Home Societate Peste 180 de polițiști, la datorie în perioada 24-27 decembrie

Peste 180 de polițiști, la datorie în perioada 24-27 decembrie

În perioada 24-27 decembrie, ca în fiecare an, Poliţia Română a fost la datorie pentru prevenirea faptelor antisociale şi protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
În cadrul activităţilor desfăşurate, poliţiştii bistriţeni au constatat 20 de infracţiuni, dintre care 8 de natură judiciară, 6 la regimul circulaţiei rutiere, 2 conform Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive şi 4 infracţiuni de alte genuri. Din totalul infracţiunilor, 6 au fost constatate în flagrant delict.

„Pentru abaterile de la normele contravenţionale, poliţiştii au aplicat 300 de sancţiuni, în valoare de 41.201 lei şi au confiscat bunuri în valoare de 190 de lei.
Astfel, poliţiştii au intervenit şi au aplicat 110 sancţiuni contravenţionale pentru nerespectarea normelor privind ordinea şi liniştea publică prevăzute de Legea 61/1991, au aplicat 3 sancţiuni prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite şi 2 la Legea nr. 171/2010 privind Codul Silvic.
De asemenea, pentru neregulile constatate în trafic poliţiştii au aplicat 213 sancţiuni contravenţionale, dintre acestea 21 fiind pentru depăşirea limitelor legale de viteză şi 3 pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, cu o îmbibaţie mai mică decât cea de la care fapta este considerată infracţiune.
Totodată, poliţiştii au reţinut 12 permise de conducere în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, 5 pentru conducere sub infleunţa băuturilor alcoolice şi 1 pentru conducere cu viteză excesivă, restul fiind pentru alte abateri.
De asemenea, poliţiştii au asigurat măsurile de ordine, siguranţă şi fluenţă a traficului rutier la manifestările publice dedicate Crăciunului, organizate în judeţul Bistriţa-Năsăud, la aceste evenimente nefiind înregistrate incidente.
Poliţiştii vor fi în continuare la datorie, pregătiţi să intervină atunci când sunt sesizaţi cu privire la comiterea unor fapte antisociale şi să acţioneze pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente ce pot afecta liniştea cetăţenilor,”, potrivit IPJ BN.

Vă reamintim faptul că 608 poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, 102 de la poliţia rutieră, 7 din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, 10 de la investigarea criminalităţii economice, 24 de poliţişti din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale şi alţi 66 de la investigaţii criminale, împreună cu poliţiştii din cadrul serviciilor de conducere şi coordonare a misiunilor, acţionează cu 67 de autospeciale, în perioada 24-28 decembrie 2014, fiind alături de cetăţeni în vederea asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică şi pentru apărarea patrimoniului public şi privat în localităţile urbane şi rurale din judeţul Bistriţa-Năsăud.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version