Cei care doresc sa își înscrie copii la cele patru creşe ce ţin de Primărie, pot sa o facă în perioada 11-15 mai.
„Înscrierile se vor face la sediul direcţiei, din strada Andrei Mureşanu nr. 44A (cu intrare de pe Aleea Ineu), în intervalul orar 9.00-13.00”, informeaza municipalitatea.
Pentru anul calendaristic cuprins între 1 septembrie 2015 şi 31 august 2016 sunt disponibile 150 de locuri în creşe, astfel:
Creşa nr. 1 – Aleea Şieului nr. 11B: 51 de locuri;
Creşa nr. 2 – strada Zimbrului nr. 9: 34 de locuri;
Creşa nr. 3 – Aleea Plăieşului nr. 2: 50 de locuri;
Creşa nr. 4 – strada Andrei Mureşanu nr. 44A: 15 locuri.
Criteriile de prioritate la intrarea copiilor în creşă sunt:
-părintele din familia monoparentală să fie angajat;
-să lucreze ambii părinţi / reprezentanţi legali ai copiilor;
-vârsta copilului, 2 ani împliniţi în anul în curs;
-copiii din aceeaşi familie vor fi înscrişi la aceeaşi creşă.
În cazul în care există un număr mai mare de copii care îndeplinesc criteriile cumulative raportat la numărul de locuri libere, ultimul criteriu în funcţie de care se face departajarea este data depunerii şi înregistrării cererii de înscriere în registrul unic.
De asemenea, copiii care provin din familii monoparentale şi care îndeplinesc condiţiile minime cumulative au prioritate la intrarea în creşă.
Pentru înscrierea copiilor la creşă sunt necesare următoarele acte:
-copie xerox de pe certificatul de naştere al copilului;
-copie xerox de pe B.I. / C.I. ale părinţilor / reprezentanţilor legali ai copilului;
-adeverinţă de salariu de la ambii părinţi;
-adeverinţă de la medicul de familie, în care să se menţioneze că respectivul copil este sănătos clinic;
-dosar plic.
„Cererea de înscriere a copiilor la creşă se poate ridica de la sediul Direcţiei Municipale de Sănătate Bistriţa şi înainte de începerea înscrierilor, respectiv de astăzi – 22 aprilie 2015”, mai informeaza municipalitatea.