În acest sfârșit de săptămână, Clubul Lions Bistrița a fost gazda unui curs Lions Quest, desfășurat în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean.

„Un training adresat cadrelor didactice menit să ajute și să îmbunătățească metodele aplicate în clasă, într-o viziune care integrează elemente de învățare, sociale și emoționale”, după cum au scris pe site-ul de socializare cei de la Lions Club.

Lions Quest este un program de dezvoltare şi de responsabilizare a tinerilor și copiilor, structurat pe grupe de vârstă, oferind sprijin pentru cresterea competențelor sociale, emoţionale și de comunicare eficientă.

El presupune implicarea profesorilor în transmiterea aptitudinilor sociale către elevi, în scopul reducerii problemelor de comportament și a imbunătăţirii rezultatelor şcolare .

Este un program integrat, pentru deprinderea unor abilităţi sociale necesare în viaţă, patronat de Lions Clubs International Foundation (LCIF) şi implementat prin intermediul şi sub coordonarea Cluburilor LIONS
• Se adresează elevilor, de la grădiniţă la clasa 12
• Curricullum pentru orele de “dirigenţie”, care pot fi integrate în subiectele existente sau pot fi de sine
stătătoare
• Conectează şi implică şcoala, părinţii şi comunitatea
• Poate fi cu uşurinţă adaptat specificului cultural al fiecărei ţări

La curs, au participat 33 de cursanți, și coordonatorul de curs fiind Claudia Rosin, trainer acreditat Lions-Quest.

sursa foto: Clubul Lions Bistrița
1922522_1113932878622622_4234698585176427356_n

11108669_1113932771955966_9192138258009234077_n

11425182_1113932961955947_8248241158014969259_n

11536100_1113933091955934_2384745376694498045_n

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.