Inspectoratul Şcolar Judetean Bistriţa – Năsăud a propus pentru anul şcolar 2010 – 2011, realizarea  a 192 de clase pentru cei care vor să se înscrie în clasaI.

 

 

Potrivit ISJ B-N, în anul şcolar în curs, la nivelul judeţului nostru există 196 de clase I, cu 3.385 de elevi înscrişi. Conform datelor statistice, în gradiniţe sunt înregistraţi 3.166 de copii cu vârste cuprinse între şase şi şapte ani, care sunt potenţiali elevi de clasa I pentru anul şcolar 2010 – 2011. Astfel, se observă o reducere a populaţiei şcolare. "Este o reducere naturală a numărului de clase, care se observă mai ales în mediul rural, generată de scăderea numărului de copii. Important este că nu va fi afectat niciun cadru didactic titular", a precizat prof. dr. Vasile Marc, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa – Năsăud.

 

 

În municipiul Bistriţa s-au aprobat 30 de clase pentru primul an de învăţământ primar, în anul şcolar 2010 – 2011, iar dintre acestea, cinci sunt pentru forma de învăţământ step-by-step. În vederea prefigurării cu o maximă claritate a numărului de elevi care vor începe şcoala în septembrie 2010, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului le recomandă părinţilor sau tutorilor legali, să îi înscrie pe copii în clasa I până în data de 3 mai. Şcolile din judeţ vor afişa ulterior, pâna în 7 mai, listele cu elevii înscrişi în clasa I.

 

 

Iulia STUPINEAN 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.