În primele 9 luni ale anului 2024, polițiștii de Combatere a criminalității organizate din cadrul Poliției Române, împreună cu procurorii DIICOT, au desfășurat 704 acțiuni operative, în segmentul combaterii traficului de droguri, fiind puse în executare peste 2.200 de mandate de percheziție domiciliară și destructurate 33 de grupuri infracționale organizate.  În același interval au fost indisponibilizate peste 940 kg de droguri, peste 7 tone de substanțe dopante și peste 4 tone de plante de cannabis.

Pe linia combaterii traficului de droguri, au fost înregistrate 10.059 de sesizări de natură penală și 17.477 de ordonanțe de delegare.

De asemenea, au fost organizate 704 acțiuni operative, iar dintre acestea 295 de acțiuni au fost de amploare.

„În cadrul acțiunilor operative desfășurate, au fost cercetate 2.945 de persoane, fiind dispusă măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de 1.224 de persoane, iar 1.080 de persoane au fost arestate preventiv.

Au fost efectuate 2.278 de percheziții domiciliare.

În primele 9 luni ale anului 2024, din punct de vedere al grupurilor infracționale organizate, au fost destructurate 33 de grupuri infracționale, formate din 238 de persoane.

Ulterior activităților desfășurate, unitățile de parchet au emis 1.475 de rechizitorii și acorduri de recunoaștere a vinovăției”, a transmis Poliția Română.

Potrivit sursei citate, în această perioadă, au fost descoperite și indisponibilizate 943 de kilograme de droguri, dintre care 777 de kilograme de droguri de risc și 166 de kilograme de droguri de mare risc.

De asemenea, au fost confiscate peste 4 tone de masă verde de canabis – masă vegetală verde.

Tototdată, au fost indisponibilizate peste 7 tone de substanțe interzise, dopante, ridicate de la o fabrică clandestină, identificată în urma unei operațiuni din județul Argeș, precum și 16 tone de pulpă de fructe, care conțineau cocaină, una dintre cele mai importante capturi din Portul Constanța.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.