Home Știri Percheziţii DNA la firma surorii şi cumnatului lui Victor Ponta

Percheziţii DNA la firma surorii şi cumnatului lui Victor Ponta

Procurorii DNA fac 14 percheziţii, marţi, în Bucureşti şi Ploieşti, la sediile mai multor societăţi comerciale, între care şi cea a surorii şi cumnatului lui Victor Ponta, Iulian Herţanu, precum şi la locuinţa acestora, într-un dosar privind infracţiuni de fraudare a fondurilor UE, informează Mediafax.

 

Anchetatorii suspectează că în dosarul în care au loc percheziţii la mai multe firme, între care şi cea a surorii şi cumnatului lui Victor Ponta, s-ar fi deturnat aproximativ 54 la sută din fondurile dintr-un proiect european, prejudiciul fiind estimat la 7,8 milioane de lei, spun surse judiciare.

Sursele citate au declarat, pentru Mediafax, că în acest dosar, care vizează infracţiuni de fraudare a fondurilor UE, anchetatorii suspectează că s-ar fi deturnat aproximativ 54 la sută din fondurile dintr-un proiect european, banii fiind însuşiţi în interes propriu. De asemenea, în cauză sunt suspiciuni şi cu privire la comiterea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, printre care şi fapte de evaziune fiscală.

Prejudiciul produs ar fi fost estimat la 7,8 milioane de lei, la care s-ar adăuga un prejudiciu de 2,5 milioane de lei, din evaziune fiscală, au precizat sursele citate, potrivit Mediafax.

 

La scurt timp după demararea percheziţiilor, premierul Victor Ponta a declarat pe o reţea de socializare că nu cunoaşte şi că oricum ar fi greşit să comenteze cercetările efectuate de către procurori faţă de cumnatul său, adăugând că „legea trebuie să fie egală pentru toţi”.

„Nu cunosc şi oricum ar fi greşit să comentez eu cercetările efectuate de procurori faţă de cumnatul meu. Legea trebuie să fie egală pt toţi”, a scris Victor Ponta pe Twitter.

NO COMMENTS

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

Exit mobile version