerea unui climat de ordine şi siguranţă publică în contextul manifestărilor prilejuite de Ziua Naţională A României, astfel că la nivelul judeţului Bistriţa- Năsăud nu au fost înregistrate evenimente deosebite”, mai adaugă IPJ BN.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.