Home Societate Peste 300 pachete în campania intitulată „De Crăciun fii mai bun”

Peste 300 pachete în campania intitulată „De Crăciun fii mai bun”

Pe durata Postului Nașterii Domnului, Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși a județului Bistrița–Năsăud s-a implicat în campania intitulată „De Crăciun fii mai bun” derulată la nivel de județ.

Această campanie a început încă din luna noiembrie, când au fost identificate persoanele care la finalul campaniei au beneficiat de alimentele, hainele și toate cele adunate în cadrul acesteia.
În perioada 19 – 21 decembrie la sediul Sălii Polivalente de la Bistrița toți ce care au dorit au donat jucării, haine, dulciuri, alimente, butelii, mașini de spălat, televizoare, calculatoare, cuptoare cu microunde etc. Tot în această perioadă zeci de voluntari ai Asociației Tinerilor Creștini Ortodocși, Asociației Impact, ISU Bistrița și cei de la Crucea Roșie au sortat hainele și au pregătit pachetele pentru fiecare familie.
Campania s-a încheiat cu distribuirea celor peste 300 de pachete de care au beneficiat un număr de peste 50 de familii, care s-au bucurat văzandu-ne ajunși în pragul casei lor.

„Ne bucurăm că un număr foarte mare de bistrițeni s-au mobilizat și au contribuit la această campanie care a adus fericirea pe chipul multor familii. La fel si noi putem atinge fericirea deplina urmând îndemnul Psalmistului David care spunea „Fericit cel care caută la sărac și la sărman” (Ps. 40, 1)”, a declarat pentru Radio Renașterea, inspectorul eparhial pentru tineret, părintele Tudor Mudure, potrivit radiorenasterea.ro.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version