Poliţiştii fac percheziţii joi dimineaţa la mai multe firme de pază, printre care s-ar afla, potrivit unor surse juridice citate de stiripesurse.ro, şi firma ginerelui lui Vasile Blaga, Ionuţ Rudeanu. Prejudiciul se ridică la 600.000 de euro.
La această oră sunt efectuate 5 percheziţii domiciliare, pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţului Hunedoara, la activităţi participând polițiști din cadrul Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice – I.G.P.R. şi I.P.J. Hunedoara, luptători S.I.A.S. şi criminaliști, potrivit unui comunicat al Poliţiei Române.
„Din investigații a reieșit faptul că, în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor către bugetul de stat, reprezentanții unei companii specializate în prestări de servicii de pază ar fi creat un circuit infracțional, format din mai multe societăți comerciale, prin care ar fi fost evidențiate tranzacții fictive.
În fapt, în contabilitatea companiei ar fi fost înregistrate achiziții fictive de servicii, care, în realitate, nu au fost prestate, bugetul de stat fiind astfel prejudiciat cu aproximativ 600.000 de euro”, se precizează în documentul citat.
Acțiunea se desfășoară sub conducerea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, urmând ca în funcţie de probatoriul administrat să fie dispuse măsurile legale ce se impun.
Conform stiripesurse.ro, SC Axis Corporate Security SRL, firmă de pază și protecție deținută de către Ionuț Rudeanu și Aurora Mariana Rudeanu, ginerele respectiv cuscra liderului PNL Vasile Blaga, a încheiat anul acesta contracte cu instituții de stat în valoare de câteva milioane de euro. Numai cu CNADNR a semnat opt contracte, dintre care cinci într-o singură zi, în valoare de 2,2 milioane de euro.