În urma unei verificări a persoanelor cu handicap desfăşurată recent în Bistriţa – Năsăud, peste 20 de oameni au fost chemaţi la reevaluare. Dintre aceştia, trei persoane au fost reîncadrate într-un grad de handicap inferior faţă de cel pe care îl aveau iniţial. Alte două persoane s-au declarat absente, fapt pentru care riscă să îşi piardă indemnizaţia socială.
În perioada 9 iunie – 10 iulie, o comisie de specialitate cercetează şi alte persoane cu handicap, dintr-o listă lungă de peste 11.300 de beneficiari existenţi în prezent la în Bistriţa – Năsăud.

Reevaluarea persoanelor cu handicap este în plină desfăşurare în întreaga ţară. Comisia pentru verificarea respectării prevederilor legale privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap a fost constituită la Bistriţa prin Ordinul Prefectului Nr.101/2010. O primă verificare făcută în luna aprilie a acestui an, la nivelul judeţului Bistriţa – Năsăud, a scos la iveală 21 de persoane cu nereguli fie la dosar, fie la prezentarea reală a gradului de handicap pe care îl aveau menţionat pe hârtie. La o nouă verificare a acestor persoane de către Comisia Judeţeană pentru evaluarea persoanelor cu handicap, trei dintre ele au fost trecute într-un grad mai mic de invaliditate, faţă de cel anterior. Doi cetăţeni nu s-au prezentat însă deloc în faţa comisiei de reevaluare, şi riscă să rămână fără certificatul de invaliditate care le oferea şi o indemnizaţie lunară.
În această perioadă, o nouă comisie de evaluare desfăşoară, în urma unui ordin al Ministerului Muncii, cât mai multe controale atât la actele persoanelor cât şi la domiciliul lor. În Bistriţa – Năsăud există în prezent peste 11.300 de persoane cu handicap care beneficiază de indemnizaţii sociale, după ce au fost încadrate în diverse grade de invaliditate. Până acum, doar 21 dintre aceste persoane au trecut de „proba de foc”, iar procedeul de verificare se derulează destul de greoi.

Modificarea gradului de handicap, interpretabilă

Potrivit preşedintelui Comisie de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Bistriţa-Năsăud, dr. Mihaela Mastan, în urma reevaluării celor 21 de persoane cu handicap depistate cu nereguli, trei dintre ele au fost reîncadrate într-un grad mai uşor de invaliditate. „Evaluarea celor 21 de persoane a fost făcută de o comisie numită de Prefectura judeţului. Începând cu aprilie, ei au mers pe teren mai bine de o lună şi din numărul de cazuri pe care le-au văzut au considerat că acelea necesită a fi reevaluate”, susţine medicul Mihaela Mastan. Astfel, o persoană a fost trecută din gradul de handicap grav în gradul de handicap mediu, o alta a fost trecută din gradul de handicap accentuat în gradul de handicap mediu, iar cea de-a treia persoană, care fusese încadrată în gradul de handicap grav cu asistent personal, a fost trecută, în urma reevaluării, în gradul de handicap grav fără asistent personal.
Mihaela Mastan spune că schimbarea gradului de handicap reprezintă o chestiune discutabilă, existând şi persoane care contestă modificarea gradului pe care l-au avut anterior. „În general, la cei care sunt încadraţi deja, afecţiunile lor sunt de un anumit handicap, şi eventual se modifică gradul, cum este la vizual. Gradul se modifică de exemplu, în urma unei intervenţii chirurgicale, şi persoanele nu comunică, cum a fost cazul a două dintre persoanele reevaluate. În rest, e discutabil şi interpretabil. Cea de-a treia persoană căreia i s-a modificat gradul, a făcut contestaţie şi acum aşteptăm să vedem ce va răspunde şi Comisia Superioară”, explică Mastan.

Absenţii de la reevaluare, plătesc !

Din cele 21 de persoane cu handicap selectate pentru reevaluare, doar 19 s-au prezentat în faţa Comisiei Judeţene. Cele două persoane absente de la controlul medical sunt din oraşul Beclean şi din comuna Chiochiş şi riscă să rămână fără indemnizaţia socială de care beneficiau până acum. „Vom lua măsuri şi vom urmări să vedem motivele pentru care nu s-au prezentat la Comisie. În principiu, la solicitare trebuie să te prezinţi. Se poate merge până la anularea încadrării lor în gradul de handicap. În cazul acestor persoane o să luăm măsuri până la începutul lunii iulie. (…) Din câte ştiu, în anul 2008 reevaluările s-au făcut pe termen mai lung şi oamenii au venit atunci”, a declarat pentru Gazeta de Bistriţa, preşedintele Comisiei de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap Bistriţa – Năsăud, dr. Mihaela Mastan.

Creşte numărul beneficiarilor

Prefectul judeţului Bistriţa – Năsăud, Cristian Florian spune că acţiunea de reevaluare a persoanelor cu handicap continuă în această perioadă, fiind vizaţi toţi beneficiarii. „Continuăm această acţiune în judeţ la toate persoanele încadrate cu handicap şi care primesc ajutoare sociale”, asigură prefectul. La ora actuală, în judeţul Bistriţa – Năsăud există peste 11.300 de persoane care beneficiază de indemnizaţie de handicap, prin Direcţia Judeţeană de Prestaţii Sociale. Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, numărul acestor beneficiari a crescut simţitor, cu peste 2.500 la număr. În prezent, o persoană încadrată cu gradul III mediu de handicap, beneficiază lunar de o indemnizaţie în valoare de 350 de lei. La gradul II, indemnizaţia este de 234 de lei pe lună, iar la gradul I, ajutorul social acordat lunar ajunge la 293 de lei, plus indemnizaţia de nevăzători sau asistentul social care este plătit de Primărie.

Cât mai multe persoane luate în vizor

În prezent, în Bistriţa – Năsăud se desfăşoară o acţiune de verificare a cât mai multor persoane cu handicap, acţiune pusă în aplicare în toată ţara la ordinul Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei. Această verificare a început în data de 9 iunie şi se va finaliza pe 11 iulie, perioadă în care se încearcă verificarea a cât mai multor beneficiari. „Reevaluarea aceasta presupune un sondaj, prin baza de date pusă la dispoziţie. Deci, se iau cât mai multe persoane, cât se pot face pe zi, din punct de vedere al dosarului, din punct de vedere al activităţii în teren… O comisie de genul acesta, în cazul reevaluării, care merge pe teren, fiind şi un medic în comisie, poate să constate eventual situaţia reală a persoanei, dar e destul de subiectiv. Deci se pot vizita beneficiarii noştri, se poate sta de vorbă cu ei şi se văd eventual condiţiile social – economice locale, dar diagnosticul medical urmează să fie confirmat sau infirmat de o examinare ulterioară, prin care să se vadă dacă persoana a fost sau nu încadrată corect. (…) E foarte greu să spun câte persoane vor fi evaluate. În primul rând, fiecare comisie îşi stabileşte nişte obiective, iar eu nu am cum să fac parte din această comisie”, precizează preşedintele Comisiei de Evaluare a Persoanelor cu handicap, Mihaela Mastan. Potrivit acesteia, dacă persoanele cu handicap vor fi depistate cu nereguli, ele pot rămâne fără certificatul de încadrare, şi deci, fără ajutorul social. „ Dacă se identifică persoane care nu au handicapul respectiv din acte, se ridică certificatul de încadrare, acţiune pe care ei au dreptul să o conteste bineînţeles la Comisia Superioară. Dacă acolo se constată că afecţiunile de care suferă persoana respectivă permite încadrarea, atunci o încadrează şi noi respectăm decizia Comisiei Superioare. Dacă în continuare nu se încadrează, atunci se retrage certificatul”, a explicat dr. Mastan.

Iulia Stupinean

3 COMENTARII

  1. sint pline localitatile de bolnavi inchipuiti,oameni tineri care sint sanatosi tun ,iar voi o scaldati cu 21 sa va fie rusine,la asistentul lui dr galaxiu stau la rind cu spaga iar voi ati gasit 3 persoane,cit aveti din spaga tilharilor

  2. sint pline localitatile de bolnavi inchipuiti,oameni tineri care sint sanatosi tun ,iar voi o scaldati cu 21 sa va fie rusine,la asistentul lui dr galaxiu stau la rind cu spaga iar voi ati gasit 3 persoane,cit aveti din spaga tilharilor

  3. cum poate o persoana sa ia o pensie de nevazator si sa lucreze in spania persoana este slavoaca ioan din com. ilva-mica este la nasaud la comisie dl ilie varvari care a facut multi handicapati va rog sa verificati ce casa are domnul varvari de pe ce banii un orb nu poate merge pe bicicleta si sa umble ca nebunu pe toate strazile si o persoana care intradevar este bolnava nu are bani de spaga poate sa moara in rom no sa se termine afacerle pe bani va rog sa luati masuri verficatii si trgetii la raspundere sadea banii inapoi

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.