În perioada 9-13 aprilie, pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud, 141 de poliţişti de ordine publică, poliţie rutieră, arme, explozivi şi substanţe periculoase, acţiuni speciale, investigaţii criminale şi din cadrul altor structuri ale IPJ BN vor acţiona pentru ca bistriţenii să aibă parte de sărbători liniştite, lipsite de incidente.
„Poliţiştii rutieri vor fi prezenţi, la orele de vârf, pe principalele artere din zonele turistice, precum şi pe traseele de acces către aceste zone, pentru prevenirea producerii accidentelor de circulaţie şi a blocajelor rutiere, precum şi pentru fluidizarea traficului rutier”, informează IPJ BN.
Poliţiştii din cadrul structurilor de ordine publică vor acţiona, zilnic, pe timpul desfăşurării slujbelor religioase şi a altor manifestări de amploare, în vederea menţinerii unui climat de normalitate, prevenirii infracţiunilor cu violenţă şi a furturilor. Vor fi desfăşurate acţiuni, în sistem integrat, pentru combaterea infracţionalităţii stradale, a traficului şi consumului de droguri, proxenetismului şi identificarea persoanelor urmărite în temeiul legii.
De asemenea, structurile de investigaţii criminale vor acţiona pe raza judeţului Bistriţa-Năsăud pentru prevenirea şi combaterea fenomenului infracţional, asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică, în special în zonele în care vor fi organizate manifestări specifice acestor sărbători.