Cred că fiecare dintre noi a fost oprit cel puţin o dată pe stradă pentru a li se oferi revistele „Treziţi-vă” sau „Turnul de Veghe”, sau au deschis uşa unor oameni doritori să le vorbească despre Dumnezeu.
Toţi ştim că ei aparţin cultului Martorii lui Iehova, dar cine sunt ei de fapt şi ce convingeri susţin, probabil prea puţin dintre noi ştiu.

Am încercat să aflăm mai multe despre acest cult chiar de la cei care au ales să răspândească, după cum spun ei, vestea cea bună, în ciuda suspiciunilor cu care sunt priviţi sau criticilor care le sunt aduse.

Aproape un secol şi jumătate de existenţă

Istoria modernă a martorilor lui Iehova a început acum mai bine de o sută de ani. La începutul anilor ’70 al secolului al XIX-lea, s-a format la Allegheny, un grup relativ mic de cercetători ai Bibliei. Iniţiatorul acestui grup a fost Charles Taze Russell. În 1879, a apărut primul număr al revistei Turnul de Veghere al Sionului şi Mesagerul prezenţei lui Cristos. În 1880, din acest mic grup se formaseră deja în statele învecinate numeroase congregaţii. În 1881, a luat fiinţă Zion’s Watch Tower Tract Society. În 1884, această societate a dobândit personalitate juridică, iar Russel a devenit primul preşedinte. Mai târziu, numele societăţii a fost schimbat în Watch Tower Bible and Tract Societz. Pe vremea aceea, numeroase persoane mergeau din casă în casă, depunând mărturie şi oferind publicaţii biblice. În 1888, existau 50 de persoane care efectuau această activitate cu timp integral, astăzi, numărul lor a ajuns în întreaga lume la circa 700.000.

Convingerile Martorilor lui Iehova

În Bistriţa sunt aproximativ 500 de oameni aparţinători a cultului Martorii lui Iehova, iar în întreg judeţul în jur de 2000. Deşi Dumnezeu este unul, fiecare cult existent are convingeri, ritualuri, mod de închinare diferit. Convingerile Martorilor lui Iehova pe scurt sunt următoarele: Biblia este cuvântul lui Dumnezeu, ea este adevărul şi este mult mai demnă de încredere, decât tradiţia. Numele lui Dumnezeu este Iehova. Christos este fiul lui Dumnezeu şi este inferior tatălui său, El a fost prima creatură a lui Dumnezeu. A murit pe un stâlp nu pe cruce. Christos şi-a dat viaţa umană ca răscumpărare pentru oamenii ascultători şi sacrificiul lui unic a fost suficient pentru iertarea păcatelor. Prezenţa lui este în spirit.

Noi trăim acum în timpul sfârşitului. Regatul condus de Christos va guverna pământul cu dreptate şi va instaura pacea şi va crea pe pământ condiţii de viaţă ideale. Pământul nu va fi niciodată distrus sau pustiu. Dumnezeu va înlătura actualul sistem de lucruri în bătălia Armaghedonului, în urma căruia cei răi vor fi distruşi pentru totdeauna, iar cei pe care Dumnezeu îi aprobă vor primi viaţă veşnică. Moartea oamenilor este consecinţa păcatului lui Adam, iar sufletul uman nu mai există după moarte. Iadul este mormântul comun al omenirii, iar speranţa pentru cei morţi este învierea.
Numai o turmă mică de 144.000 de persoane merge la cer pentru a guverna împreună cu Christos, cei 144. 000 sunt cei născuţi din nou ca fii spirituali ai lui Dumnezeu. Rugăciunile trebuie adresate doar lui Iehova prin intermediul lui Christos. Folosirea icoanelor în închinare este interzisă. Slujitorii lui Dumnezeu trebuie să se ferească de spiritism.
Satan este conducătorul invizibil a lumii.
Creştinii nu trebuie să participe la mişcările interconfesionale, ei trebuie să rămână separaţi de lume. Trebuie să respecte doar legile umane care nu contravin legilor lui Dumnezeu, ca de exemplu introducerea de sânge în corp intravenos sau pe cale orală, fapt care constituie o încălcare a legilor lui Dumnezeu.
Legile Biblice referitoare la moralitate trebuie respectate. Respectarea sabatului a fost o cerinţă doar pentru Israel, fiind valabile până la abrogarea Legii Mozaice. Nu trebuie să existe o clasă clericală şi titluri speciale. Christos a dat un exemplu cu privire la modul în care trebuie să-i slujim lui Dumnezeu. Botezul prin cufundare completă în apă este simbolul dedicării. Creştinii depun cu plăcere mărturie publică despre adevărul biblic.
La cele de mai sus am adăuga că Martorii lui Iehova nu aderează la grupări, partide politice, nu se înrolează în armată , nu sunt de acord cu transfuzia de sânge, au o singură sărbătoare religioasă şi anume comemorează doar moartea lui Isus.

Organizaţie bine structurată

Martorii lui Iehova sunt o organizaţie religioasă alcătuită cu un scop precis: acela de a predica Biblia semenilor lor, şi de pune în practică principiile ei.
Un Corp de Guvernare, alcătuit din Martori în vârstă şi cu experienţă, cu sediul la Brooklyn, NY, SUA, dirijează activităţile Martorilor din întreaga lume. Martorii lui Iehova sunt organizaţi pe zone, districte, circumscripţii, congregaţii. O congregaţie are a 100 de membri, o circumscripţie 10 congregaţii, ş.a.m.d. În aproape fiecare ţară există o filială (numită BETEL) care administrează activitatea de predicare din acea ţară.

Fiecare congregaţie are "bătrâni" numiţi de Corpul de Guvernare, care se ocupă de necesităţile spirituale ale membrilor congregaţiei, şi "slujitori ministeriali", care oferă ajutor la desfăşurarea activităţilor săptămânale ale congregaţiei. Nici unul dintre aceştia nu este remunerat în vreun fel pentru activitatea sa.
Martorii lui Iehova au cinci programe educaţionale, grupate în trei întruniri săptămânale

Milioane de exemplare de publicaţii

„Turnul de Veghe" este principala revistă a Martorilor lui Iehova, publicată actualmente în 147 de limbi şi în 25.203.000 exemplare, fiind cea mai răspândită revistă religioasa din lume. Ea examinează în profunzime Biblia, având scopul de a o explica cititorilor ei în lumina evenimentelor actuale. Este publicată neîntrerupt din anul 1879.
-"Treziţi-vă" este o revistă de cultură biblică şi generală, publicată în 86 de limbi şi în 22.755.000 exemplare. Ea tratează în profunzime subiecte actuale, ştiinţifice, sociale, ecologice, oferind sfaturi practice cititorilor ei din întreaga lume.
Martorii lui Iehova au publicat, de-a lungul anilor, multe traduceri vechi, consacrate, ale Bibliei. Începând din anii 1950, societatea Watchtower a început să publice o traducere a Bibliei intitulată "Traducerea Lumii Noi", făcută de Martori după manuscrisele din limbile originale. Deşi controversată, ea a fost apreciată de mulţi erudiţi ca fiind o traducere deosebit de literală, care, chiar dacă nu urmeaza limbajul poetic şi arhaic utilizat de multe ori de traducătorii Bibliei, redă cât mai exact posibil termenii originali din ebraică şi greacă, limbile în care a fost scrisă Biblia.
„Traducerea Lumii Noi” este acum disponibilă, parţial sau complet, în 37 de limbi, într-un tiraj de peste 100 de milioane de exemplare, fiind una dintre cele mai răspândite traduceri ale Bibliei. În limba română sunt disponibile, începand cu anul 2000, "Scripturile Greceşti Creştine" (Noul Testament).

Deşi fiecare avem convingerile noastre care nu sunt deloc identice cu cele ale Martorilor, stând de vorbă cu câţiva dintre membrii acestui cult religios am ajuns la concluzia că ei sunt foarte bine documentaţi, argumentează orice spun cu versete biblice, cunosc Scriptura foarte bine, şi fac toate lucrurile acestea cu convingerea maximă că vestea cea bună trebuie răspândită.

Noemi Constantin

146 COMENTARII

  1. @adi….poti sa imi spui daca voi sectantii va regasiti in ce scrie in biblie despre falsii crestini si prorocii mincinosi?…. si daca nu dc?

  2. „…astăzi, numărul lor a ajuns în întreaga lume la circa 700.000….”
    Cred ca ati vrut sa scrieti 7000000 (sapte milioane).

  3. Numarul de Martori ai lui Iehova pe tot globul este:7 124 443,activi in 236 de tari si teritorii.In tarile civilizate,Martorii sunt cunoscuti demult ca persoane cinstite,corecte,buni angajati,intr-un cuvant persoane care pun in practica principiile si normele Bibliei.Cunoastetii direct de la sursa nu din auzite.

  4. Majoritatea dintre Martorii lui Iehova sunt inofensivi, insa exista si labili psihic care creeaza o imagine proasta organizatiei. Dictatorii congregatiei stiu de ei, dar nu-i inlatura caci considera ca nu au facut pacate grave care sa merite excluderea si, in plus, ar scadea numarul de membri ceea ce e neplacut, fiindca nu s-ar mai implini profetia despre ‘cel mic, care va deveni o mie’.

    Totodata, sefii inchid ochii si la faptele unor membrii parsivi care profita financiar (si nu numai) de pe urma fraierilor plini de spirit sfant. La cata naivitate pe metru patrat exista in aceasta organizatie, daca stii sa fii putin ipocrit, poti face „ce vrea muschii tei” fara sa te frece nimeni la icre.

  5. frumos articol….marturie tuturor care il citesc… speram k adevarul lui iehova sa fie cunoscut d cati mai multi oameni….iehova doreste ca toti sa traim vesnic;)

  6. * Pt „jack” inainte de toate vezi ce inseamna „sectanti” (asta daca te referi la Martorii lui Iehova, pt ca te inseli). Apoi exista raspuns si la intrebarea ta, chiar si fara Biblie.

    * Pt „Bianca” De ce ai de obiectat in legatura cu folosirea cuv. „cult” referitor la Martori? Ce nu e bine?

  7. Pt Bianca. https://dexonline.ro/search.php?cuv=cult Ceea ce mi-ai timis, ar putea avea valoare. Dar este in engelza. Desi in alte limbi un anumit cuvant poate sa fie asemanator sau identic cu cel din romaneste, (ca forma si continut) poate sa cuprinda mai mult decat ceea ce inseamna in romaneste (si viveversa). Am sa-ti dau un exemplu. poate e un pic anemic, dar asta imi vine acum in minte: in spaniola exista verbul „discutir”. Pe langa intelesul usor de dedus, mai inseamna si a se certa (cu cineva). Exemple pot fi multe, si vorbesc de exemple care sa te convinga ca ceea ce mi-ai trimis tu in engleza, nu poate avea valoare 100% in romaneste. La fel de corect, este „cultul religios”, care in fond este sinonim cu „religie”. Si daca nu ma insel, in fata statului roman, „Martorii lui Iehova” este recunoscut (oficial) ca si cult[ul] religios [Martorii lui Iehova]

  8. Pt Bianca. https://dexonline.ro/search.php?cuv=cult Ceea ce mi-ai timis, ar putea avea valoare. Dar este in engelza. Desi in alte limbi un anumit cuvant poate sa fie asemanator sau identic cu cel din romaneste, (ca forma si continut) poate sa cuprinda mai mult decat ceea ce inseamna in romaneste (si viveversa). Am sa-ti dau un exemplu. poate e un pic anemic, dar asta imi vine acum in minte: in spaniola exista verbul „discutir”. Pe langa intelesul usor de dedus, mai inseamna si a se certa (cu cineva). Exemple pot fi multe, si vorbesc de exemple care sa te convinga ca ceea ce mi-ai trimis tu in engleza, nu poate avea valoare 100% in romaneste. La fel de corect, este „cultul religios”, care in fond este sinonim cu „religie”. Si daca nu ma insel, in fata statului roman, „Martorii lui Iehova” este recunoscut (oficial) ca si cult[ul] religios [Martorii lui Iehova]

  9. Pt Jack:Chestia cu profetii falsi ai luat-o din biblie.Inseamna ca ai citit biblia.Atunci probabil iti amintesti ca versetul continua astfel:”dupa roade ii veti recunoaste” pe profetii falsi.
    Stii cumva care sunt roadele Martorilor lui Iehova? Dar ale altor religii? Ce spune istoria?.
    Oricum felicitari ca ai interes fata de biblie.

  10. Da asa este : Veti cunoaste adevaraul,si adevarul va va elibera”-a spus Isus Congresul care va avea loc si la Petrosani pe stad. JIUL si nu doar aici ci in mai multe parti pe golb cu titlul „Vegheati” va va ajuta sa va convingeti de adevarul acestor cuvinte!

  11. Sunteti atat de extaziati ca, in sfarsit, va mai baga mass-media in seama incat nici n-ati observat ca imaginea de prezentare nu-i de la congresul vostru, ci de la alti spalati pe creier „CREDINTA ADEVARATA Martorii lui Iehova”, apostati si dusmani de moarte ai singurilor si unicilor crestini adevarati… Pai ce faci Inalt Prea Sfintia Ta Noemi, induci roboteii in eroare ??? :))

  12. multe falsuri si minciuni!macar dak ar fii adevarate aceste date tehnice as tacea din gura dar doamna naomi ar trebui sa se intereseze mai mult si sa spuna adevarul!o circumscriptie,precum maramures 01 este alcatuita din 20 congregatii,17 de limba romana si 3 de limba maghiara!ar trebui ca doamna naomi sa se intereseze cum sunt numiti batranii de comngregatie s.a.m.d si mai aopi sa faca 1 articol credibil!ar trebui sa ia exemplul colegilor de la baia mare care din 2001 incoace nu doresc sa mai greseasca sau sa spuna falsuri si se intereseaza direct de la sursa sigura!legat de acel comentariu care spune ca Martorii lui Iehova se dau in vant dupa articolele din mass-media este total gresita deoarece ei,martorii si-au facut deja campanie si nu mai e nevoie de mass-media!

  13. Nu am fost martor, ci sunt. Daca v-as spune ca sunt actual betelist satul de ce vad si traiesc aici, m-ati crede? Consider ca, momentan, aceasta situatie ma obliga sa fiu ipocrit si sa inghit anumite directive „teocratice” de dragul celorlalti frati din Betel si din multe alte congregatii aflati in aceeasi situatie cu mine, dar care nu ies la interval datorita totalitarismului impus in organizatie. Impreuna cu cativa dintre ei, in curand, vom demasca marea ipocrizie si manipulare ce are loc la scara mondiala. Ca in orice domeniu (politica, fotbal, etc), si la Martori elita traieste pe spatele fraierilor de rand care cotizeaza pt ca Cardei (cacofonie intentionata), Luca, Di Nicola si alti „frati cu raspundere” sa traiasca in lux si sa se imbrace cu Armani. Vedeti sa nu varsati cafeluta Lavazza pe voi in timp ce cititi aceste randuri! Ganditi-va cum ar fi sa va pierdeti pozitiile, confortul si locurile caldute pe care le-ati obtinut cu truda prin pupincurism si ipocrizie, si sa se sparga gasca voastra de smecheri care traiesc pe picior mare (precum parlamentarii), manipulandu-i pe naivii care va glorifica !!! Infiorator, nu? Acum mobilizati-va, gasiti si exterminati viermii, ca mine, care au tupeul sa vorbeasca. Iar, dintre micuti, care are sange in instalatie sa vorbeasca acum sau sa taca pe vecie !!! „somebody stop me” 😀

  14. pt.sokeres:in primul rand prietene numele care ti lai ales ti se potriveste daca ii pe tiganeste….felicitari!!!!…vreau sati spun ca esti informat bine despre Martorii lui Iehova da cine tea informat spune sa nu mai minta…daca cei despre care vb traiesc inh lux bravo lor inseamna ca sun din inalta societate cu bani care iau mostenit sau castigat prin munca….si despre „labili”(cum ii numesti tu) nu pot fi exclusi cand vor „dictatoerii congregatiei”(din nou gresit nu se numesc asa)acolo sunt anumite reguli pe care vad ca nu le sti prea bine…concluzia:ori esti informat gresit ori…esti tu labil!!!un sfat de la mine:veziti de lungu nasului si daca nai alte activitati in viata te sfatuiesc sa te angajezi!!!!…si eu am fost martora da chiar daca am renuntat numi permit sa judec niste oamnei care depun eforturi sa fie cinstiti si onmesti intro lume ca asta….felicitari lor si mult succes!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  15. intradeavar poza nui de la un congres al martotilor cu siguranta…cei drept insa este ca martorii nau nevoie de publicitatea masmediei…ei isi fac bine lucrarea singuri!!!…o organizatie perfecta cu oameni inperfecti dar iubiti de Iehova!!!!

  16. Sokeres, minti cu nerusinare!! datele pe care le oferi nu sunt reale, te abati de la realitate (si vorbesc in cunostinta de cauza).

  17. Daca mint sau nu, veti vedea cat de curand (si nu „curandul” acela cu care-i aburiti pe fraieri de peste 100 de ani ca vine sfarsitul). ADELINE, chiar daca aberezi, te admir ca ai curajul sa-ti scrii parerea in mijlocul Adevaratilor Crestini, care daca te-ar vedea pe strada s-ar intoarce cu curul la tine. Daca aici e raiul pe pamant, cine dumnezeu (ca sa nu zic dracu) te-a pus sa pleci si ce te opreste sa te intorci, ca fiica risipitoare? Poate ca cei ‘din inalta societate cu bani care i-au mostenit sau castigat prin munca’ vor avea mila de matale…

  18. pt.SOKERES : ce ipocrizie si manipulare vreti voi sa demascati? si daca tot esti atat de destept de ce te-ai lasat manipulat? stiti voi ca au mai vrut si altii sa-i stearga din existenta pe Martori, Hitler de exemplu, sau alti dictatori. unde sunt ei azi? unde sunt Martorii?cunosti Fapte 5:38,39?”daca lucrarea aceasta este de la oameni se va nimici singura….sa nu va pomeniti ca luptati impotriva lui Dumnezeu” stii, nu, la ce se refera?

  19. pt Ioana: Nu ‘m-am lasat manipulat’, ci am fost manipulat si nu mi-e rusine sa recunosc ca am fost naiv. Daca eram destept, nu ma aflam acum in situatia asta. Hitler a vrut ‘sa-i stearga din existenta’ si pe homosexuali, tigani si evrei, dar n-a reusit. Conform argumentului tau si acestia sunt aprobati de Dumnezeu, fiindca au rezistat atacului nazist. Tu nu observi ca toate argumentele voastre sunt subiective?!… nu reusiti sa vedeti lucrurile in ansamblu fiindca sunteti setati psihic pe tipul de gandire implementat de Brooklyn.

  20. Sokeres, pregateste-te de Armaghedon. Vom vedea atunci cine zambeste. deocamdata, cum nimeni nu te critica pe tine pentru faptele tale, n-ar trebui nici tu sa critici. desi, nu m-ar surprinde sa aflu ca de fapt, nu implinesti nici o profetie a bibliei. cumva predici pana la marginile pamantului si restul nu stiu??
    silviu, ai dreptate. discutia se incheie aici … e apostat.

  21. pt si eu: Nu am pretentia ca as fi aprobat de Dumnezeu si nici nu-mi pasa daca implinesc sau nu vreo profetie biblica, dar am o mare sete de dreptate. Consider ca cine vede nedreptati si tace, montat psihologic de Brooklyn ‘sa-l astepte pe Iehova’, este o persoana lipsita de verticalitate. Mi se rupe de armaghedonu’ lu’ peste, ati facut o fixatie cu el… Chiar DACA aceasta organizatie ar fi singura cale de salvare, as prefera sa mor la utopicul armaghedon decat sa traiesc pe vecie printre roboti. Si alta placa nu mai aveti si voi? Cand nu puteti da o replica rationala, o bagati p-asta cu armaghedonu’ si cu apostatii?

  22. parerea mea este k esti un materialist.dai dovada de razvratire impotriva lui dumnezeu.asta duce la distrugere. sti,nu? imi pare rau k exista atata razvratire la unele persoane.satan este cel mai mare razvratit.il urmezi p el?

  23. Sokeres nu are ce face si vrea sa fie bagat in seama ca sa se afirme si el cu un lucru. Nu trebuie bagat in seama!!! Daca e bagat el tot o sa argumenteze niste lucruri cu prostii deale lui!!! Nu-l mai bagati in seama si el o sa se certe singur si o sa se argumenteze!!! Nu are rost sa discutam cu oameni care cauta cearta sau caute sa se contrazica!!! Si daca ar fi fost Martor nu zicea el asa ceva doar daca a fost furat de sistemul acesta!!!

  24. Deci nui obligatoriu sa credeti in martorii lui iehova.dar si cand o sa va dati seama ca ei au dreptate adica cuvantul lui dumnezeu care religiile din lume il omit,atunci o sa fie prea tarziu pentru voi sa va mai schimbati.bagati bine la cap.credeti ca ei se duc aiurea pe strazi sau la usile oamneilor daca nu ar fi ceva real????Bagati numai la cap.Credeti ca castiga ceva daca ei fac acest lucru? referitor la bunuri materiale.in nici un caz ei nu au nici salar nici alceva.ci o fac pentru ca is impulsionati sa dezvaluie adevarul si altora.Doar uitati-va la TV si gaditiva de cine e condusa aceasta lume plina de crime,violenta,razboaie,inselatorii,si lista o puteti continua dumneavoastra.Care din religile lumii face ce zice biblia,adica lucrarea de preicare?nici una in afara de martorii lui iehova.Biblia descrie acest lucru pentru ca in curand Lumea aceasta pe care o conduce Satan(Crime,Razboaie,Foamete,Violenta.S.A)va fi distrusa si in curand dumnezeu va instaura pacea pe pamant.Dumnezeu vrea ca toti oamenii sa fie salvati de aceea se face aceasta lucrare de predicare.dar bine inteles cum satan stie ca mai are putin timp pana va fi distrus,el incearca cu disperare ca martorii sa nu poata indeplini misiunea ce o au(Lucrarea de Predicare,Lucrarea de salvare de vieti).Cine este destept isi da seama ca aceasta e adevarul.ganditi-va si medita-ti la acest lucru.lumea trece si dorinta ei la fel,cine face vointa lui iehova ramane vesnic.

  25. Pt „Sokeres”: Salut baiatu’! felicitari pentru spiritul de observatie in legatura cu poza! Referitor la comentariile tale, pot sa-ti spun ca padure fara uscaturi nu exista! Ba mai mult, intre Martorii lui Iehova vei gasi foarte, foarte multi oameni imperfecti. Unii chiar ipocriti (vezi tu . . . Iuda era destul de sus . . .) Dar tu exagerezi. Iar in legatura cu ceea ce ai zis, ca esti belelist . . . Las-o balta! =)) Poti minti pe cine vrei, da’tu nu esti betelist. Si nu spun asta pt ca ai parerea aceasta despre organizatie, ci se poate deduce destul de usor din alte aspecte ale comentariilor tale. Infine, nu-i nimic, toti mai spunem minciuni. Da’acuma daca tot te-ai facut atat de cunoscut aici, fii barbat, recunoaste, si spune-ne totusi care-i situatia ta. 😉

  26. Pt „Modo” si „ana”. Referitor la articol, Modo, ai dreptate. Ana, asta nu inseamna neaparat „buna documentare”. Exista erori cu privire la anumite date; unele din ele erau de actualitate acum cativa ani. Desi pare un articol scos de la sertarul in care a stat cativa ani, este laudabil faptul ca articolul este obiectiv, iar convingerile si organizarea nu sunt prezentate intr-o lumina falsa sau negativa. Si asta mai ales in zilele in care traim, zile in care pentru a face „audienta” sau a vinde ziarul – in functie de caz – se uita de moralitate, si se coboara cat mai adanc intr-o lume fara principii, o lume care face circ.

  27. DEX:
    SÉCTĂ, secte, s.f. Comunitate religioasă desprinsă de biserica oficială respectivă; p. ext. grup (închis) alcătuit din adepţii unei doctrine (filozofice sau politice). – Din fr. secte, lat. secta.
    Pai astia nu s-au rupt de nici o religie ca numa ei cred chestiile astea si nici o alta religie> Si numa ei sunt agenti de reclama si nici o alta religie.Parerea mea… logica!

  28. Sokeres, tine-te tare, adevarul e foarte important si ma bucur ca nu te-ai lasat manipulat. E important sa ramai vertical! imi pare rau pentru ceilalti 7 care au fost manipulati… OOPS 7… MILIOANE. Man, i think you can fool a bunch of people, but i do not think that you can fool seven millions, that’s 7 millions, not 70, not 7000, 7 MILLIONS. Can you hear your self now? Do you have a problem… any problem, with math? You can learn math online, did you know that? Try… Google.

  29. noemi ma scz dar tu inainte sa scri te-ai documentat cine sunt martori lui iehova? ca sa poti scrie asemenea lucruri?orcum multumim pentru lucrarea pe care o faci.si inainte ca sa aduci o argumentatie trebuie sa o dovedesti ca so poti scri nu ca sa faci cum o fac uni farisei …..popiai bisericilor scrie si tu ce poate face arhiepiscop tomisului cata lume inseala s.a.m.d

  30. sa inteleg ca pe autoru acestui articol l-a vrajit cultul asta religios al martorilor lui iehova….ma mira..cica sunt foarte bine documentati..nu te supara dar la mine acasa a venit unul si inainte sa-l las sa intre i-am pus o intrebare : care e cea mai mare porunca? n-a stiut sa-mi raspunda…..si l-am trimis la plimbare…deci sunt foarte bine „documentati”

  31. mai sokeres de ce esti ipocrit si fiind lup te imbraci in haine de oaie. asa e usor sa calomniezi pe toata lumea, si sa spui orisi ce vrei, ia dezvaluiene cine iesti si atunci sa vedem daca esti tare in parcarea goala. si daca intradevar esti Betelist asa vei zbura de-acolo ca si cum a zburat satan dinn cer in „14.

  32. pentru BN: nu stiu pe cine ai intrebat, cu ce ton, cat timp i-ai dat ragaz sa raspunda, insa martorii ca si grup sunt cel mai bine documentati. am vorbit cu multi martori si stiu biblia foarte bine, in timp ce in majoritatea religiilor oamenii nu stiu nici macar un verset din biblie.

  33. Asa cum a spus Alin,cel mai bine mergeti sa va documentati.Nush care a a spus mai jos k a venit unu la el si la intrebat care e cea mai mare porunca :-j .Daca el nu a stiut,tu care esti mai ager de minte trebuie sa-ti fi dat seama ca daca te poticnesti in oameni nai facut nimik.In rest , care mai aveti nelamurir mergeti si documentati-va singuri nu mai scrieti aiureli pa forum.Care nu,asteptati-va zilele ca ele o sa vina fara intarziere….

  34. Deci Jack cred ca iti dai seama ca prezenta ta pe forum e nula esti 0.Si crd k toti si-au dat seama deja de aces lucru.Orice comentariu de al tau va fi dedus…00 barat.Aici se discuta un subiect foarte controversat,nu este un forum pentru oameni redusi mintal decat prevede legea junglei(jack)…Pentru restul forumului care aveti biblie, si eu am primit aceste informatii si m-am documentat.cititi:Ezechiel 3:17-21 si Matei 28:19,20.Dupa ce cititi aceste doua verste dati-va cu parerea singuri…meditati

  35. potea cineva un sectant de exemplu sa imi spuna daca voi sectantii va regasiti in ce scrie in biblie despre falsii crestini si prorocii mincinosi?…. si daca nu dc?….. va rogggg mult raspundeti/mi…iar despre redusi mintal andrei ..tu un pocait…. sa acuzi nu se poate…..

  36. Deci Jack,tu mai jos iti bati joc de conversatie.Cum ti-am atras eu atentia un pic,ca sa nu ramai de cacao ti-ai si schimbat modul de operare :-j…Ati citit versetele astea ?????Ezechiel 3:17-21 si Matei 28:19,20.Si jack cu capitolele alea ces??? da si niste versete la ele ….

  37. andrei…. nu imi bateam joc de conversatie …faceam o constatare si ma distram …. dar am pus si io o intrebare daca ai bunavointa si marinimie si timp si ce vrei tu… sa imi raspunzi la intrebarea „daca voi sectantii va regasiti in ce scrie in biblie despre falsii crestini si prorocii mincinosi?…. si daca nu dc?.”

  38. Deci Jack in primul rand Organizatia Religioasa Martorii lui Iehova nu este o secta,si martorii nu sunt sectanti.Organizatia Religioasa Martorii lui Iehova este o Relgie care este trecuta si recunoscuta in Monitorul Oficial al Romaniei si la Curtea Europeana a Drepturilor Omului.Iar apoi referitor la subiect unde se spune in biblie ca se vor ridica profeti falsi cu profetiile lor false.Martorii lui Iehova nu se numara printre acesti profeti falsi care s-au ridicat.Deoarece acesti profeti falsi care sunt azi in lume prcatica profetii false practica.adica ei spun ca au puteri miraculoase sau vinecatoare date de Dumnezeu….Sau ca altii vindeca prin intremediul lui Dumnezeu.deci astia sunt profetii falsi si multi altii.Tu ce crezi? Se numara Martorii lui Iehova printre acestia?Ai auzit tu sau ai vazut tu vreun martor sa faca lucruri de genul asta.Citeste Ioan 4:23,24 si ai sa vezi raspunsul care il fac martorii si Matei 24:14 si apoi mai vorbim….

  39. andrei… eu nu am contestat legalitatea sectei dar conform dex sunteti sectanti..https://dexonline.ro/search.php?cuv=secte. bun.. eu cred ca voi fare voia voastra faceti parte din falsii profeti dc? pt ca..Iisus Hristos ne-a avertizat că vor veni “falşi hristoşi şi falşi profeţi” care vor încerca să îi înşele chiar şi pe cei aleşi de Dumnezeu (Matei 24:23-27; 2 Petru 3:3; Iuda 17-18).După cum apostolul Pavel ne avertizează în Galateni 1:7, “sunt unii oameni care vă tulbură, şi voiesc să răstoarne Evanghelia lui Hristos.” Nimeni, nici măcar cel mai mare predicator, nu are dreptul să schimbe mesajul pe care Dumnezeu ni l-a dat. “Dacă vă propovăduieşte cineva o Evanghelie, deosebită de aceea pe care aţi primit-o, să fie anatema” (Galateni 1:9).Despre aceasta se vorbeşte atunci când se spune în Biblie despre “lupi în blană de oaie”. Satan şi demonii săi se prefac în “îngeri de lumină” (2 Corinteni 11:14), iar cei care îi slujesc adesea se prefac în slujitori ai neprihănirii (2 Corinteni 11:15). ei vezi? de asta cred eu ce cred

  40. Mai Jack, nu te supara da’tu esti prost rau. Ce ti-a raspuns Andrei, si ce intelegi tu . . . Pai tie nici n-are rost sa-ti auca argumente, pentru ca le aduci tu. Tu spui ca Martorii sunt sectanti, si tot tu vii cu definitia din DEX (argumentul lor). Pai daca esti prost macar taci din gura, nu te mai baga in seama. Sau tu crezi ce vrei, chiar daca e clar ca nu e asa (Ex: daca iti arata cineva pe geam ca afara ploua, NU poti sa crezi si sa si sustii ca e soare, pentru ca o sa-si dea seama toti ca esti un cretin.) Si raspunsul l-ai primit si mai devreme. Da’ se pare ca pe tine daca nu te suna pe telefon ca sa iti zica omu’, pentru tine n-are nici o valoare raspunsul d p forum. Invata sa citesti si ce scriu ceilalti, ca nu numa tu esti p forum. Raspunsul l-ai primit acum cateva zile, destul de clar. Da’tu una si buna: „crastavetele” :p

  41. . . . si pe langa asta, in a doua parte a ultimului comentariu al tau esti incoerent . . . N-au nici o noima toate citatele alea!

  42. A, am vazut ca l-ai facut pe Andrei „pocait”. PAi ma, bine ti-am scris eu ca esti prost. Tu demonstrezi ca provii din ceva mahala si-ti dai si u cu parerea pe net aiurea. Tu cu dex-ul tau. Ma! Daca tot stii sa folosesti DEX-ul foloseste-l si pt tinem ma boule! Pune mana si vezi ce inseamna „pocait”, inainte sa vorbesti. Si chiar daca Andrei a fost mai dur, tu ar fi trbuit sa-l asculti; (pt ca asa nu te-ai fi facut de ras prin incoerenta si prostie). Da’tu, nu!!!! Da-i cu prostia inainte!!!!

  43. pt anonimu’ nu ma mir ca nu ti/ai dat niciun ID. in primu rand asta nu e forum ….”desteptule”….in al doilea rand fa diferenta intre SECTA si CULT…”inteligentule” stai calm nu te agita…….

  44. iar pocait nu la/m facut decat intr/un context in care ma jignit si el se considera un mare pocait si credema stiu ce inseamna pocait…. dar tu ??????

  45. Salut!
    secta = „Comunitate religioasă desprinsă de biserica oficială respectivă”. Martorii lui Iehova nu s-a desprins din nici o religie sau biserica. Si asta se vede cat se poate de clar pentru ca ei nu au invataturi identice cu nici o alta religie. In timp ce majoritatea religiilor au invataturi in comun si s-au desprins din altele (nu dau nume ca sa nu se simta cineva atacat).

  46. Eu nu fac parada de termeni IT. recunosc nu e punctul meu forte. Desi n numai eu m-am exprimat asa. Oricum ideea e ca nu eu m-am facut de cacao pe-aici, ci tu. Nu vezi ca esti pe langa? Si nu vreau sa zic ca esti pe langa fata de convingerile Martorilor. Asta nu e treaba mea. Da’esti paralel cu viata. Pt alcoolici, la dezalcoolizare se incepe prin a recunoaste fiecare personal ca e alcoolic. Iti recomand acelasi lucru. Constientizeaza faptul ca esti prost, si mai ai o sansa. . . Ma gandesc ca daca esti asa aici, unde ai timp sa gandesti . . . apai in viata de zi cu zi . . . o conversatie .. . Doamne fereste!!!!!!! Si daca nu te multumesti cu comentariul asta, da-i cu prostia inainte! Arata-ne din nou (desi ne-ai convins)!

  47. Deci Jack raspunsul vad ca til dau astia anonimi.Se pare ca tu esti apostat.Iar in biblie se spune ca nici sa nu stai de vorba cu un apostat sau nici sa nu manaci ce ai spus tu acolo din versetele acelea se vede ca te-ai dat de gol.Din versetele acelea dupa care se vede ca nu le intelegi nush cati ani ai :-j in fine da din versetele acelea chiar pe voi apostatii va scot in evidenta lupi in blana de oaie.Deci asa cum sa zice in biblie nu stati cu cei batjocoritoi la masa nici cu apostatii.Jack discutia cu tine se termina aici ca oricum nu bagi nimik la cap pe langa ca esti apostat.Pentru alcineva care are nelamuriri,care sunteti mai deschisi asa la minte ca anonimi de sus nu ezitati sa scrieti….

  48. Innca ceva dl Jack! Mai, tot tu imi spui mie sa fac diferenta intre secta si cult? Pai tu nu faci altceva decat sa cconfirmi, cu fiecare raspuns ca-l dai ca esti prost, deci ca am dreptate. Eu deci nu-ti mai zic ca esti prost (n-are niciun rost ca doar o spui tu singur), ci doar iti multumesc ca imi confirmi, si am dreptate. <:-p Sau daca vrei, continua . . . Incepe sa fie distractiv. A spus unu mai jos ca dupa anihilarea lui "Sokeres" mai ramane doar Vadim . . . Da'nu e doar Vadim. Vad ca esti si tu . . .

  49. pt.SOKERES daca te mai uiti pe aici,ca vad ca ai cam disparut de pe forum.dar in ce hal ai fost tu manipulat de ai ajuns tocmai la Betel!si cu evreii, handicapatii si tiganii si ce-ai mai scris tu acolo stii cum e?…astia s-au nascut evrei, tigani samd. dar martorii au ALES sa fie martori.sau cumva ai uitat ca in timpul nazismului si nu numai martorii erau singurul grup de detinuti care-si puteau obtine libertatea cu o semnatura de renuntare la credinta.

  50. Sunt obligat sa revin cu precizari .Nu am cautat sa pun in incurcatura pe cineva.Pur si simplu a fost un exemplu real pe care l-am intalnit.Respect religia oricarui om n-am nimic impotriva.Intotdeauna cand cineva vine sa vorbeasca cu mine despre DUMNEZEU sunt indreptatit sa-l ‘incerc” printr-o intrebare simpla..prin asta vad „cunostinta” acelei persoane..si daca raspunde biblic atunci binenteles ca-l invit in casa sa mai vorbim.Am asteptat raspunsu,sa nu crezi ca sunt orgolios..dar atata timp cat nu-l stii……nu mai vine.PS:acea intrebare mi-a venit pe moment… Daca am suparat pe cineva imi cer scuze…n-a fost cu intentie

  51. gata ma/ti prins si recunosc ….”martorii” sunt o religie ha ha ha dar nu prea am citit despre ea in istoria religiilor si nici macar Eliade (pt. anonimu eliade= un prost)nu scrie despre ea in istoria religiilor …..o fi uitat-o ….dar iti spun io exista 4(patru)mari religii si a voastra nu e printre ele si inca ceva jignirile sunt apanajul celor fara cultura si care nu pot avea un punct de vedere…..si altceva nu pre va plac intrebarile ….dati cautare pe gugle si o sa vedeti martori = secta suparator nu ? daca unu ca Charles Taze Russell – presbiterian de nuanţă pietistă, apoi adventist si APOI MARTOR vine si zice ca de maine va numiti gastele lu spiderman voi aplaudati pt ca creierul vostru este putin spalat sau urcat in turnu de veghe…maaaaa trezitiva

  52. Pt. JACK: * Faza cu cele patru mari religii n-are nicio relevanta in discutie. Da’ daca tu asa vrei sa faci un pic de cultutra, fa-o. Desi ti-am spus e pe langa subiect. ** Daca ce ti-am spus eu ti se par jigniri te inseli. Jignire e ceea ce le-ai spus tu celorlalti ( „lacuste” ), remember! Ceea ce ti-am spus eu nu e jignire, e doar realitate. (e bine ca vad ca incet, incet incepi sa constientizezi.) *** In leg cu inrebarile, ti-am zis: tu da-i cu „crastavetele inainte”!!! Pai ti s-a raspuns, si nu doar o data. Sunt satul si eu sa vad ca ti se raspunde. **** Si referitor la „gugle” (apropo, ieri ma invatai pe mine ce e un forum =)) =)) ), pot sa-ti spun atat: Google = adevar absolut! Aruncati bibliile, si in loc sa mergeti la biserica stati pe google!!!!!! Si daca tot aduci vorba de divinitatea numita „gugle”, am ceva pr tine: https://www.youtube.com/watch?v=0vFMqdFBuWo . Asa, si ca sa nu crezi ca sunt si eu pe langa subiect, ca tine, iti demonstrez ca meriti dedicatie. Dovada: incepind cu secunda 36 din piesa, cateva secunde. ***** Si daca tot faci un pic de cultura generala cu mine, (faza cu Eliade). As putea sa-ti spun ceva asemanator cu ceea ce am scris despre google. Eliade = adevar absolut, divinitate. Si inca ceva: vezi ca cel mai mare poet roman (chiar venerat de unii romani) era un sifilitic si avea probleme psihice. Din curiozitate cauta niste scrieri care descriu mai pe larg, si care intra un pic in intimitatile lui. Ai afla niste lucruri foarte interesante. Astea-s valorile noastre! Deci, desi e incontestabila activitatea unor compatrioti de-ai nostri, precum Eliade, Eminescu, Vlahuta, Bacovia si altii, acestia sunt oameni imperfecti, care pot gresi (exceptie eliade, despre care am spus = adev abs, div). Ei au ajuns celebri datorita sau din cauza unui complex de imprejurari, a unei conjuncturi. La fel ca Vadim, Becali, si alti . . . In fine. Vad ca tu imi asculti sfatul si continui. Iti multumim! Apreciem faptul ca si tu contribui la atmosfera de-aici. :-*

  53. pt. martoru anonim https://www.rcrwebsite.com/facts_on_jws.htm … vericule unde la-i bagat pe saracu Vlahuta …dupa parerea ta la scoala ar trebuii sa invatam numai turnu de veghe…dar sa revenim Nici Augste Comte, Durkheim, Frazer, Marx, Malinowski, Rudolff Otto (niste prosti retardati si profitori ai conjuncturilor, sifilitici) nu prea scriau despre „martori” or fi uitat si ei ….. auzi mai nou s-a mai inventat o religie „scientologica” iar fondatorul ei spunea „ca daca vrei sa te imbogatesti intemeiaza-ti o religie”Lafayette Ronald Hubbard .uitate in juraul tau cand esti prin regat, gasesti asemenari. Pot sa iti dau nume de romani care au scris despre religie si nu poate sa spuna nimeni nimic rau (Petre Tutea, Stainhardt) dar stai linistit nu/i cunosti, nu joaca fotbal …si inca ceva ai scris „datorita” „din cauza” le-ai scris pe amandoua nu trebuia dar daca nu sti sa le folosesti iti explic eu: cand e de rau „din cauza” cand e de bine „datorita” simplu nu? problema e alta creierul tau este spalat bine de tot.

  54. bine, nici eu nu am afirmat ca toti stiu totul, pentru ca imi inchipui ca daca iei un om de 80 de ani, s-ar putea sa ii fie greu sa raspunda (desi intrebarea pusa de tine e simpla). sau daca iei pe unul care face asta de putin timp, din cauza emotiilor, s-ar putea sa se piarda. nu caut scuza pentru ce s-a intamplat insa cert e ca in ansamblu, ei inainte de a deveni martori trec printr-un proces de invatare a bibliei si de asta afirm ca stiu multe … nu cunosc ce s-a intamplat in situatia ta, insa parerea mea este ca e un caz particular. cum spuneam, pe mine m-au plimbat in toata biblia si in toate invataturile. lucru asta nu mi s-a intamplat cu nici o alta religie despre care am facut vreun articol. poate data viitoare o sa ai „noroc” 🙂

  55. bine, nici eu nu am afirmat ca toti stiu totul, pentru ca imi inchipui ca daca iei un om de 80 de ani, s-ar putea sa ii fie greu sa raspunda (desi intrebarea pusa de tine e simpla). sau daca iei pe unul care face asta de putin timp, din cauza emotiilor, s-ar putea sa se piarda. nu caut scuza pentru ce s-a intamplat insa cert e ca in ansamblu, ei inainte de a deveni martori trec printr-un proces de invatare a bibliei si de asta afirm ca stiu multe … nu cunosc ce s-a intamplat in situatia ta, insa parerea mea este ca e un caz particular. cum spuneam, pe mine m-au plimbat in toata biblia si in toate invataturile. lucru asta nu mi s-a intamplat cu nici o alta religie despre care am facut vreun articol. poate data viitoare o sa ai „noroc” 🙂

  56. Jack … nici o invatatura din religia lui Rusell nu se intalneste la martori … asta pentru ca el a cautat adevarul in biblie, nu a facut copy-paste ca celelalte religii 😀 cat despre faptul ca sunt numai 4 religii mari … Isus a spus ca stramta este calea care duce la viata … asa ca daca te afli pe o cale larga pe care merg multi, atunci s-ar putea sa te intristezi 🙂 so … iata raspunsurile, nu te amagi 🙂

  57. „pt. martoru anonim” =)) =)) =)) Ma, tu vezi ca esti un cretin? Cu fiecare comentariu pe care il faci ne demonstrezi din nou ca esti prost. Asta nu e nevoie, ca ne-am dat seama deja. Numa tare mi-e mie ca tu de fapt esti retardat. Si vrei sa ne arati noua ca desi retardat ai citit ceva la viata ta. Pai iar esti pe langa subiect! Am urmarit si eu ce raspunsuri ai primit, erau destul de clare, si tu, acuma, incepi sa vorbesti despre cine a scris si cine nu despre Martori. Pai ma, ce legatura are asta cu subiectul? Tu vorbeai cu ei despre un lucru, si acuma, o dai cu altceva. Pai a intrebat cineva mai jos ceva de genu’: „cine a scris despre Martori?” ? Am vorbit si eu cu ei de multe ori, si nu trebuie sa fii savant ca sa iti dai seama ca atata timp cat consideri Biblia ceva sfant, e logic ceea ce sustin ei. *** Cum am mai spus, fara sa aiba nimic cu subiectul, tu ne-ai aratat noua ca tu ai citit . . . Si din context imi dau seama ca ma consideri incult. Fie . . . Da’ tare cred eu ca tu de fapt ai citit „almanahe” =)) Si uite dovada: dupa ce imi areti mie ca esti destept, (asta dupa ce ne-ai convins pe toti contrariul), tu te exprimi asa: ” ar trebuii sa invatam”; bine, fie, aici poate te scoti asa, ca ti-a alunecat degetul pe „i”. Ok. Dar „unde la-i bagat” e o dovada cat se poate de clara. Tu continua sa citesti „almanahele” tale, si sa stai pe „gugle” ca in loc sa iti foloseasca la ceva, te scufunzi mai mult in prostie. Ramane valabila dedicatia mea pentru tine.

  58. Oameni buni, discutiile acestea nu duc la vreun rezultat.
    Jack, daca tu crezi ca faci ce este bine, fa asa cum crezi, insa nu mai ataca pe nimeni pentru ca nu e in armonie cu legile lui Dumnezeu (ah, am uitat ca pe tine prea putin te doare de ce spune Dumnezeu si ca nu iti pasa de Armaghedon). Cat despre restul … tipul E APOSTAT!!! el stie bine ce stiti si voi. Nu va bateti capul cu el, pentru ca nu o sa il convingeti voi sa isi schimbe atitudinea. El tot ce va face este sa va darame pe voi cu argumente subiective (cele care le-a spus sunt evident nefondate, la fel ca toate celelalte – el nu poate demonstra ca predica pana la marginle pamantului organizatia lui, ca poarta numele lui Iehova samd … ci doar sa acuze ca Satan). Asa ca, faceti ce a spus Pavel „NICI SA NU IL SALUTATI” – e o porunca sub inspiratie divina. UN MARTOR NU ARE CE COMUNICA CU UN APOSTAT, indiferent ca e forum, ca e discutie personala samd… Deci, fratilor, mergeti in lucrarea de predicare vorbindu-le oamenilor sincer interesati, nu aruncati timpul la gunoi INCALCAND PORUNCILE LUI DUMNEZEU (referitoare la apostati).

  59. COMENTARIUL ANTERIOR E PENTRU STIMABILUL „JACK”. CA SA NU SE FACA VREO CONFUZIE, CA N-AM NIMIC CU CEILALTI. MA DERANJEAZA DOAR PROSTIA

  60. pt.anonimul…. bai baitule tu cu inteligenta ta debordanta nu ai inteles nimic….eu am vut sa iti explic ca au fost multi oameni care au scris espre religie cu mult inainte ca „martorii” sa existe deci ce mar face sa cred in ce credeti voi asta era problema, cum ma puteti voi convinge ca, credinta voastra este buna cand voi existati de putin timp (pe scara istoriei) asta era o intrebare. a doua omul nascut in insulele galapagos care nu a auzit niciodata si nici nu o sa auda de Iehova, Cristos Biblie cu ala ce se intampla (in viziunea voastra bineţnteles). vezi ca te dai de gol cu „ar trebuii” se scrie cu doi de ii dar ….nu conteaza. arielul spala tot.

  61. Deci se pare ca de cnd am postat ultimul comentariu jack a terminat cu mine stiti de ce?Pentru ca in ultim comentariu el spunea de martorii ca sunt lupi imbracati in oaie.cam asa ceva.de atunci nu a mai zis nimik legat de comentariile mele deoarece chiar el so dat de gol ca i un apostat.Asa cum se spune in biblie cu apostatii nici de vorba sa nu stai.Intr-un comentariu jack sa legat de martori spunand ca pe google martorii is secta.i zic io inca ceva la jack.Deci bah jack tu nu te lua dpa google k si io pe google iti gasesc lucruri despre celalate religii pe care tu le venerezi pornosaguri.tu cauta in biblie unde scrie asa ceva de martori.aaaa am uitat ca nu sti sa cauti.apoi un alt lucru pe jack la inervat ca in bible se zice de apostati ca sa nu ai nici o legatura cu ei.Iar un alt lucru care lam vazut,jack a zis ca Charles ne-a dat numele de martori.pai jack se vede ca nai pic de ratiune in cap.dak aveai nu te legai de acest forum.In Isaia 43:10 Iehova ne declara de drept Martorii lui.nu Charles,uitat-te in bible.Si numele Iehova sa sti si tu ca si cultura generala este Iahve in ebraica sau in alte traduceri Iah oriunde in bible gasesti numele adevarat a lui Dumnezeu.Deci jack,ai dat ultimul tau comenatariu,pe comentariu acela ti-ai arata capacitatea ta de intelegere nula.no zic eu,o zic vizitatorii forumului.tu incerci sa te legi de orice cuvant sau asa….specific apostatiilor pentru cine nu a a stiut.Ti-am aratat versete biblice ce trebuie sa faci.da se vede ca esti paralel.Apropo cu versetele biblice ce le postezi tu,se vede ca nici atata capacitate nu ai incat sa le intelegi cum trebuie,tu le intelegi cum vrei tu si cum tie tie bine….asa ca nare rost…daca vrei sa faci ceva util in viata ta ia legatura cu un martor a lui iehova si incepe un studiu biblic,asta daca vrei sa traiesti.

  62. =)) =)) =)) =)) =)) Esti tare ma! Auzi, tu faci exact cum am zis eu. Cu fiecare raspuns pe care il dai ne arati ca esi prost: <> =)) =)) =)) Foarte tare man!!! =D> =)) Ma bucur ca confirmi tot ce zic eu. Si dupa ce faci cu noi lectii de gramatica eronate, dai inca o data cu bata in balta: „deci ce mar face”; poate te-ai gandit ca daca data trecuta ai despartit rau, acuma mai bine il lasi asa! =)))) =)))) Ma, mie sincer incepe sa imi placa de tine. Da’iti spun ceva pt. binele tau: ma, numa daca daca ai fi handicapat nu ti-ai da seama ca esti prost! si daca tot esti prost, macar taci din gura nu te mai baga in seama. Si faza cu vechimea religiei, intreaba-i pe martori! Numa tare cred ca si ei si-ai dat seama ca esti un cretin, si se pare ca n-o sa te mai bage in seama! =)) =)) Jalnic! =)) hahaha! Si tot eu sunt ala care nu intelege nimic, „bai” (apropo, bai esti cu cine te-a crescut si nu te-a educat, ci te-a lasat singur si tu ai citit almanahe si ai stat pe gugle. Si mai poti sa vb cu „bai” cu restul prietenilor tai, ca in mahala asa se vorbeste).

  63. Pt JACK: Se pare ca ceea ce ti-am scris eu in mod ironic despre google, tu esti atata de cretin, incat trebuie sa ti se explice ca la un debil; asta rezulta destul de clar din ceea ce ti-a spus Andrei despre google.

  64. JACK, scuze! In comentariul de la 21:41, dupa a treia propozitie, intre „<" si ">” „era un citat din tine”, deci de aia radeam. Si nu s-a salvat. Citatul este: <>. La asta ma refeream ca esti tare. De fapt esti bestial!!!!!!

  65. Frumos articol….
    SFAT Pentru cei care il critica:consider ca ar trebui sa se documenteze inainte de a-si sustine punctul de vedere.

  66. Nush cum sa zic dar din ultimul meu comentariu se pare ca Adevarul supara asai Jack???Nu ai ce sa faci.cand esti pus fata in fata cu adevarul pe care l-am prezentat in penultimul comment nu mai ai ce zice.sa dpuna si restul daca nu este asa.sau,cel mai bun raspuns l-ai dat tu.si il dai si acuma prin faptul ca nu zici nimik.,,

  67. Uite Jack, cu ocazia asta o sa vezi ca tot ce ti-am spus eu tie nu e ceva personal, si ca sunt impartial. Pur si simplu critic prostia sau alte chestii aiurea, dar in general sunt impartial (cel putin ma straduiesc). Deci, simt nevoia sa raspund ultimului comentariu al lui Andrei: Andrei, exagerezi! Adica ce vreau sa spun? Poate Jack nu doarme cu capu’pe tastatura, ci mai are si alte lucruri de facut. Fiecare sta la calculator cat si cand poate. Si de raspuns, oricum va raspunde. Tu nu stii ca prostia n-are limite?

  68. deci….. despre gramatica pt „martorul anonim” bai baiatu stai linistit ca tu nu esti din filmul asta (sti tu? ala cu articolele, adverbele, predicatele etc)ok eu am pus niste intrebari deci am facut ce a zis andrei, pt ca eu nu stiu, vreau ca voi sa ma luminati e simplu nu? sa imi raspundeti la intrebari, gresesc? iar pentru „bai” nu te-am (anonimule am sris corect?)jignit pur si simplu nu te respect pt ca nu am motiv. intr/un post mai jos am expus a cui apanaj sunt jignirile asa ca …..

  69. si inca ceva… vad ca folositi des termenul „apostat”. Dubios !!! apostat=cel care savarseste o apostazie; apostazie= renunţare publica la o credinţă religioasă s.a.m.d. (pt martorul anonim „si asa mai departe”). Eu nu am RENUNTAT la credinta asta ….eu am alta, la care nu am renuntat. Oare nu cei care au fost la o alta religie si au renuntat aderând la alta (oricare ar fi) sunt apostati? astept un raspuns de la un cunoscator al dex (exclus martorul anonim)

  70. Mai jack, iar esti incoerent. Deci, dupa cum ai spus si tu, pe mine mai putin ma intereseaza subiectul vostru. Ideea e ca eu ma uitam pe aici, si am vazut ca esti prost. Martorii ti-au dat raspunsuri la intrebari, da’ tu parca nici nu citeai. In plus ai scris o groaza de chestii care n-aveau nici o legatura cu subiectul, pt ca asa ai vrut tu. Bravo! E dreptul tau. Numai ca atunci cand porti o discutie de gen, nu se cade. Si dupa ce te-ai contrazis cu mine, si ti-am demonstrat cu citate „din tine” ca esti prost, acuma vii sa ne dai de inteles ca pe tine nu te intereseaza asta, ci doar porti o discutie cu Martorii. Pai si atunci ce e cu toate lectiile alea de cultura generala, de gramatica, si chiar cu tenta de psihologie? A, sau ai ramas fara argumente, si in loc sa recunosti clar ca esti prost, o faci pe ocolite. . . Iar in legatura cu jignirile, ai dreptate, ai scris asa: „jignirile sunt apanajul celor fara cultura si care nu pot avea un punct de vedere…..”. Da, bine. Da’ tu? Aminteste-ti ca si tu ai jignit, deci te incluzi singur in categorie; ia aminteste-ti: lacuste, pocait, spalati pe creier . . . sau alt citat din tine: „.bine ca te deranjeaza si nu te doare prostia ca erai numai prin spitale.” Pai si astea sunt jigniri domnu’! Si astea de la tine provin! Deci ce spuneai mai sus despre jigniri? 😉 Si dupa toate aceste jigniri, acuma ne demonstrezi ca esti si ipocrit: ” eu am pus niste intrebari deci am facut ce a zis andrei, pt ca eu nu stiu, vreau ca voi sa ma luminati e simplu nu?”.

  71. Mai jack, iar esti incoerent. Deci, dupa cum ai spus si tu, pe mine mai putin ma intereseaza subiectul vostru. Ideea e ca eu ma uitam pe aici, si am vazut ca esti prost. Martorii ti-au dat raspunsuri la intrebari, da’ tu parca nici nu citeai. In plus ai scris o groaza de chestii care n-aveau nici o legatura cu subiectul, pt ca asa ai vrut tu. Bravo! E dreptul tau. Numai ca atunci cand porti o discutie de gen, nu se cade. Si dupa ce te-ai contrazis cu mine, si ti-am demonstrat cu citate „din tine” ca esti prost, acuma vii sa ne dai de inteles ca pe tine nu te intereseaza asta, ci doar porti o discutie cu Martorii. Pai si atunci ce e cu toate lectiile alea de cultura generala, de gramatica, si chiar cu tenta de psihologie? A, sau ai ramas fara argumente, si in loc sa recunosti clar ca esti prost, o faci pe ocolite. . . Iar in legatura cu jignirile, ai dreptate, ai scris asa: „jignirile sunt apanajul celor fara cultura si care nu pot avea un punct de vedere…..”. Da, bine. Da’ tu? Aminteste-ti ca si tu ai jignit, deci te incluzi singur in categorie; ia aminteste-ti: lacuste, pocait, spalati pe creier . . . sau alt citat din tine: „.bine ca te deranjeaza si nu te doare prostia ca erai numai prin spitale.” Pai si astea sunt jigniri domnu’! Si astea de la tine provin! Deci ce spuneai mai sus despre jigniri? 😉 Si dupa toate aceste jigniri, acuma ne demonstrezi ca esti si ipocrit: ” eu am pus niste intrebari deci am facut ce a zis andrei, pt ca eu nu stiu, vreau ca voi sa ma luminati e simplu nu?”.

  72. deci am stat toata noaptea si m-am minunat de ce am citit.deci jack si „betelistul” sokeres,is putin spus redusi mintal.oare ei isi dau seama ce vorbesc?nu cred.cred k viata lor e prea plictisitoare si ce au zis…hai sa ma bage si pe mine cineva in seama…sa nu stau toata ziua degeaba.exact cum au zis destui despre jack…pe langa faptul ca i se explica asa de bine…el mai si semnalizeaza ca e prost.si doamne…cand am citit comentariile lui sokeres,mai ales ala ce e de la betel…si ce convingeri are…mi-am dat seama ca sfarsitul ii foarte aproape.pai mah cretinilor(jack si sokeres)dak nu aveti de lucru nik,cautati alceva….nu mai vb atatea aberatii.fereasca sfantu’!

  73. si apropo…oare de ce nu mai zice nimic „sokeres” ala???oare si-o fi dat seama ca nici el nu crede ce a zis…si a zis ca mai bine renunta k numai se face de tot rahatu..nu ca nu s-ar fi facut deja.si un sfat prietenesc pentru jack:mai bine ai tacea si nu ti-ai mai face atatea pacate.si inainte sa zici ceva gandeste(k deaia ai cap si minte)si apoi scrie.esti PRAFFF!!!sti cei ala?(sper)…deci repet…PRAF…PRAF…PRAF!!!

  74. S-ar putea ca „Jack” si „Sokeres” sa fie una si aceeasi persoana. In orice caz sunt niste (sau e un, daca e numa unu ;P) distrusi. E cat se poate de clar. Si mai si stiga in gura mare.

  75. pt martorul anonim…..chiar se vede va esti neutru !!!!!!!!!de departe……spunemi mie unde s/a raspuns la intrebarile: 1.cum ma puteti voi convinge ca, credinta voastra este buna cand voi existati de putin timp (pe scara istoriei) asta era o intrebare. 2.omul nascut in insulele galapagos care nu a auzit niciodata si nici nu o sa auda de Iehova, Cristos Biblie care nu stie sa citeasca sa scrie …..cu ala ce se intampla (in viziunea voastra)…..iar despre jigniri …..a fost un raspuns lejer (credema) la jignirile voastre (apropo ..nu am zis lacuste am zis insecte … si era un joc de cuvinte ex.in=inauntru secte=secte)la care te/ai inflamat tu si nu inteleg dece?….iar acelea nu au fos lectii au fost explicatii pe care le/am considerat necesare din insgnifianta mea cultura generala…Dar cum as putea sa uit de naomi… sper ca nu esti aia care apare pe la Tv…..stai stai linistit nu sunt Sokeres probabil a fost putin mai destept si a cedat primul, dar cred ca era bine informat sunt lucruri pe care noi cei din afara voastra nu am avea cum sa le stim.

  76. anonimu Insignifianta=neimportanta, neânsemnata deci stai linistit nu a fost o injuratura.
    si mai astept un raspuns la intrebarea despre APOSTAT

  77. Pt. Jack: Da, ai dreptate, acuma vad si eu ca la intrebarile alea nu ai primit raspuns. Dar asta nu schimba cu nimic faptul ca la altele ai primit raspunsul de cateva ori , zile la rand pana cand sa prinzi cu greu si tu ceva, ceva . . . Poate ca de aia nu ti-or raspunde la astealalte. Stii tu cum e . . . pe prost uneori e maai bine sa il lasi asa. La fel ceea ce ai spus tu nu schimba cu nimic faprul ca esti ipocrit, asa cum ti-am demonstrat mai jos. In schimb, vad ca incercand sa-mi explici mie „cuvinte grele”, faci exact cum am zis eu: CU FIECARE RASPUNS PE CARE IL DAI, PARCA TE STRADUIESTI SA NE ARATI CA ESTI PROST. Adica: „neimportanta, neânsemnata deci stai linistit” =))=))=)) si te-ai maai si straduit sa folosesti diacritic! ! ! =))=))=)) In fine, daca tot veni vorba, sa nu uitam alte perle de-ale tale, de gen: ” „ar trebuii” se scrie cu doi de ii” =))=)), „la-i bagat pe saracu Vlahuta” s.a. Nu continui, nu pt ca nu as putea sa scriu o carte cu prostia ta, ci pentru ca nu am timp. A, si ne-ai vorbit de jigniri . . . sa inteleg ca daca jignirile vin ca raspuns la alte jigniri, nu mai este valabil ceea ce ai zis tu („jignirile sunt apanajul celor fara cultura si care nu pot avea un punct de vedere…..”) ? Pana una alta, decat sa continui sa ne dai alte dovezi ca esti prost (vezi ca au observat si altii, nu doar eu . . .), prin explicatii la „cuvinte grele” sau alte „explicatii pe care le consideri tu necesare”, – tot ce-i posibil culese din almanahe sau de pe gugle – mai bine taci, si-ti vezi de viata. Stii de ce? Pai e simplu: daca un prost tace, nu stie nimeni ca e prost. Acuma bine, ca la tine e tarziu deja . . .

  78. itasem ca esti prea retardat ca sa intelegi ironiile mele (ceea ce ai demonstrat in mai multe comentarii mai jos). Si in situatia asta, iti clarific ceva: „neinsemnat” are prefix in fata, deci nu e cu „a” ci e cu „i” (scuze ca n-am folosit diacritice, da’eu sper ca intelegi . . .oare? )

  79. OOOOO … imi place..incepi sa imi dai dreptate din 4 intrebari a fost o jumatate de raspuns asa pe la spate. despre gramatica nu vorbim pt ca nu esti din film… mergem mai departe cu jignirile: cu „insectele” am explicat cu spalatul creierului este posibil oricui CREDEMA (vezi diferite organizatii mai mult sau mai putin religioase sau chiar bancare, secte, grupuri „MISA” etc.) dar se poate reface prin deschiderea ochilor la timp deci nou o consider jignire….alata a fost cu durerea dar a fost o simpla apreciere… mai bine sa te deranjeze ceva decat sa te doara iar despre pocait ce sa spun a fi POCAIT nu e nimic rau….

  80. Deci Jack se vede ca daca te argumentai la ceea ce am zis(versete biblice)ramanea cu ceva si intrebai ceva din ele da nu.Tu vad ca te legi de orice cuvant : apostat,martori sau altele.Deci jack ti-am zis ce trebuie sa faca fiecare,ti-am dat versete,ce mai vrei??.Nu am zis ca esti apostat,dar tu singur te afirmi prin intrebarile pe care le pui si prin faptul ca te legi de orice cuvant.Apropo cu intrebarea ta cum poti sti carei religia adevarata,cum zici tu ca suntem de putin timp….asta spus de tine. Deci versete biblice nu-ti mai dau ca nare rost nu verifici si nare rost.iti zic asa,Isus o zis odata ca religia adevarat se poate recunoaste dupa iubirea dintre voi.Noh amu spunemi tu care dintre religiile lumii are iubire sau manifesta iubire intre ele?Toate religiile sau majoritatea a inceput razboaie intre ele sau chiar religile sunt vinovate de majoritatea razboaielor lumii daca te gandesti bine.Acuma zimi tu ai vaz la martori sa se lupte intre ei??sau de razboaie nici nu mai vorbim.Zi tu care religie arata iubire fata de semeni???Fiecare religie in afara de Martori sunt pe proprile interese:Vezi si la stiri,oriunde.Daca ar avea iubire asa cum a zis Isus atunci ar face ceea ce numai martorii fac in lume.Adika Lucrarea de Predicare.Ca fiecare preot sa zic asa sau fiecare om care a citit biblia stie ca Ioan 17:3 aceasta inseamna viata vesnica sa asimilezi cunostinta despre singurul dumnezeu adevarat…in continuare citit voi…dar esential cdin acest verset este ca atunci cand asimilezi cunostinta adevarata din biblie,automat te indeamna la actiune.Dar Jack se vede ca nu ai citit biblia.si nu esti nici istet sa iei sfaturile in considerare.Tu cum vezi un raspuns ca nuti convine,iti dai seama ca e corect, te legi de altul…Nu are rost.Iar Jack referitor cu oamenii care nu o sa auda de Iehova cum ar fi aia din jungla sau din triburi,sau care nu au auzit ca au murit nu au avut sansa sa auda.Nu aia care au auzit si nu au acceptat sau au stiut de adevar dar nu lau pus in practica(asa cum esti tu acuma),deci aia care nu au auzit de Iehova,dupa armaghedon o sa aiba posibilitatea sa-l cunoasca pe Iehova pe parcursul domniei milenare.care nu o sa accepte nici atunci o sa moara fara alte discutii.Si inca ceva,jack asta nu e viziunea noastra,de aici sa vede ca nu ai citit biblia,si nici no so citesti repede,pt.ca deja stiu genul de oamenei cum esti tu :-j….

  81. andrei imi place pt ca esti rational …deci sunt perfect de acord ca razboaiele au pornit de multe ori din cauze reigioase si nu numai ( vezi cruciadele jihadul care sunt crime in numele relgiei) dar dar mai exista sa nu uitam pe langa crestinism pe care il cunoastem inca trei MARI religii Iudaismul, Budismul, Islamul iar daca la Islam si Iudaism am avea ceva de comentat despre Budism care este cea mai raspandita nu prea se poate spune ceva rau si chiar pot spune ca manifesta iubire (si nu sunt budist)si au cu totul alte repere (daca pot sa spun asa) in credinta. Si inca ceva nu vreau sa punem in discutie cat si ce am citit eu ..chiar nu conteaza vreau parerea ta.

  82. Da, mie imi spui ca nu vb despre gramatica, pentru ca . . .(motive bine intemeiate ;)) ). Apoi cu Andrei nu vrei sa pui indiscutie cat si ce ai citit tu (desi mai jos ai incercat sa faci parada). Pai normal ca astea nu-s subiecte pentru tine. Exact cum a zis Andrei, cand preimesti raspuns la o intrebare si-ti dai seama ca e corect, te legi de alta chestie. Asa faci si cu mine. Aminteste-ti ca imi explicai cu cati „i” se scrie „ar trebui”. Iar acum, ca am adus o groaza de dovezi ca esti analfabet, te retragi, nu mai vorbesti despre gramatica, pe motive puerile. Bai , esti prost! Normal ca nu stii sa porti o conversatie in mod rational, pentru ca esti un cretin si uun retardat, documentat numa de pe „gugle”! Macar Martorii si eu n-an sarit aiurea de la un subiect la altu ca tine! Esti un c***t retardat care sta pe gugle . . . Nu dai dovada de nicio culoare de barbatie!

  83. modo …nu contest „violenta” lor dar a fost pe criteii religioase …deci nu au folosit religia ca o acoperire a violentelor ca alte religii, spuneam si de criteriile lor cu care nici eu nu sunt de acord dar vorbeam de acea nonviolenta sau acea intelegere pe care o propaga fata de alte religii….. aaaa era sa uit anonimule pt mine esti doar un producator de kk si ala moale.

  84. Pai da, bineinteles, pentru ca ai ramas fara argumente. Daca ai fi fost barbat, om cu caracter nu ai fi procedat asa. Pana ieri te tot contraziceai cu mine. azi, ca ti-am demonstrat CU DOVEZI ca esti prost, nu te mai intereseaza subiectul. Pana una alta vezi ca toti care la un moment dat si-au spus parerea despre tine au spus ca esti retardat. Cum te simti ca cel mami prost din grup? Oricum ideea e ca nu eu m-am facut de c***t pe-aici, ci tu. Si asta nu o spun eu, ci uita-te si tu! Crezi ca ceilalti care au urmarit comentariile nu au vazut ca eu daca am spus ceva despre tine am argumentat „cu citate din tine”? In schimb, tu ai putut sa spui orice, ca s-a vazut ca era numa din prostia ta evidenta, si din mandria ta, care crede-ma nu-si are temei! Iar tu ne-ai convins – si te-ai straduit, nu gluma – ca esti un prost; si ma bucur ca ai facut-o tu singur in fiecare comentariu. stii de ce? Ca daca eu te faceam pe tine prost si se dovedea contrariul, ceilalti m-ar fi acuzat pe mine. Dar tu esti cel care si-a luat peste bot. Stiu, iar ai sa zici ca nu te intereseaza. Si asta pt. ca fata de mine nu mai ai niciunargument care sa stea in picioare!

  85. Si din cate vad, baietii ti-au raspuns din nou, am vazut si eu raspunsurile lor si mi se par mai mult decat logice. Da’ tu iti tii punctul tau de vedere, chiar daca ramai fara niciun argument valabil, pentru ca vad ca ti le cam demonteaza pe toate. Modo si Andrei, va multumesc, ca mie imi folosesc la ceva argumentele voastre, serios! Si nu mai aruncati perle la porci, ca nu stiu sa le aprecieze! Sper ca discutiile noastre aici se vor incheia. Si asta pentru ca: a)vad ca si voi sunteti pregatiti bine, si cu toate astea pe cretinu’asta nu il ajuta cu nimic. Lasati-l pe el cu gugle-ul lui, cu almanahele, si cu crastavetele, ca lui asa ii place sa se contrazica. b) si eu i-am vorbit foarte clar si nu se poae contesta nimic din ce i-am zis. Iar faptul ca ramane fara argumente (si fata de voi), arata ca a pierdutmult teren, dar e incapatanat.

  86. modo ai inteles gresit era vorba despre ce a zis andrei „amu spunemi tu care dintre religiile lumii are iubire sau manifesta iubire intre ele?Toate religiile sau majoritatea a inceput razboaie intre ele sau chiar religile sunt vinovate de majoritatea razboaielor lumii daca te gandesti bine.Acuma zimi tu ai vaz la martori sa se lupte intre ei??sau de razboaie nici nu mai vorbim.Zi tu care religie arata iubire fata de semeni???Fiecare religie in afara de Martori sunt pe proprile interese” ………iar eu am vrut sa spun ca mai sunt religii care manifesta acea intelegere sau iubire fata de alta si am dat un exemplu sa nu dau exemplul crestinismului care poate fi acuzat de razboaie cruciade etc. iar pe de alta parte toate dar toate religiile propovaduiesc iubirea intre oameni fara nicio exceptie…. dar aici intervine omul care poate sa dea alt sens religiei (in sens rau ex: razboaiele)……

  87. F bun articolul. Oameni buni cititi si luati aminte!!!!
    Ar fi bun publicat articolul in toate ziarele din tara, ca de obicei in toate ziarele gasesti numai tarfe si ce au mai facut, in loc sa gasesti articole de astea!

  88. Deci Jack,inainte de toate se vede ca nu doar eu am zis k tu cand iti dai seama de un subiect si nuti place sau nuti convine sau nu ai ce face trebuie sa accepti dar nu accepti te legi de alta intrebare.asta nui treaba mai jack.iti raspund si la intrebarea cu iudaismul,budismul si islamul parca.deci aceste religii car le poti elimina de pe lista ta cu un singur verset biblic.[e toate 3 sau toate sectele si altele.fi atent la verset. 1Ioan 4:1-3.Si scriu versetul aici ca sigurat nu citesti si sa vada toti.Deci 1Ioan 4:1-3 si versetul 6 citez : Iubiţii mei fraţi, să nu credeţi orice declaraţie inspirată, ci verificaţi declaraţiile inspirate ca să vedeţi dacă provin de la Dumnezeu, pentru că în lume au ieşit mulţi profeţi falşi.
    2 Prin aceasta puteţi cunoaşte declaraţia inspirată care vine de la Dumnezeu: Orice declaraţie inspirată care mărturiseşte că Isus Cristos a venit în carne provine de la Dumnezeu, 3 dar orice declaraţie inspirată care nu-l mărturiseşte pe Isus nu provine de la Dumnezeu. Şi aceasta este declaraţia inspirată a anticristului, despre care aţi auzit că vine şi care este deja în lume.Noi provenim de la Dumnezeu. Cine dobândeşte cunoştinţă despre Dumnezeu ne ascultă; cine nu provine de la Dumnezeu nu ne ascultă. Aşa recunoaştem declaraţia inspirată a adevărului şi declaraţia inspirată a rătăcirii.Deci din aceste versete pe care le gasesti in biblie da le-am scris ca stiu ca nu cauti in biblie.Si jack,as vrea sa stiu unde stai,nu de alta dar tu daca tot esti asa de interesat ai putea incepe un studiu biblic gratuit la domiciliu sau oriunde vrei tu,si as putea lua legatura cu un martor,dar sa stiu unde stai.Dupa ce incepi un studiu biblic cu un martor,te asigur ca no sa mai ai nelamuriri…

  89. andrei…vad ca din start ai exclus 3 mari religii.. corect… a ramas insa crestinismul prin ortodocsi si catolici care mărturisesc că Isus Cristos a venit în carne provine de la Dumnezeu + Baptisti, Penticostali si altii …. pe urma tu imi citezi Ioan 4:1-3 cu, care eu am inceput sa intreb de ce nu ati fi voi acei profeti falsi ……….atunci au sarit „ultrasi” pe mine cand am intrebat diferenta dintre voi (marorii) si restul… in afara de interetarea bibliei, deci daca stai de vorba cu orice reprezentant al religiilor mai sus o sa spuna ca ei au dreptate aici nu crezi ca intervine: vechimea, dovezile, continuitatea care dau mai multa incredere (ordodocsia, catolicismul)? si inca ceva de ce acel numar 144.000 de oameni aici punei la socoteala si pa acei despre care am vorbit ieri din triburi si din jungla care nu pot fi exclusi doar pentru ca sau nascut acolo.

  90. RELIGIA ADEVARATA ESTE DEOSEBITA- Inchinarea adevarata i uneste pe credinciosi in iubire.Isus le-a spus discipolilor:Va dau o porunca noua:sa va iubiti unii pe altii,asa cum v-am iubit eu,asa sa va iubiti si voi unii pe altii.Iata de ce pentru crestinii adevarati este de neconceput sa puna mana pe arma si sa lupte unii impotriva altora.Respecta bisericile aceasta norma?In al Doilea Razboi Mondial,Martorii lui Iehova au fost singura religie principala care a refuzat ferm,in pofida represaliilor,sa sprijine in vreun fel razboiul.Martorii au preferat sa fie persecutati decat sa promoveze sau sa sprijine razboiul.Ce religie face cunoscut numele lui Dumnezeu,Iehova,si anunta ca Regatul Sau este singura speranta de pace a a omenirii?Martorii lui Iehova predica aceasta veste buna in 236 de tari si teritorii,distibuind litreratura in peste 470 de limbi.Urmand exemplul lui Isus,Martorii lui Iehova nu se implica in conflicte politice si sociale.Isus a spus despre discipoli:Ei nu fac parte din lume,asa cum nici eu nu fac parte din lume.Aceste roade,iubirea plina de sacrifiu de sine,dorinta de a sfinti numele lui Dumnezeu,lucrarea de predicare a Regatului,separarea de lume si credinta in Bibliei caracterizeaza pe adevaratii slujitori ai lui Dumnezeu.De asemena,aceste roade i deosebesc de membrii celorlalte religii.Asadar,nu toate religiile duc la acelasi Dumnezeu.Dar exista una deosebita de toate celelalte:Martorii lui Iehova,care are in prezent peste 7 milioane de membrii.Pentru ca respecta si sustin Cuvantul lui Dumnezeu,ei au reusit sa faca ceva ce nicio alta religie sau organizatie nu a reusit:sa uneasca in inchinarea adusa adevaratului Dumnezeu,Iehova ,oameni de diverse rase,nationalitati,limbi,origini etnice.Martorii lui Iehova ar fi incantati sa va ajute sa-l cunoastetipe adevaratul Dumnezeu,sa aflati ce anume cere de la voi si asfel sa va bucurati de pacea si siguranta pe care o simt cei ce i se inchina lui Dumnezeu asa cum ne invata el.

  91. 1. Daca moartea inseamna anihilare (non-existenta) dupa cum ne invata Turnul de Veghe, atunci cum se face ca exista o gradare a pedepsei, dupa cum indica clar Matei 10:14,15 si 11:20-24? Va fi „mai usor ” in ziua judecatii pentru Sodoma si Gomora, decat pentru cei care au vazut minunile facute de Isus. Exista oare o gradare a non-existentei? Daca exista o gradare a pedepsei nu ar trebui ca oamenii sa fie constienti de aceasta?

    2. Daca moartea inseamna anihilare este oare CORECT ca un om drept care nu este martor al lui Iehova sa primeasca aceeasi pedeapsa cu Hitler, Iuda sau alt mare criminal?

    3. Daca in Vechiul Testament evreii credeau ca mortii inceteaza sa mai existe in mod constient, atunci de ce a mai fost nevoie ca Dumnezeu sa le interzica practicarea necromantiei (chemarea mortilor)? De ce ar mai incerca cineva sa intre in contact cu mortii, daca considera ca mortii nu au existenta constienta?

    4. Saducheii, ca si Martorii lui Iehova , credeau in anihilarea sufletului la moarte. De aceea Martorii lui Iehova ar trebui sa raspunda la intrebarea pe care Isus le-a pus-o Saducheilor:”…n-ati citit ce vi s-a spus de catre Dumnezeu cand zice: „Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacov?” Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morti, ci al celor vii” (Matei 22:31-32). Isus citeaza aici din Exodul 3:6, cuvintele care au fost spuse la cateva sute de ani, de la moartea acestor oameni. Dar in conceptia lui Isus ei traiesc inca.

    5. Daca Turnul de Veghe are dreptate cand sustine ca moartea este non-existenta, atunci cum se explica faptul ca Iuda este acum intr-o situatie mai rea decat, daca nu s-ar fi nascut niciodata? (Marcu 14:21)

    6. Daca moartea este incetarea existentei, atunci Isus a incetat sa mai existe cand a murit. Daca nu a existat atunci, fiinta care a murit pentru pacatele noastre, nu a inviat din morti. N-ar trebui atunci , ca „Isus” cel care a aparut apoi, sa fie o copie perfecta, dar nu originalul ?

    Despre Isus, Fiul lui Dumnezeu, ca mijlocitor

    7. De ce Martorii lui Iehova propovaduiesc ca Iehova insusi a creat UN SUNGUR LUCRU, pe Arhanghelul Mihail si ca Mihail a creat apoi toate CELELALTE lucruri? (Uniti in inchinare, pag. 29)

    – Nu se opune aceasta pasajului din Daniel 10:13 unde Mihail este numit „una dintre” principalele capetenii?

    – Nu se opune aceasta ideii exprimate in Ioan 1:3 care spune:”…nimic din ceea ce a fost facut n-a fost facut fara El (Isus)”? Martorii lui Iehova invata ca Isus (Mihail) a fost „facut”.

    – Nu se opune ideii exprimate in Isaia 44:24 unde Iehova zice:”Eu,DOMNUL, am facut toate aceste lucruri, Eu SINGUR am desfasurat cerurile, Eu am intins pamantul. CINE ERA CU MINE?”

    – Nu este oare aceasta conceptie raspunzatoare pentru faptul ca Turnul de Veghe a fost nevoit sa adauge cuvantul „celelalte” de patru ori in Coloseni 1:16-17, in traducerea lor „New World”, asa incat se spune:”… prin El (Isus) toate celelalte lucruri au fost create…?”

    8. Spune oare Ioan 20:28 ca Isus este „Dumnezeul” lui Toma?

    9. Este adevarat ca i se aduce inchinare lui Iehova in Apocalipsa 4:9-11? Nu este aceeasi inchinare care i se aduce lui Iehova si Isus in Apocalipsa 5:11-14?

    10. Crearea Universului din nimic reprezinta puterea divina in actiune? Nu spune Ioan 1:3 ca Isus a facut-o?

    – Nu este oare Atotputernic cineva care manifesta putere deplina?

    – Daca Tatal a dat si altcuiva asemenea putere, n-ar trebui sa existe doi Atotputernici?

    – Este puterea lui Dumnezeu parte a gloriei Sale? Isi va imparti Dumnezeu gloria cu altcineva? (Isaia 42:8)

    Despre autoritatea Turnului de Veghe

    11. De ce ii critica Martorii lui Iehova pe catolici,pentru ca-l cred pe Papa „Vicarul lui Hristos pe pamant”,cand ei insasi considera conducerea lor ca fiind „robul credincios si intelept” (Mat.24:25) singurul care poate da ‘hrana spirituala celor credinciosi”(Turnul de Veghe, febr.1,1952, pag.80). Si de asemeni,a nu fi de acord cu organizatia inseamna a nu fi de acord cu Dumnezeu (Turnul de Veghe,febr.15,1976, pag. 124). Nu face aceasta din Conducerea lor un „Vicar” al Hristosului Turnului de Veghe pe pamant?

    12. Este atitudinea fiecarui membru al Marii Multimi fapta de Ramasita unsa,factorul hotarator in acordarea vietii vesnice sau a mortii,dupa cum sustine Turnul de Veghe din august 1, 1981, pag.26).

    13. Daca Societatea Turnul de Veghe nu este un profet „inspirat” al lui Iehova,atunci de ce martorii trebuie sa-i dea ascultare neconditionat? Poti sa-ti manifesti public dezacordul cu organizatia? (Turnul de Veghe ,febr.1,1952, pag. 79 si 80)

    – Din moment ce este vorba de destinul tau vesnic,n-ar trebui sa ai dreptul de a-i pune la incercare „pe cei ce-si zic apostoli?” (2 Cor. 11:13-15; Apoc. 2:2)

    Despre traducerea „New World”

    14. De ce traducatorii acestei traduceri nu-si dezvaluie numele ? Daca n-o fac din smerenie,atunci de ce scriitorii Noului Testament au facut-o? Nu au fost ei smeriti?

    15. De ce au adaugat de 4 ori cuvantul „celelalte” in Coloseni 1:16,17?

    16. Daca Isus e „un dumnezeu” potrivit lui Ioan 1:1 in aceasta traducere,exista oare doi Dumnezei, unul Atotputernic si unul puternic?

    – Daca Isus e „un dumnezeu” este unul adevarat sau unul fals?

    17. In traducerea engleza din greaca a Apoc.5:10 (versiunea „Kingdom Interlinear”) se spune ca cei care vor „canta o cantare noua” vor imparati „peste” pamant sau „pe” pamant?

    18. In Apocalipsa 14:1-3 cei 144.000 se afla „in fata tronului” in ceruri. In Apocalipsa 7:9-15 „marea multime” se afla „in fata tronului” inchinandu-se „in templul sau”. Din nou,in Apocalipsa 19:1 se spune ca „multimile” sunt „in ceruri”. Sunt oare in ceruri sau pe pamant?

    19. Isus mijloceste pentru marea multime sau numai pentru cei 144.000 dupa cum sustine Turnul de Veghe din aprilie 1, 1979 (pag. 31)?

    20. „Ramasita unsa” este mijlocitoare pentru marea multime? vezi Turnul de Veghe din nov. 15, 1979 (pag.24-27)

    21. In doctrina Turnului de Veghe mantuire inseamna sa-ti insusesti cunostinte despre Dumnezeu si Hristos (Ioan 17:3 traducerea NW) si nu sa-L cunosti pe Dumnezeu printr-o relatie personala.Daca ar fi asa de ce le-ar mai spune Hristos la judecata celor condamnati „Niciodata nu v-am cunoscut?” Nu stie El totul despre acesti oameni?

    Despre inviere

    22. Ce ne invata Ioan 2:19-21?

    23. Dupa cum se spune in Faptele 2:24-26, pentru ce anume se odihneste trupul lui Hristos in nadejde?

    24. Vorbeste Pavel unor credinciosi care au in ei Duhul Sfant in Rom. 8? Spune el in versetul 11 ca Duhul Sfant „va da viata trupurilor lor muritoare”?

    25. Daca Isus nu a inviat din morti in acelasi trup care a fost in mormant,ce semnificatie are mormantul gol?

    – Daca ucenicii n-au crezut in invierea in trup a lui Isus,de ce s-au dus iute la mormant sa se convinga ca Isus a inviat?

    Despre date profetice

    26. Turnul de Veghe considera ca timpul Neamurilor a inceput in 607 inainte de Hristos,cand Ierusalimul a fost distrus, a durat 2520 de ani si s-a incheiat in 1914. Daca este asa ,cine in afara de Turnul de Veghe spune ca Ierusalimul a cazut in 607 inainte de Hristos? De ce toti istoricii sustin ca Ierusalimul a cazut in 586/587 inainte de Hristos?

    27. Nu spune Pavel ca trebuie sa respectam masa de aducere aminte „pana va veni El?” (1 Corinteni 11:26) N-a venit Isus in 1914?

    28. In Romani 11:1 Pavel vorbeste despre Israelul firesc (poporul evreu),sau in sens figurativ despre Israelul spiritual (cei 144.000,dupa cum sustine Turnul de Veghe)? Daca vorbeste despre Israelul spiritual ,cei 144.000,atunci de ce-I numeste „orbi” si „dusmani ai Evangheliei” in vers. 25 si 28?

    – Daca Dumnezeu i-a chemat pe evrei sa fie poporul sau ales,implica aceasta chemare pocainta sau nu?(vezi.vers.29)

    Despre Duhul Sfant

    29. Este oare Iehova un duh? Este El o fiinta „personala”? Este Isus un duh? este El o fiinta „personala”? Este Satan un duh? Este el o fiinta „personala”? Sunt ingerii duhuri? Sunt ei fiinte „personale”?

    – Este Duhul Sfant un duh? Este El o fiinta „personala”? De ce nu? De ce toate duhurile sunt fiinte personale dar Duhul Sfant nu este?

    30. Daca Duhul Sfant nu este o fiinta personala,cum poate El sa poarte o conversatie personala? Vezi Fapt.8:29; 10:19; 13:2; 21:11; Apoc.2:7,11,17,19 ; si 3:6,13,22.

    „Trebuie sa analizam propriile noastre cinvingeri, dar si pe cele ale oricarei organizatii religioase cu care venim in contact. Sunt convingerile acesteia in deplina armonie cu, Cuvantul lui Dumnezeu sau sunt bazate pe traditii omenesti? Daca iubim adevarul nu ne va speria o astfel de analiza. Fiecare din noi ar trebui sa doreasca sincer sa cunoasca voia lui Dumnezeu cu privire la el si apoi s-o implineasca.” Adevarul care duce la viata vesnica, pag.13

  92. andrei sunt doar 30 de intrebari poti sa raspunzi pe rand nu e nicio graba poti sa te mai documentezi dar raspunsurile le vreau aici sa vada si realizatorul reportajului „documentarea voastra” apropo poti sa te mai consulti cu alti martori la raspunsuri….si inca ceva raspunsuri concrete si scurte si nu vreau intrebari la intrebari deci: RASPUNSURI

  93. Deci jack raspunnsul meu final.Noi nu facem acest lucru,adica nu raspundem la intrebari de ochii lumii.Daca mai vrei raspunsuri la intrebari ti le dau pe ID rraul.andrei .Noi vrem doar ca omaneii sa inteleaga care este adevarul.Daca nu jack, sa fi sanatos in continuare.Nu stiu de ce te temi sa vorbesti pe ID ….

  94. andrei raspunsul meu final este: Demonstratia mea cu buna documentare a voastra a reusit sunteti „documentati” doar cu cei care nu au citit biblia. – dc nu poti raspunde „de ochi lumii” dar poti face mitinguri, imparti pliante si altele in public dar nu poti raspunde la intrebari??????. – din punctul meu de vedre sunteti doar acei profeti mincinosi si falsi … nu tu ca persoana voi ca si secta tu esti doar unul indoctrinat cu creierul spalat si fara puterea de a gandi singur trebuie tot timpul cineva sa iti spuna cum e , ce e , ce va fi… fara ca tu sa iti pui creierasul la munca …. doar gandestete la cele 30 intrebari…..nu stiu cati ani ai dar sper ca te vei maturiza (mintal) si vei vedea ca si tu poti gandi… bye bye

  95. Deci jack, in primul rand sunt mai matur ca tine si ca tot neamul tau.Dupa spusele tale se vede ca nai atata ratiune in cap incat sa intelegi ceva.Chiar si martorii care vad uneori ca nu se poate cu o persoana sa discuti se asista acea discutie.Cum se spune in Provrbele , pe nebun sa-l lasi cu nebunia lui.Toti de pe acest forum is de aceasi parere jack.Apoi dupa cate raspunusuri ti-am dat la cele mai importante intrebari, tu exact specific apostatiilor, cand ai vazut sau mai bine zis cand ti-ai dat si tu seama in sfasit sau mai bine spunem asa ca inca nu ti-ai dat seama si nici nu o sa iti dai seama niciodata pentru ca nu ai fost inzestrat cu aceasta capacitate din pacate.Cand vedeai si tu ca un raspun este corect si se aplica la intrebarea pusatu sareai peste subiect si treceai la alt subiect.Specific apostatilor, asa fac ei cand vad ca ce spunem este adevarat trec la alta intrebare in incercarea lor dramatica si nereusita sa ne puna in dificultate pe noi.Apoi jack ca sa vada si lumea de pe site cata capacitate ai tu in cap(0.1) noi nu facem mitinguri.Nici macar nu sti ce inseamna un miting.Un miting inseamna : întrunire publică pentru discutarea unor importante evenimente politice.Deci sa vada toata lumea nivelul tau, IQ tau:-j.Toata lumea stie ca martorii nu fac politica nici nu se implica sau nu dezbat teme despre politica, asa ca ai grija ce vorbesti ca te poate costa.”Imarti pliante” , acest lucru se face pentru a spori si pentru a face discipoli sau pentru a le arata oameniilor adevarul.Adica Matei 28:19,20 ceea ce nimeni din lume nu face in afara de martori,fiind unici in toata lumea.Mai is cateva religii care predica dar ei odata pe an si asta de fatada.Noi sustinem si respectam Cuvantul lui Dumnezeu Biblia si asa cum am mai spus doar noi din toata lumea reusim sa facem ce spune Ioan 13:34,35 adica ratam iubire unii fata de altii,suntem uniti in inchinarea adusa adevaratului Dumnezeu,Iehova oameni de diferite rase,limbinationalitati si origini etnice.Iar despre acesti profeti falsi asa cum ne-ai facut tu pe noi „sunteti doar acei profeti falsi” , ti-am aratat care sunt acei profeti falsi,si tu i sti foarte bine cei care se ridica asa cum spune Biblia intre natiuni si spun ca ei fac miracole si vindeca oamnei si au primit de la Dumnezeu putere de a vindeca oameni acestia sunt profetii falsi si acei care scot din Biblie unele invataturi.Asa cum s-a intamplat cu scoaterea numelui adevarat a lui Dumnezeu,Iehova.Toti ziceau ca noi l-am inventat si nush ce si acuma zic multi,dar cand au descoperit aceel suluri de la marea moarta in 2005 mi se pare si in ele apare numele adevarat a lui Dumnezeu IEHOVA sau YAHWE , nu au mai comentat nimeni acuma incearca sa se lege despre alceva de noi.tot asa pana o sa vina sfarsitul ca oricum nu mai este mult putem vedea si din criza asta mondiala mergem din rau in mai rau asa cum sa profetit.La British Museum sunt aceste sluri de la marea moarta si in Egipt.Si in final majoritatea oameniilor ne apreciaza pentru efortul nostru pe care il facem sau chiar spun ca de ar fi toti ca noi , si chiar multi recunosc ca aceasta e religia adevarata dar nu vreau sa se lase de vechiurile obiceiuri din multe cauze cum ar fi : Orgoliul, ce va zice cu tare de mine sau prietenii.sau altii mai incuiati spun ca ei in care religie s-a nascut in aia si mor,oameni incuiati.Tu jack daca vrei sa iti raspund la intrebarile tale intra pe ID si vorbim acolo mai binesi mai calm nu pe site-ul asta ca deja de la ataea accesari cate a avut se blocheaza.Tu ai nevoie de un studiu biblic.sau tu vrei sa areti la toti de pe site ca noi suntem nush cine.Fi fara griji ca fiecare stiu de martorii lui iehova.fiecare o auzit de ei fi fara griji nu exista cineva care sa zica ca nu stie de noi,o auzit de noi in lucrare de predicare sigurat.asa ca nu-ti face tu probleme pentru ei ca ei sa vada.tu fati pentru tine pentru ca esti intr-o prapastie jack adanca si tu o faci si mai adanca imediata fara fund asa ca tu hotarasti.ai acest privilegiu.

  96. Pentru Andrei : este decizia ta daca doresti sa „predici” prin aceasta metoda, insa este important nu numai ceea ce spunem ci si cum spunem…deci daca altii ne insulta sa avem grija sa nu insultam si noi…astfel devenind nedemni pentru mesajul proclamat.Ai fost provocat si ai cedat…

  97. andrei prietene…. eu am pus 30 de intrebari ai mult timp la dispozitie sa raspunzi daca vrei bineinteles… despre mitinguri ai uitat cuvantul „sociale” deci pot fi si mitinguri de sustinere a unor convingeri (ex: impotriva uciderii balenelor etc) tot miting se numeste, in al doilea rand am IQ mic dar am indraznit sa imi expun punctul meu de vedere scuza-ma te rog ca am avut nesimtitrea asta iar despre nemuri……..apropo mai pregatesc vreo 30 de intrebari. Si nu am inteles aiai cu „o sa platesti” Iar despre a fi „apostat” nu cred pentru ca mai jos intr-un coment am spus dc nu pot fi io apostat. Inca ceva daca sti engleza:https://bisericasecreta.wordpress.com/2008/06/12/despre-credinta-martorilor-lui-iehova/

  98. Deci jack nu mai are rost :-j
    cel putin pe site asta nu.daca o sa mai vrei sa vorbim orcine sa intrati pe id, daca nu tot bine.si kem stiu ca ai dreptate da nu sa mai putut asta e.Si jack daca vrei raspunssuri intra pe ID pentru ca eu no sa mai pot intra pe acest site nu uit sa intri pe ID daca vrei tu poti sa pui chiar tu aici raspunsurile ce ti le dau pe id dar aici nu o sa mai pot sa intru

  99. D-le sok…,cea mai elocventa dovada ca intre noi sunt persoane labile psihic,esti tu.Traiesti in inchipuiri…tu betelist? Sa fim seriosi!!!!Dar cred ca ai fi bun la echipa de constructii! Ca nu ai mai avea timp sa aberezi….Iar acum,cu seriozitate:daca nu-ti place mancarea,nu ucide bucatarul ci schimba-l.Insa e clar:limbajul tau,veninul din tine nu te identifica drept MI.Esti un impostor care,sub protectia anonimatului scuipa in dreapta si in stanga…doar doar va fi remarcat de cineva…Daca ai fi betelist,ai manca alaturi de Cardei,Luca,Di Nicola etc.,ACELASI MENIU,AI BEA ACEEASI CAFEA…din donatiile acelorasi fraieri,printre care si eu…
    Atunci,ce motive ai sa te revolti??
    Nu mai poti de bugetul meu limitat?
    Te doare in banii mei?Eu si altii ca mine am putea gandi ca tine dar nu o facem si sti de ce???Pt.ca tu aberezi!!!! Fratii din Betel sunt modesti,muncesc mult,au bani putini…..cand am vizitat Betelul ( in februarie),am locuit la niste pionieri speciali din Voluntari.Saraci,modesti,umili,ospitalieri,IUBITORI
    Asa sunt ” fratii cu raspundere”…
    si asa sunt,NU AU NIMIC IN COMUN CU TINE.Asa ca,daca tatal tau te-a pierdut cumva totusi pe Orzari,intoarce-te la el si slujeste-l! Pt.ca TU AI FI CEL CARE-MI CHELTUIESTE BANII INCORECT.
    Iar daca mai ai o bruma de constiinta,schimba macazul,vino la ” munca de jos”,in predicare,la studii biblice,la intruniri,cele mai mari privilegii pe care le poti avea astazi…

  100. D-le sok…,cea mai elocventa dovada ca intre noi sunt persoane labile psihic,esti tu.Traiesti in inchipuiri…tu betelist? Sa fim seriosi!!!!Dar cred ca ai fi bun la echipa de constructii! Ca nu ai mai avea timp sa aberezi….Iar acum,cu seriozitate:daca nu-ti place mancarea,nu ucide bucatarul ci schimba-l.Insa e clar:limbajul tau,veninul din tine nu te identifica drept MI.Esti un impostor care,sub protectia anonimatului scuipa in dreapta si in stanga…doar doar va fi remarcat de cineva…Daca ai fi betelist,ai manca alaturi de Cardei,Luca,Di Nicola etc.,ACELASI MENIU,AI BEA ACEEASI CAFEA…din donatiile acelorasi fraieri,printre care si eu…
    Atunci,ce motive ai sa te revolti??
    Nu mai poti de bugetul meu limitat?
    Te doare in banii mei?Eu si altii ca mine am putea gandi ca tine dar nu o facem si sti de ce???Pt.ca tu aberezi!!!! Fratii din Betel sunt modesti,muncesc mult,au bani putini…..cand am vizitat Betelul ( in februarie),am locuit la niste pionieri speciali din Voluntari.Saraci,modesti,umili,ospitalieri,IUBITORI
    Asa sunt ” fratii cu raspundere”…
    si asa sunt,NU AU NIMIC IN COMUN CU TINE.Asa ca,daca tatal tau te-a pierdut cumva totusi pe Orzari,intoarce-te la el si slujeste-l! Pt.ca TU AI FI CEL CARE-MI CHELTUIESTE BANII INCORECT.
    Iar daca mai ai o bruma de constiinta,schimba macazul,vino la ” munca de jos”,in predicare,la studii biblice,la intruniri,cele mai mari privilegii pe care le poti avea astazi…

  101. D-le sok…,cea mai elocventa dovada ca intre noi sunt persoane labile psihic,esti tu.Traiesti in inchipuiri…tu betelist? Sa fim seriosi!!!!Dar cred ca ai fi bun la echipa de constructii! Ca nu ai mai avea timp sa aberezi….Iar acum,cu seriozitate:daca nu-ti place mancarea,nu ucide bucatarul ci schimba-l.Insa e clar:limbajul tau,veninul din tine nu te identifica drept MI.Esti un impostor care,sub protectia anonimatului scuipa in dreapta si in stanga…doar doar va fi remarcat de cineva…Daca ai fi betelist,ai manca alaturi de Cardei,Luca,Di Nicola etc.,ACELASI MENIU,AI BEA ACEEASI CAFEA…din donatiile acelorasi fraieri,printre care si eu…
    Atunci,ce motive ai sa te revolti??
    Nu mai poti de bugetul meu limitat?
    Te doare in banii mei?Eu si altii ca mine am putea gandi ca tine dar nu o facem si sti de ce???Pt.ca tu aberezi!!!! Fratii din Betel sunt modesti,muncesc mult,au bani putini…..cand am vizitat Betelul ( in februarie),am locuit la niste pionieri speciali din Voluntari.Saraci,modesti,umili,ospitalieri,IUBITORI
    Asa sunt ” fratii cu raspundere”…
    si asa sunt,NU AU NIMIC IN COMUN CU TINE.Asa ca,daca tatal tau te-a pierdut cumva totusi pe Orzari,intoarce-te la el si slujeste-l! Pt.ca TU AI FI CEL CARE-MI CHELTUIESTE BANII INCORECT.
    Iar daca mai ai o bruma de constiinta,schimba macazul,vino la ” munca de jos”,in predicare,la studii biblice,la intruniri,cele mai mari privilegii pe care le poti avea astazi…

  102. Marcu, apreciez spiritul tau de observatie dar nu e bine sa dam nume pe acest site.Nu ar fi corect.Si e clar si de sok ala ca nu e Betelist.Care betelist are vremea de pierdut pe site-uri de astea sa nu mai zicem de limbajul pe care l-a folosit sok evident nu e un betelist.Poate sau mai mult ca sigur e betelist.Acolo la Penticostali, inca aia se auto-proclama Beteleisti.

  103. Draga Andrei,el a dat aceste nume….
    eu le-am redat doar pt.a-mi sustine argumentatia.Am fost cam dur,dar nu e posibil ca un astfel de individ sa sustina ca e betelist…Si nu e o confuzie.Probabil e un fost MI,care cunoaste aceste nume…de aceea le-a mentionat.

  104. chiar eu sunt martora lui Iehova si ma bucur ca port numele lui Iehova .Penru ca este numele adevaratului Dumnezeu!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  105. chiar eu sunt martora lui Iehova si ma bucur ca port numele lui Iehova .Penru ca este numele adevaratului Dumnezeu!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  106. chiar eu sunt martora lui Iehova si ma bucur ca port numele lui Iehova .Penru ca este numele adevaratului Dumnezeu!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!

  107. Mai Andrei esti loser ????? tu habar nu ai cn sunt ei shi ce vreau ei …poate ca esti un simplu om ateu care are insfarshit ocazia sa comenteze pe acest site :))

  108. ILLUMINATI DUMNEZEUL BIBLIEI

    Dumnezeul Bibliei nu este Creatorul, Sursa tuturor lucrurilor ci
    este O AUTORITATE MASONICA formata din mai multi lideri + un lider suprem
    care de foarte multa vreme au ca scop controlul si subjugarea umanitatii.
    Acest dumnezeu(AUTORITATEA MASONICA) conduce lumea prin monarhie si religie

    Faptele Apostolilor 7:22
    Moise a învăţat toată înţelepciunea Egiptenilor, şi era puternic în cuvinte şi în fapte.

    Moise a fost instruit in Egipt in artele magiei, vrajitoriei, filozofiei simbolurilor si hieroglifelor…
    in scolile initiatice egiptene aceste cunostinte secrete egiptene precum si altele din sistemul de stiinte
    oculte caldeean vor forma, mai tarziu sistemul mistic din traditia Iudaica Kaballah

    Daniel 2:21 El(AUTORITATEA MASONICA) schimba vremurile si împrejurarile; El rastoarna si pune pe împarati;
    El(AUTORITATEA MASONICA) da întelepciune înteleptilor si pricepere celor priceputi!

    Piramida cu varful despartit(PIATRA DIN CAPUL UNGHIULUI) este UN SIMBOL MASONIC
    care il regasim si pe bacnota de 1 dollar.

    DUMNEZEUL BIBLIEI(AUTORITATEA MASONICA)LUCREAZA CU STANDARDE EGIPTENE(Obeliscul din Piata St.Peter din Vatican, Obeliscul din Washington
    Obeliscul de la mormantul lui Ellen G. White, Obeliscul lui Joseph Smith fondatorul religiei mormonilor, piramida
    cu varful despartit de la mormantul lui Charles Taze Russell fondatorul religiei martorilor lui Iehova)
    invatate in scolile initiatice egiptene.

    Matei 21:42
    Isus le -a zis: ,,N’ati citit nici odata în Scripturi ca: ,Piatra(Isus liderul suprem),
    pe care au lepadat -o zidarii(masonii), a ajuns sa fie pusa în capul unghiului(Piramida cu varful despartit de bacnota de 1 dollar);
    Domnul(AUTORITATEA MASONICA) a facut acest lucru, si este minunat în ochii nostri?`

    Majoritatea Martorilor Lui Iehova, Adventistilor, Mormonilor…
    nu cunosc faptul ca aceste culte religioase au fost fondate de catre masoni
    tot la fel putini Romani sunt constienti de faptul ca Romania este o tara
    subjugata de catre aceste societati masonice secrete care urmaresc sa robotizeze
    toata societatea pentru a instaura o Noua Ordine Mondiala.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.