Persoanele fizice care nu își mai pot achita datoriile către creditori ar putea solicita declararea insolvenței, se menționează într-un proiect de lege care a fost adoptat tacit de Senat, în ședița de luni.
„Principalele avantaje pe care proiectul de lege le aduce sunt următoarele:
-dacă sunt executări silite începute, acestea se suspendă odata cu declanșarea procedurii de insolvență pentru persoanele fizice;
-se stopează acumularea de dobânzi și penalități pentru întârzierea la plată;
-sunt protejate persoanele fizice, debitori de bună credință;
-toate creanțele devin lichide și exigibile;
-toate actele unilaterale ale debitorului (împuterniciri/mandate acordate) nu mai produc efecte;
-se asigură un echilibru între interesele debitorilor, persoane fizice, și cele ale creditorilor”,potrivit deputatul PSD Ana Birchall, inițiatoarea propunerii legislative privind insolvența persoanelor fizice, conform avocatnet.ro.
Proiectul de act normativ are scopul de a asigura acoperirea datoriilor persoanelor fizice fără activități antreprenoriale, aflate în insolvență, prin intermediul rambursării datoriilor în baza unui plan ori prin intermediul lichidării bunurilor respectivilor debitori.
Conform dispozițiilor adoptate tacit de Senat, noile reguli ar urma să se aplice persoanelor fizice care:
-au domiciliul permanent în România;
-bunurile sau sursa veniturilor se regăsesc în România;
-nu acționează ca și persoane fizice autorizate la momentul solicitării de declanșare a procedurii de insolvență;
-nu au nicio datorie care rezultă din activități comerciale desfășurate în nume propriu.
Pentru a intra în vigoare, proiectul de act normativ este necesar să fie aprobat de Camera Deputaților și trimis spre promulgare Președintelui, după care documentul trebuie publicat în Monitorul Oficial.