Peste 100 de kilograme de articole pirotehnice, achiziționate prin intermediul unor site-uri de comerț online, au fost confiscate în ultimele 48 de ore de polițiștii din Bistrița-Năsăud.

În această perioadă, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase desfășoară controalele și verificările în cadrul acțiunii ”Pirotehnic 2024/2025”, privind articolelor pirotehnice.

„În acest context, la data de 21 și 22 decembrie a.c., în cadrul unor dosare penale, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au fost descoperite și ridicat în vederea continuării cercetărilor, 120 de kilograme de articole pirotehnice din categoriile P1, F1, F2, F3 și F4, achiziționate prin intermediul unor site-uri de comerț online.

În cadrul dosarelor penale constituite, polițiștii Biroului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de orice operațiuni cu articole pirotehnice fără drept, prevăzută de Legea 126/1995″, a transmis IPJ Bistrița-Năsăud.

În intervalul cuprins între luna noiembrie 2024 și luna ianuarie 2025, la nivel național vor fi intensificate activitățile de verificare în cadrul acțiunii „PIROTEHNIC”, în scopul prevenirii oricăror evenimente negative, generate de nerespectarea legislaţiei privind obiectele pirotehnice, dar mai ales a accidentărilor.

Activitățile, desfășurate sub coordonarea Direcției Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, au scopul de a creşte siguranţa cetăţeanului prin activităţi de prevenire, identificare şi combatere a evenimentelor negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi utilizarea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice în perioada sărbătorilor de iarnă 2024/2025.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.