La festivitatea de deschidere a crosului ”Gabriela Szabo RunFest”, din acest weekend, au fost prezenţi ministrul Tineretului şi Sportului, Gabriela Szabo, fostul ei antrenor şi actualul soţ Zsolt Gyongyossy – preşedintele Asociaţiei Judeţene de Atletism Bistriţa-Năsăud, primarul Ovidiu Creţu, preşedintele CJ Radu Moldovan, deputatul Doina Pană, directorul DJST, Constantin Florian și directorul CSM Bistriţa, Adrian Moldovan.
„Este cea de-a X-a ediţie a crosului Gabriela Szabo, de anul acesta „RunFest”, început acum zece ani de nişte inimoşi profesori de educaţie fizică, cu acceptul marii campioane. A venit timpul să trecem la o etapă superioară, la un altfel de organizare, mult mai largă, mai profesionistă, care are menirea să atragă foarte mulţi oameni, tineri, copii dar şi adulţi invitaţi să pună în aplicare proverbul „Mens sana in corpore sano”. Este un eveniment pe măsura rezultatelor marii campioane Gabriela Szabo, care a dus numele Bistriţei pe harta mondială a sportului şi care ne face o mare promovare a oraşului în toată lumea”, a declarat primarul minicipiului Bistrița, Ovidiu Creţu.
„Salut decizia Gabrielei Szbo să rebranduiască acest eveniment, să-i dea o altă amploare, suntem la un nou început. Gabriela Szabo este un brand construit prin foarte multă muncă, nu a uitat de unde a plecat şi în fiecare an onorează acest eveniment care îi poartă numele. Toţi participanţii sunt câştigători. O veste bună pentru oiubitorii de sport. Am purtat o discuţie cu ministrul Gabriela Szabo, cu primarul Ovidiu Creţu şi am pus bazele unui nou parteneriat între cele două autorităţi publice şi MTS pentru un proiect important pentru Bistriţa: suntem pregătiţi ca în ediţia de campionat 2015/2016 să avem din nou un sport de echipă în prima ligă, există soluţii ca echipa de handbal feminin a CSM Bistriţa să fie sprijinită de CJ, Primărie şi MTS”, a adăugat președintele CJ BN, Radu Moldovan
La crosul „Gabriela Szabo Runfest” de la Bistrița s-au înscris 1.200 de participanți din întreaga țară, dintre care aproape 900 la grupa de vârstă 10-15 ani, care au alergat pe o distanță de 2 kilometri, urmați de 150 de participanți la cursa de 4 kilometri Open 18+, circa 90 la cursa de 8 kilometri Open 18+ și alți 66 la cursa de 4 kilometri pentru juniori 16-17 ani.
„Am emoții, pentru că acest cros, care îmi poartă numele și de care eu sunt extrem de onorată și de mândră, a ajuns la numărul 10, iar pentru mine numărul 10 reprezintă, să zicem așa, noroc. M-am legat de numărul 10 în anul 2000, chiar la Jocurile Olimpice, când în dimineața finalei de la 5.000 metri m-am trezit și am găsit o monedă de 10 cenți, am ajuns la stadion și eram pe lista de start la numărul 10, am primit numărul 10 pe șold, am terminat ca și a zecea campioană olimpică din delegația României, eram a zecea campioană olimpică la atletism din istorie. Așa că numărul 10 îmi poartă noroc”, a spus Gabriela Szabo.
Bugetul competiției a fost asigurat de către Primăria municipiului Bistrița și Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, la care s-au alăturat sponsori.
„Am petrecut o zi minunată alături de oameni minunați! Mulțumim Gabi Szabo pentru că nu ai uitat de unde ai plecat și iubești în continuare Bistrița și bistrițenii!
De asemenea, vreau să îi mulțumesc lui Gabi pentru că acum 3 ani m-a invitat să fim parteneri în acest proiect și mă bucur că împreună cu Primăria Bistrița am reușit ca în acest an să avem o ediție de zile mari a acestei competiții!
Evenimentul de astăzi a fost cu totul și cu totul special și vreau să o felicit pe Gabi și pe Zsolt pentru faptul că de la an la an Crosul Gabriela Szabo crește! Ca frumos, importanță și bucurie pe chipurile unor copilași și oameni absolut minunați!
Lucrurile și pozele vorbesc de la sine, iar eu nu pot spune decât, felicitări tuturor!” a mai scris Radu Moldovan, pe pagina de socializare.