Peste 1.800 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 334.055 de lei au fost aplicate de poliţiştii bistriţeni în perioada sărbătorilor de iarnă.
În perioada 25 decembrie 2013- 5 ianuarie 2014, la nivelul judeţului Bistriţa-Năsăud au fost constatate 55 de infracţiuni, dintre care 21 de natură judiciară, 22 infracţiuni la regimul rutier şi două la regimul materiilor explozive, restul fiind de altă natură. Din totalul infracţiunilor constatate 25 au fost în flagrant.
De asemenea, au fost constate şi aplicate 1.884 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 334.055 de lei.
Din totalul sancţiunilor constatate, 1.520 au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor legale privind circulaţia pe drumurile publice, 312 pentru faptele de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice şi 15 privind activităţile comerciale ilicite, restul fiind la alte acte normative.
În aceeaşi perioadă au fost ridicate în vederea confiscării bunuri în valoare totală de 6.500 lei.
Tot în această perioadă poliţiştii au reţinut 30 de permise de conducere, dintre care 13 pentru depăşirea vitezei legale, 12 pentru consum de alcool şi cinci pentru alte abateri la regimul rutier.
În baza planurilor comune de acţiune Scutul Pădurii 2013 şi Pomul de Crăciun care au vizat prevenirea şi combaterea faptelor ilegale privind transportul şi comercializarea de material lemnos şi pomi de Crăciun, fiind aplicate patru sancţiuni contravenţionale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.