Camera de Comerţ şi Industrie Bistriţa-Năsăud a implementat proiectul „Bancomate de joburi în mediul rural”, finanţat din Fondul Social European, prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea resurselor Umane 2007-2013.
Dezvoltarea competențelor profesionale și sociale este un obiectiv important al proiectului regăsindu-se în activitățile de formare profesională continuă, în evaluarea și certificarea de competențe precum și în asistența privind dezvoltarea unor afaceri.
Astfel că în cadrul proiectului la data de 3 februarie, la Bistrita, 30 de persoane din mediul rural și-au primit certficatele de comepetențe profesionale dobândite în contexte informale și/sau non-formale.
„Evaluarea și recunoașterea de competențe se adresează persoanelor care au competențe sau cunoștințe în diverese meserii sau calificării (dobândite la locul de muncă), dar care nu dețin o certificare a acestora”, potrivit Camerei de Comerț şi Industrie Bistriţa-Năsăud.
În cadrul proiectului evaluarea de competențe se poate face în următoarele domenii: lucrător comercial, zugrav-pietrar-tencuitor, mecanic auto, montator pereți și plafoane din ghips carton, operator la recoltarea și toaletarea arborilor forestieri, mașinist la mașini pentru terasamente, instalator instalații tehnico-sanitare și de gaze, zugrav, ipsosar-tapetar, vopsitor, dulgher-tâmplar-parchetar, barman, ospătar(chelner), cofetar patiser, brutar, tranșator, operator introducere, validare și prelucrare date, administrator pensiune turistică, cameristă, îngrijitoare bătrâni la domiciliu și gaterist.