Cu cât se vor face mai grăbiți pași la o reformare reală și democratică a bazei juridice și legale, va fi posibilă continuarea USR monolitică complexă și statuară. Dl Președinte Manolescu în discursuri și texte de presă scrisă a exprimat întinderea ei în timp și în spațiu, azi, precum și succesele în activitate literară și culturală a țării. E mult și greu în 108 ani să exiști, dar și să te afirmi ca o instituție permanentă. De aceea nu-i strict o problemă administrativă a conducerii și conducerilor precedente, ci o problemă de drept a USR post decembriste, conformitatea cu legea de la sintagmă și până la membrul primit fără votul celor ce compun Adunarea Generală a Uniunii. Și cine poate declanșa din mers începutul reformării decât cei care o conduc și cei ce au idei, argumente și dorința actualizării, dar să îndrăznească. Celor dintâi le revine obligația în virtutea mandatului de aleși. Alții dacă și-ar asumă, posibil să pornească „gâlceavă” creatoare. Se impune grabnic, ca declarându-se în art. 1 că este persoană juridică „de utilitate publică” și poate avea legături cu „persoane fizice și juridice din țară, din străinătate”. Întârzierile reformării ar dovedi deschis concepția regimului politic trecut și caracterul vetust al USR, cu Statutul care o guvernează.
Răspunderea, cel puțin morală, este și a consultanților care au citit Statutul în forma finală pentru depunerea la grefă. Ultima și în fapt vina generală revine conducerilor, pe niveluri, dar și nouă membrilor gură cască în adunările pe filiale și buni votanți de unanimități.
Ceea ce dezamăgește și demoralizează cel mai mult este adoptarea formal legală în ultimă instanță, după care se produc efecte de drept. Statutul este în vigoare. Până aici s-a mai amintit de instituția judecătorlui, obligatorie prezența și cu decizie pentru înscrierea proiectului de asociere în registrul-inventar totodată pentru a deveni solicitantul persoană juridică. Această practică și autoritate se știe încă de la romani și se învață în primul an la drept că e datoria magistraților să aplice corect legea. Rămâne o enigmă trecerea statutului, susceptibil de nulitate, prin toate procedurile legale, și să rămână tot cu erori, apoi să devină bază a activității USR. Mai este acum exemplu și în altă țară, pe baza statutului eronat sunt constituite filialele aparținătoare ei. În privința aceasta am avut surprize mari în călătoriile până la Nistrul basarabean, firește, în Republica Moldova.
În iunie 2016 mi-a apărut mai limpede ca oricând cât de fărâmițată și controversată este scriitorimea română de peste Prut. Bulversată este toată intelectualitatea, urmând o direcție sau alta, ca cele trei organizații scriitorești. În urmă cu 2 ani am fost iar cu cărți pentru membrii Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova. Conducerea o știam din 1991. De câțiva ani președintele ei este Arcadie Suceveanu: nici pe unul din luptătorii veterani, cei care au fost pe baricade încă sub ocupație nu i-am regăsit. Din 1954 are numele sovietizat de Uniune, și așa este și astăzi; a noastră îi este soră mai mare că a fost creată prin lege în 1949. După procese lungi, dezbinându-se grupul de luptători încercați, scriitorii basarabeni sunt încadrați în trei „uniuni mai mici” aproape incolore, dar tricolore, ca ale steagului lor cu stemă și al nostru fără stemă. Pe bădia Mihai Cimpoi președinte, cu un stat major al veteranilor între care și minunatul ministru al culturii Ion Ungureanu în guvernarea lui Mircea Drug, i-am revăzut la o eminisciană estivală.
Pentru că doi cu doi nu se mai întâlnesc în aceeași organizație, fie care în a lui. Iar pe apropiatul de un sfert de secol Leo Butnaru nu l-am văzut în nici una din manifestările culturale ale scriitorilor din cele două. Am aflat că mai este filiala Chișinău a Uniunii Scriitorilor din România. Vestea poate fi o surpriză pentru oricine. Președintele ei este importantul poet și traducător Leo Butnaru. Ce exemplu politic constituie pentru basarabeni, facilitatea aceasta, ca cetățenia? Nu după mult timp a apărut și la noi frântura deschisă în „unitatea monopol unională”, argument fiind procesele în justiție regretate de dl Președinte. În vara aceasta nici urmă de avânt colectiv și manifest la organizațiile scriitorilor, ca în 1991, nu s-a întrezărit.
Nu este sfârșitul lumii că s-a ajuns la starea actuală a organizării scriitorilor în România și peste Prut. Dar sfârșitul de etapă trebuie să fie. Fără principii și legalitate e afectată democrația. Nihil sine legem („Nimic fără lege”.) Cât de repede. Statut nou. Toate omul le face, el le desface și dacă-i brav le reface.
Teodor Tanco
