Situaţia cadrelor medicale nemulţumite din judeţul Bistriţa-Năsăud se extinde. Dacă nu cu mult timp în urmă, angajaţii Spitalului Orăşenesc „George Trifon” din Năsăud au ieşit în stradă pentru că nu şi-au primit sporurile şi bonurile de masă, la staţiunea balneară din Sângeorz – Băi aceeaşi situaţie riscă să se repete. 40 de asistenţi şi trei medici care se ocupă de tratamentul bolnavilor sunt revoltaţi deoarece salariile le sunt mici, iar sporurile precizate în contractul colectiv de muncă, le-au fost tăiate.

În această perioadă în staţiunea balneară Sângeorz – Băi, peste 650 de persoane urmează diferite proceduri, pe bază de bilet de tratament.
Potrivit liderului Sanitas Bistriţa – Năsăud, Viorel Viţelariu, situaţia de la Sângeorz – Băi, trenează de cel puţin patru ani de zile.
Viceliderul Sanitas Sângeorz – Băi, Olimpia Pop, susţine că, în urmă cu şase ani, angajaţii Policlinicii Balneare s-au confruntat cu aceeaşi problemă, iar după o grevă spontană problema de atunci s-a rezolvat, găsindu-se bani şi pentru Sângeorz-Băi. Cadrele medicale din staţiune au intrat în sindicat în urmă cu aproximativ trei ani, tocmai pentru a găsi o soluţie la situaţia lor.
Staţiunea balneoclimaterică din Sângeorz-Băi aparţine de Institutul Naţional de Recuperare Medicină Fizică şi Balneoclimatologie din Bucureşti, care a decis tăierea sporurilor angajaţilor, din lipsă de fonduri. În această perioadă, personalul medical (respectiv 43 de angajaţi) se vede obligat să lucreze de dimineaţa până seara, pe bani puţini, fără sporurile şi drepturile legale specificate în contractul colectiv de muncă. Dacă săptămâna trecută s-au decis să mai aştepte şi lucreze, săptămâna aceasta angajaţii sunt pregătiţi de protest, în cazul în care nu li se vor vira banii.

Jos sporurile!

Dat fiind faptul că în perioada de iarnă, respectiv lunile decembrie, ianuarie, februarie şi martie, în staţiunea balneară Sângeorz-Băi nu sunt pacienţi, deoarece nu se distribuie bilete de tratament în acest interval de timp, personalul medical care se ocupă de efectuarea procedurilor, nu-şi realizează indicatorii pe baza cărora Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate Bistriţa-Năsăud (CJAS BN) virează banii. Liderul Sanitas Bistriţa-Năsăud, Viorel Viţelariu consideră că „Institutul Naţional de Recuperare Medicină Fizică şi Balneoclimatologie (INRMFB) din Bucureşti, în mod normal, trebuia să îi dea pe oameni disponibili şi să le plătească 75% din salariul de încadrare, conform Contractului colectiv de muncă, sau dacă nu, să îi reorganizeze şi să îi trimită în şomaj, astfel încât angajatul să aibă dreptul la şomaj, ceea ce nu s-a întâmplat. Ba mai mult, INRMFB, din lipsă de fonduri, a recurs la reducerea sporurilor. Astfel, nu s-a mai acordat prima de stabilitate, dată prin ordin al ministrului şi prin ordonanţă de urgenţă, şi nici sporul de prevenţie sanitară. În plus, celelalte sporuri pe fiecare pe compartiment în parte, sunt diminuate. Sindicatul a sărit în ajutorul lor şi am intentat acţiune în instanţă care este în derulare şi prin care se cer drepturile salariale până la începutul anului 2009 când noi am început acţiunea respectivă. Vom afla un răspuns al Justiţiei abia prin 7 septembrie. Şi anul acesta, lunile ianuarie, februarie şi martie nu au fost plătite din nou. Directoarea Institutului Naţional de Recuperare Medicină Fizică şi Balneoclimatologie din Bucureşti, Stela Lovin, i-a obligat pe oameni să îşi ceară concedii fără plată, pe perioada respectivă, ba mai mult să facă cereri şi pentru concediul de odihnă.

700 de lei după 36 de ani de muncă!

Atât câştigă o asistentă de la Policlinica Balneară din Sângeorz-Băi. Este cazul Olimpiei Pop, care după 36 de ani de muncă a ajuns la un salariu net de 1.000 de lei, cu tot cu sporuri. Dar, cum sporurile s-au tăiat, va lua în mână doar vreo 700 de lei. „Deci o asistentă rămâne cu circa şapte milioane şi ceva (n.r. – lei vechi). Eu câştig cam 10 milioane de lei vechi, după 36 de ani de muncă, cu tot cu sporurile incluse. Acum o să primesc cam şapte milioane (…). La început, aici era o normă, se ştia bine că un asistent trebuie să se ocupe de un anumit număr de bolnavi. (…) Acum aşteptăm totuşi un salariu întreg pentru luna iunie, perioadă în care am avut foarte mulţi bolnavi”, a mărturisit pentru Gazeta de Bistriţa, Olimpia Pop.

Obligaţi să lucreze de dimineaţa până seara

În plină vară, staţiunea balneară din Sângeorz-Băi este aglomerată datorită numărului mare de pacienţi veniţi aici pentru odihnă şi în special pentru tratamentele specifice de care au nevoie. Personalul medical care se ocupă de efectuarea procedurilor se vede obligat, ca în această perioadă să lucreze chiar şi douăsprezece ore pe zi, respectiv de dimineaţa până seara, fără a avea zi libere. În acest mod se depăşesc normativele de activitate. „Anul trecut în iarnă, s-au pensionat aproximativ 10 persoane, dată fiind situaţia actuală. Acum am rămas doar 43 de cadre, cu medici cu tot, care deservim două hoteluri, respectiv Hebe şi Someşul. În această perioadă se lucrează în tură dublă, programul la Hotel Someşul e de la 7 dimineaţa la 7 seara, circa douăsprezece ore pe zi, nu la toate procedurile, dar la unele care sunt mai aglomerate. La Hotel Someşul sunt vreo 350 de persoane venite la tratament, asta dacă între timp nu a mai crescut numărul, şi peste 300 sunt la Hotel Hebe. Pur şi simplu, nu se mai termină bolnavii. (…). În 21 aprilie s-a început munca şi nici până acum nu s-au plătit zilele lucrate în luna respectivă”, precizează viceliderul Sanitas Sângeorz-Băi, Olimpia Pop.

Pregătiţi de grevă

Revoltaţi de situaţia în care se află, angajaţii din cadrul Policlinicii Balneare Sângeorz-Băi au vrut să depună armele luni, 13 iulie, şi să protesteze prin neprezentare la program. Liderul Sanitas Bistriţa-Năsăud, Viorel Viţelariu s-a deplasat în staţiune pentru a remedia situaţia: „Noi i-am convins să nu protesteze, să încercăm să rezolvăm altfel situaţia. Am purtat discuţii cu directorul financiar contabil Stela Lovin, din cadrul Institutului Naţional de Recuperare Medicină Fizică şi Balneoclimatologie din Bucureşti, care a spus că nu are bani să le dea angajaţilor. În mod normal, instituţia trebuia să-i dea disponibili în lunile decembrie, ianuarie şi februarie, şi să le plătească 75% din încadrare, ceea ce nu a făcut. Astfel că, am trimis un control de la Inspectoratul Teritorial de Muncă din Bucureşti. (…) Oamenii pot să iasă în stradă oricând, dar deocamdată nu vor. Oricum, problema cu Sângeorz-Băi rămâne în continuare neclară”, a precizat liderul Sanitas, Viorel Viţelariu.
„Noi am vrut să ripostăm luni,13 iulie, dar am zis că pensionarii ăştia, care săracii sunt aşa de amărâţi şi se află acum în staţiune, nu merită, şi am sperat că se rezolvă problema. Acum, vineri (n.r. – 10 iulie) au apărut nişte fluturaşi în Sângeorz –Băi şi sunt tăiate inclusiv sporul de vechime, sporul de fidelitate, sporul de fizioterapie, absolut toate. De la Sângeorz, asistenta şefă şi medicul coordonator nu vor să distribuie fluturaşii, că cică ar fi făcut o simulare. Adică, simulezi nervii oamenilor sau ce? Aşa am înţeles că Bucureştiul ar fi făcut o simulare cu noi şi poate o să ne luăm salariile întregi, dar până astăzi (n. r – 15 iulie), la ora 13.00 când a fost încercat un card, banii nu erau intraţi. Săptămâna aceasta mai aşteptăm, iar dacă până vineri nu intră banii, de luni nu mai lucrează nimeni în mod cert pentru că noi le-am mai dat un termen gândindu-ne că oamenii nu au nicio vină, mai ales că se deplasează de nu ştiu unde special pentru tratament. Personalul este hotărât la o grevă, dar am zis să le mai dăm o şansă dacă nu ne mint din nou. (…). Ameninţările lor le avem şi în scris, cum că vor face disponibilizări în cazul în care nu vor putea plăti, dar noi nici acum nu suntem de ajuns ca personal. (…). Aşteptăm până cel târziu luni, pentru că în situaţia în care vom face o grevă spontană, trebuie să adunăm semnături pentru că trebuie să am o acoperire. Dacă până luni nu sunt intraţi banii, nu se mai lucrează, cu toată voinţa noastră”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, viceliderul Sanitas din Sângeorz-Băi, Olimpia Pop.

„Nu am semnat acordul, tocmai pe considerentul că nu vor fi bani !”

La sfârşitul lunii iunie, anul curent, la sediul Institutului Naţional de Recuperare Medicină Fizică şi Balneoclimatologie din Bucureşti a avut loc o întâlnire între reprezentanţii Institutului şi cei ai Federaţiei Sanitas din România – Sindicatul Judeţean Sanitas Bistriţa-Năsăud. Au fost prezenţi la negocieri directorul financiar – contabil Stela Lovin, şeful serviciului de contabilitate – Elisabeta Nicolae, consilierul juridic – Ioana Vlad (din partea Institutului) şi Florin Muscanu – vicepreşedinte al Federaţiei Naţionale Sanitas din România care a reprezentat interesele membrilor de sindicat şi ale salariaţilor Policlinicii Balneare din Sângeorz – Băi. Întâlnirea a avut ca scop clarificarea situaţiei drepturilor salariale pentru personalul Policlinicii Balneare din Sângeorz-Băi şi a raportului juridic de muncă existent între salariaţii Policlinicii şi Institut în perioada ianuarie –mai 2009. Astfel s-a propus ca: „În cazul în care sumele realizate din deconturile cu Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Bistriţa-Năsăud, pentru perioada aprilie – decembrie 2009, vor fi suficiente, se va asigura posibilitatea plăţii tuturor drepturilor salariale la zi, inclusiv sporuri, prime şi ore suplimentare. În cazul nerealizării contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Bistriţa-Năsăud, medicul şef al policlinicii, doctor Silviu Floroaie, va propune conducerii INRMFB, disponibilizarea de personal până la limita realizării serviciilor medicale”. De asemenea, s-a vizat şi „Acordarea Concediului de odihnă conform legii, personalului Policlinicii, pentru lunile ianuarie şi februarie şi suspendarea contractelor de muncă, conform art. 52, aliniatul 1, litera d din Codul Muncii, art.53 din Codul Muncii şi art. 40, aliniatele 1 şi 2 din contractul colectiv de muncă, la nivel de unitate pe anii 2007 – 2009, cu acordarea indemnizaţiei de 85% din salariul de bază pe luna martie (plata efectivă să se facă ulterior prin decontările cu Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Bistriţa-Năsăud)”. Potrivit liderului Sanitas Bistriţa-Năsăud, Viorel Viţelariu, în urma discuţiilor purtate la Bucureşti s-a încheiat un proces verbal, care însă nu a fost semnat de Sindicatul Judeţean Sanitas Bistriţa –Năsăud, „pe considerentul că nu vor fi bani”.

Inspectoratul Teritorial de Muncă, în control

La cererea Sindicatului Judeţean Sanitas Bistriţa-Năsăud, în zilele de 16 şi 18 iunie anul curent, Inspectoratul Teritorial de Muncă Bucureşti a efectuat un control la Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie din Capitală, ocazie cu care institutul a prezentat dovezile de calculare a drepturilor salariale pentru perioada ianuarie 2009 – mai 2009 aferente Policlinicii Balneare Sângeorz – Băi. Potrivit controlului efectuat, „în luna mai 2009, în cadrul Policlinicii Balneare Sângeorz-Băi prestau activitate 44 de salariaţi, din care 27 sunt femei, fapt care reiese din statul de plată aferent lunii respective”. Din analiza statelor de plată a salariilor aferente lunilor ianuarie 2009 – martie 2009 rezultă că salariaţii nu au prestat activitate în această perioadă, aceştia figurând cu „0 ore efectuate” şi pe cale de consecinţă cu „rest de plată 0”. Institutul de Balneoclimatologie nu a prezentat niciun document privitor la suspendarea raporturilor de muncă în perioada ianuarie – martie 2009, pentru salariaţii care prestează activitate în cadrul Policlinicii Balneare Sângeorz-Băi. Astfel, ITM Bucureşti a luat măsurile de clarificarea a raportului juridic existent între salariaţi şi Institut în perioada ianuarie – martie 2009 şi prezentarea dovezii achitării către salariaţi a drepturilor aferente lunii aprilie 2009. Institutul Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie din Bucureşti a avut ca termen de îndeplinire a măsurilor luate de ITM, data de 2 iulie 2009.

Justificări a la Institut

În cadrul întâlnirii care a avut loc la Bucureşti la sfârşitul lunii iunie, directorul financiar – contabil al Institutului Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie, Stela Lovin, a precizat că în perioada ianuarie, februarie şi martie nu s-au realizat servicii medicale la nivelul Policlinicii Balneare Sângeorz-Băi şi că, prin urmare nu s-au efectuat decontări cu Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Bistriţa-Năsăud. Potrivit acesteia, „conform normelor legale (contractul cadru pe anul 2009), salariile personalului Policlinicii Balneare Sângeorz-Băi se asigură în totalitate din decontările cu Casa de Asigurări de Sănătate a Judeţului Bistriţa – Năsăud. Nerealizându-se venituri din decontările cu Casa, nu s-au putut achita salariile pe perioada ianuarie, februarie şi martie 2009. Această situaţie particulară se datorează faptului că baza de tratament cu care avem încheiat contract de parteneriat în temeiul Legii Balneare nu şi-a îndeplinit obligaţia de a asigura pacienţi la tratament balnear pe întreaga durată a anului, inclusiv lunile ianuarie, februarie şi martie”. De asemenea, şeful serviciului de contabilitate din cadrul Institutului – Elisabeta Nicolae, spune că „ în perioada ianuarie –martie nu s-au realizat servicii medicale la Policlinica Sângeorz-Băi şi prin urmare indemnizaţia stabilită de lege pentru întreruperea temporară a activităţii, nu se poate achita. Ca urmare, propunem plata acestei indemnizaţii în mod eşalonat, din serviciile medicale efectuate în perioada aprilie –septembrie 2009”.

„Încearcă să ne păcălească!”

Viceliderul Sanitas Sângeorz-Băi, Olimpia Pop, spune că situaţia angajaţilor Policlinicii se continuă la infinit. „Ne ameninţă cu tot felul de prostii şi încă nu ne-au dat banii pe iunie. La Institutul de la Bucureşti este o directoare economică, care pur şi simplu a vrut să ne păcălească. Încearcă să se agaţe de tot felul de chestii, ne-a tăiat acum toate sporurile, şi noi, colectivul de cadre medicale din Sângeorz – Băi, am luat anul acesta un singur salariu. În ianuarie, februarie, martie şi până în 21 aprilie nu au fost bolnavi în staţiune şi nu am lucrat pentru că nu au fost contracte, dar conform contractului încheiat de Institut cu Sindicatul, trebuia să primim 85%, bani pe care nu i-am primit nici până în ziua de azi. (…). Ei au avut un jurist şmecher care a făcut procesul verbal ca să aibă acoperire. În momentul în care a venit domnul Viorel Viţelaru la Sângeorz – Băi, ei făcuseră un tabel potrivit căruia o să ne dea 85% dacă semnăm procesul verbal. Dacă îl semnam, ne desfăcea inclusiv contractul de muncă pe perioada ianuarie – martie. (…) Anul trecut am primit bonuri de masă doar pe două luni, noi nu primim al 13-lea salariu de ani de zile, nici spor de fidelitate, nimic. Pe cartea mea de muncă apare sporul de fidelitate din 1 ianuarie 2008, negru pe alb, şi în mână nu am luat nimic, ceea ce e fals în acte”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, viceliderul Sanitas din Sângeorz-Băi, Olimpia Pop.

CJAS nu se bagă în problemele interne

Supăraţi de situaţia în care se află reprezentanţii Sanitas încearcă să afle cine se face vinovat până la urmă: „Nu ştiu ce se întâmplă, pentru că noi am făcut atâtea proceduri care la Casa de Asigurări de Sănătate Bistriţa – Năsăud sunt contabilizate. Fiecare procedură în parte are un preţ . Cine ştie ce au făcut în luna iunie la Casa de Asigurări de Sănătate Bistriţa – Năsăud ? Eu una nu ştiu unde merg banii ăştia şi ce se întâmplă cu ei. (…) Noi primim bani doar prin CJAS Bistriţa-Năsăud, dar nu e corect pentru că noi ne ocupăm de bolnavi din toată ţara nu numai din judeţul nostru.”, a precizat Olimpia Pop, viceliderul Sanitas din Sângeorz-Băi. Contactat telefonic de redacţia Gazeta de Bistriţa, directorul general al Casei de Asigurări de Sănătate Bistriţa-Năsăud, Silvia Rusu, a declarat: „Contractul pe care îl avem noi cu cei de la Policlinica Balneară din Sângeorz-Băi, este onorat . Din câte ştiu, ei nu au avut contract în lunile ianuarie, februarie şi au început munca parcă în aprilie. Repet, serviciile pe care noi le avem în contract cu ei le-am onorat, iar restul e problema lor internă. Ei sunt angajaţii Institutului Naţional de Recuperare, Medicină Fizică şi Balneoclimatologie din Bucureşti şi acest Institut îi plăteşte, nu noi.”

În stand-by

Întreaga situaţie a angajaţilor de la Policlinica Balneară din Sângeorz-Băi rămâne încă neclară. Dacă acum şase ani, oamenii au găsit o soluţie de a-şi primi drepturile, este foarte posibil ca şi în anul de criză economică 2009 să apeleze la metoda tot mai des întâlnită: greva spontană, lucru ce se va întâmpla cel mai probabil, luni, 20 iulie, când aproape 700 de bolnavi riscă să rămână fără tratament.

Iulia Stupinean

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.